În 1979, intervenția Uniunii Sovietice în Afganistan provoca îngrijorare la Washington unde, administrația președintelui Jimmy Carter, se temea de un dezechilibru al balanței de putere în Asia. Zbigniew Brzezinski, consilierul pentru probleme de securitate națională al președintelui SUA, redacta, la 26 decembrie 1979, acest memorandum.
”CASA ALBĂ
Washington
Memorandum către: Președinte
De la: Zbigniew Brzezinski
Subiect: Reflecții privind intervenția sovietică în Afganistan
Vă voi trimite separat o propunere de ordine de zi pentru reuniunea National Security Council de vineri, care se va concentra atât pe Afganistan, cât și pe Iran. Între timp, veți primi astăzi însemnările SCC pe ambele subiecte. Scopul acestui memorandum este doar acela de a vă pune la dispoziție câteva elemente care să vă ajute în analiza subiectului.
Așa cum v-am spus în urmă cu o săptămână, ne confruntăm, în prezent, cu o criză regională. Atât Iranul, cât și Afganistanul sunt în fierbere, iar Pakistanul este, în același timp, instabil în plan intern și extrem de neliniștit în plan extern. Dacă sovieticii reușesc în Afganistan, visul de secole al Moscovei de a avea acces direct la Oceanul Indian se va împlini.
Din perspectivă istorică, britanicii au fost o barieră în fața acestei ambiții iar Afganistanul era statul lor tampon. Am presupus acest rol în 1945, dar criza iraniană a condus la prăbușirea balanței de putere din Asia de sud-est și ar putea facilita prezența sovietică pe coasta de sud a Golfului Oman și a Mării Arabiei.
Pe cale de consecință, intervenția sovietică în Afganistan creează, pentru noi, o provocare extrem de gravă, atât în plan internațional cât și intern. Deși ar putea deveni Vietnamul sovietic, efectele inițiale ale intervenției ne vor fi probabil nefavorabile, din următoarele rațiuni interne și internaționale:
În plan intern
- Intervenția sovietică este posibil să stimuleze cererile pentru o acțiune militară imediată a SUA în Iran. ”Determinarea” sovietică va fi pusă în oglindă cu reticența noastră, atitudine care nu va fi etichetată drept prudentă, ci din ce în ce mai timidă;
- În același timp, instabilitatea regională ar putea face ca rezolvarea problemei iraniene să fie mai dificilă pentru noi și ne-ar putea conduce la o confruntare umăr la umăr cu sovieticii;
- SALT ar putea avea de suferit, posibil într-un mod ireparabil, deoarece agresivitatea militară sovietică va fi fost atât de evidentă;
- Într-un plan mai general, gestionarea, de către noi, a relațiilor cu sovieticii va fi atacată atât de stânga, cât și de dreapta.
În plan internațional
- Pakistanul, dacă nu reușim cumva să aducem încredere și putere în regiune [editat];
- O dată Iranul destabilizat, nu va mai exista niciun bastion puternic în Asia de sud-est împotriva sovieticilor și a ambiției sovietice către Oceanul Indian;
- Chinezii vor observa că determinarea sovieticilor în Afganistan și Cambodgia nu este blocată efectiv de către Statele Unite.
Factori compensatori
Vor exista, cu siguranță, câțiva factori compensatori:
- Opinia publică mondială poate fi revoltată de intervenția sovietică. Țările musulmane vor fi, cu siguranță, îngrijorate și am putea să exploatăm această situație.
- Vor exista 300.000 de refugiați din Afganistan în Pakistan și vom putea să îi acuzăm pe sovietici de a fi cauzat enorme suferințe umane. Această cifră va crește iar acțiunile sponsorizate de sovietici în Cambodgia vor fi avut, și ele, un preț.
- Va exista o mai mare conștientizare, în rândul aliaților noștri, cu privire la necesitatea de a face mai mult pentru apărarea lor.
Un Vietnam sovietic?
Totuși, nu trebuie să fim prea optimiști că Afganistanul va deveni un Vietnam sovietic.
- Gherilele sunt prost organizate și ineficient conduse;
- Nu au un sanctuar, nici o armată organizată și nici un guvern central – lucruri pe care Vietnamul le avea;
- Dispun de susținere externă limitată, în contrast cu enormele cantități de arme care le-au fost furnizate vietnamezilor atât de către China, cât și de către Uniunea Sovietică;
- Sovieticii par să acționeze hotărât, spre deosebire de SUA, care a desfășurat, în Vietnam, o politică a ”inoculării” inamicului.
Drept urmare, sovieticii ar putea să se afirme în mod efectiv, iar în politică nimic nu e mai important decât succesul, indiferent de aspectele lui morale.
Ce trebuie făcut?
Ceea ce urmează sunt câteva idei preliminare care trebuie discutate mai pe larg:
- Este esențial ca rezistența afgană să continue. Aceasta înseamnă mai mulți bani, precum și transporturi de arme către rebeli și asistență tehnică;
- Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să asigurăm Pakistanul și să îl încurajăm să îi ajute pe rebeli. Asta va necesita ca politica noastră față de Pakistan să fie revizuită, să i se ofere acestuia mai multe garanții, mai mult ajutor constând în armament [editat];
- Ar trebui să-i încurajăm și pe chinezi să îi ajute pe rebeli;
- Ar trebui să ne punem de acord, cu țările islamice, asupra unei campanii de propagandă și a uneia de acțiuni acoperite pentru a-i ajuta pe rebeli;
- Ar trebui să-i informăm pe sovietici că acțiunile lor pun în pericol SALT și că va influența substanța vizitei lui Brown în China, de vreme ce chinezii vor fi, fără nicio îndoială, cei mai îngrijorați față de implicațiile unei asemenea intervenții sovietice atât de aproape de granițele lor. Dacă nu le spunem sovieticilor direct și clar că relațiile noastre vor suferi, mă tem că nu vor lua prea în serios ”exprimarea îngrijorării noastre” iar relațiile noastre chiar vor avea de suferit, fără ca sovieticii să fi fost vreodată confruntați cu nevoia de a se întreba dacă un astfel de aventurism merită afectarea, pe termen lung, a relațiilor americano-sovietice;
- În sfârșit, ar trebui să aducem în fața ONU acțiunea sovieticilor în Afganistan, ca fiind o amenințare la adresa păcii.”
Documentul poate fi consultat aici: https://nsarchive.gwu.edu/dc.html?doc=5696260-Document-8-Georgy-Kornienko-was-the-top-deputy
Pingback: ทัวร์เกาะหลีเป๊ะ
Pingback: dk7
Pingback: https://hitclub.blue
Pingback: สล็อตเว็บดัง สมัครง่าย