În cadrul săptămânii Școala Altfel, Fundația Europeană Titulescu a primit marți, 19 aprilie a.c., vizita elevilor din cadrul Colegiului Național ”Nicolae Titulescu” din Brașov. Adrian Năstase, președintele FET, a făcut o scurtă prezentare a proiectelor fundației, expunerea sa fiind urmată de proiecția unui film documentar privind viața și activitatea lui Nicolae Titulescu. Tinerilor prezenți la eveniment le-au fost oferite volume editate de FET.