Diplomația fără mască – ”Furtuna diplomatică dinaintea Furtunii din Deșert” (partea a doua)

La 2 august 1990, Irakul iniția operațiunea militară de invadare a Kuwaitului. România preluase, cu doar o zi în urmă, președinția rotativă a Consiliului de Securitate al ONU. În lunile care au urmat acestei invazii, până la debutul operațiunii Desert Storm (Furtuna din deșert), la 17 ianuarie 1991, principalele cancelarii occidentale au desfășurat frecvente și intense consultări diplomatice în scopul de a evita declanșarea unui război în zona Golfului Persic.

În cadrul seriei ”Diplomația fără mască”, vă invităm să urmăriți a doua parte a unui material video în care prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, ministrul român al afacerilor externe în acea perioadă, analizează atât contextul internațional complicat creat de invazia irakiană, cât și întrevederile pe care domnia-sa le-a avut și vizitele pe care le-a întreprins, în încercarea de a se găsi o soluție diplomatică la acest conflict.

Pentru ilustrare, vă prezentăm alocuțiunea pe care dl. Năstase a rostit-o la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, din 29 noiembrie 1990, dedicată situației din Irak și Kuwait.

”Domnule preşedinte,

Prezidaţi o reuniune istorică a Consiliului de Securitate. Calităţile dumneavoastră de om de stat şi experienţa pe care o aveţi în problemele mondiale, ca reprezentant al unei ţări care are un rol important şi responsabil în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, sunt garanţii semnificative pentru reuşita deliberărilor noastre.

Aş dori, de asemenea, să folosesc acest prilej pentru a adresa un omagiu Excelenţei Sale, domnului Javier Pérez de Cuéllar, secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru eforturile sale constante şi contribuţia sa valoroasă la întărirea rolului Organizaţiei Mondiale în reglementarea paşnică a crizei din Golf.

În urmă cu două luni, am avut ocazia să reafirm în faţa Consiliului poziţia României în legătură cu punctul de pe ordinea de zi intitulat „Situaţia dintre Irak şi Kuwait“. Continuăm să credem că este necesar să se depună toate eforturile pentru a relaxa tensiunea existentă pe cale politică şi pentru a rezolva problemele în dispută prin mijloace paşnice, în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate.

Cadrul cel mai potrivit în acest scop îl constituie Organizaţia Naţiunilor Unite. În consecinţă, se impune să ne concentrăm toate eforturile pentru a folosi din plin potenţialul şi resursele pe care ni le oferă Carta. Ne gândim, în special, la posibilităţile Consiliului de Securitate, precum şi la bunele oficii şi alte iniţiative care pot fi întreprinse de secretarul general. Trebuie să ne inspirăm şi să ne simţim încurajaţi de experienţele trecute din Consiliu, când solidaritatea şi voinţa comună ale membrilor săi au făcut posibilă adoptarea unor măsuri eficiente. Un asemenea consens s-a realizat numai prin răbdare şi înţelepciune şi uneori cu eforturi considerabile. Astăzi, aceste exigenţe sunt mai presante decât oricând în trecut.

Într-adevăr, persistenţa actualei situaţii din Golf este de natură să conducă la noi pericole şi chiar la o catastrofă în regiune, cu efecte imprevizibile pentru pacea şi securitatea lumii, precum şi pentru economia mondială. Este absolut sigur că menţinerea actualei situaţii din regiune afectează în mod serios întreaga comunitate internaţională. Multe ţări, inclusiv România, sunt confruntate cu dificultăţi enorme în domeniul economic şi social, ca urmare a aplicării rezoluţiilor prin care se impun sancţiuni economice împotriva Irakului. De fapt, întreaga stabilitate energetică a lumii este periclitată.

O asemenea evoluţie a evenimentelor pune în cauză credibilitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite, îndeosebi a Consiliului de Securitate. Consiliul trebuie să-şi dovedească capacitatea de a asigura aplicarea şi respectarea propriilor sale decizii. În acelaşi timp, Consiliul trebuie să-şi dovedească eficienţa reală ca organism de reglementare paşnică a conflictelor.

Ca membri ai Consiliului, ne-am aflat în faţa unei alegeri delicate. Pe de o parte, nu există nici o îndoială că deciziile Consiliului de Securitate trebuie să fie pe deplin respectate şi puse în practică. Pe de altă parte, trebuie explorate şi puse în valoare orice şanse de realizare a unei reglementări politice a crizei.

Nu este pentru prima dată când comunitatea internaţională este pusă în faţa unor opţiuni dificile. Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului. Actuala situaţie din Golf ne reaminteşte de încercarea la care România a fost supusă atunci când ilustrul diplomat român al perioadei interbelice, ministrul de Externe Nicolae Titulescu, susţinea adoptarea unei decizii dramatice împotriva unei ţări prietene, care comisese o agresiune împotriva unui alt stat. Obligaţia juridică a trebuit să prevaleze faţă de oricare alt considerent. Aşa cum arăta Titulescu în acel caz, similar cu cel pe care îl examinăm astăzi, linia politicii României „a fost o linie dreaptă, dar a fost linia dreaptă a glonţului care străbate inima ca să-şi atingă ţinta“.

Într-adevăr, a trebuit astăzi să luăm o decizie dificilă. Şi totuşi, am luat-o, întemeiaţi pe convingerea noastră că existenţa suverană şi independentă a naţiunilor noastre este grevată de o servitute internaţională în favoarea păcii. Tocmai această servitute ne-a motivat astăzi acţiunea în Consiliu.

În consecinţă, am fost nevoiţi să ajungem la concluzia logică că este necesară folosirea de către Consiliu a tuturor mijloacelor aflate la dispoziţia sa, inclusiv cele prevăzute în capitolul VII al Cartei, cu privire la actele de ameninţare la adresa păcii, de încălcare a păcii şi de agresiune.

Ne exprimăm speranţa că rezoluţia pe care tocmai am adoptat-o şi declaraţiile care au fost făcute aici vor fi interpretate în mod responsabil de către toţi cei interesaţi, care vor dovedi în cele din urmă înţelepciunea politică necesară. Nu este prea târziu să se dea ascultare glasului raţiunii şi să se aleagă o cale de acţiune demnă, de natură să conducă la restabilirea deplină a păcii şi ordinii juridice, în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Avem deplină încredere că pacea poate şi trebuie să fie asigurată în regiune şi, în acest scop, trebuie să facem uz de întreaga noastră forţă de convingere şi să recurgem la orice mijloc disponibil de reglementare paşnică.

Sperăm ca această reuniune istorică a Consiliului de Securitate să servească acestui scop şi să constituie o piatră de hotar în strădaniile noastre comune de a promova dezvoltarea unei ordini paşnice şi raţionale, întemeiată pe normele şi valorile juridice universale proprii Organizaţiei Naţiunilor Unite.”