Mesajul preşedintelui Fundaţiei

O poartă în timp şi spaţiu

Fundaţia Europeană Titulescu reprezintă forma cea mai solemnă şi mai consistentă de omagiere a memoriei uneia dintre cele mari personalităţi româneşti, diplomat şi om politic Nicolae Titulescu. După o istorie de două decenii, Fundaţia Europeană Titulescu propune o deschidere către construirea, prin efort comun şi prin colaborare, a unui nou drum de succes pentru România, un drum bazat pe eforturile şi valorile consacrate de străluciţii noştri înaintaşi.

Fundaţia Europeană Titulescu este o poartă în timp şi spaţiu, este un loc unde se întâlnesc valorile trecutului cu aspiraţiile viitorului, este locul în care viitorul se configurează şi se hrăneşte din înţelepciunea trecutului. Nici nu ar trebui să fie altfel. Valoarea şi valorile trecutului dau şi vor da substanţă viitorului. Şi acest lucru se intâmplă în realitatea prezentului.

Marele Nicolae Titulescu a fost un slujitor devotat şi genial al României. Aşa este şi aşa îşi propune să fie în continuare şi Fundatia care îi poarta numele. Cât adevăr se regăseşte în cuvintele sale: „astăzi nu este ieri, iar ieri nu este mâine”. Cuvinte simple, dar consistente pentru lumea în care trăim, o lume în schimbare, ce se modifică ameţitor, totul fiind într-o continuă transformare.

Fundaţia Europeană Titulescu este creuzetul unde principiile definesc, din punct de vedere ştiinţific, opţiunile pentru viitor, este locul unde parfumul cărţilor valoroase se răspândeşte cu ajutorul tehnologiei informaţiei, este locul unde temele care contează în viaţa prezentă şi viitoare a neamului romanesc sunt dezbătute, este locul care oferă soluţii şi argumente.

Fundaţia Europeană Titulescu îşi doreşte să creeze o şcoală a relaţiilor internaţionale şi a ştiintelor conexe, să devină un think-tank  de valoare internaţională.

Casa Titulescu  adună sub acoperişul său experţi, universitari, academicieni, practicieni, studenţi, doctoranzi, din toate domeniile şi asigură, astfel, spaţiul unde ideile valoroase iau naştere din confruntarea spiritelor înalte.

O ”poartă în timp şi spaţiu” este prin excelenţă un loc de intersecţie: al oamenilor, al ideilor, al valorilor, al principiilor, al proiectelor. Un loc plin de viaţă, un loc  care absoarbe şi oferă, la rândul său, energie vibrantă pentru toţi cei care sunt pregătiţi să o primească. Un spaţiu al uceniciei, dar şi al consacrării. Fundaţia Europeană Titulescu este spaţiul în care viziunea viitorului se naşte din substanţa trecutului.

Aşa cum spunea marele diplomat Nicolae Titulescu: ”Socotelile noastre cu viitorul sunt simple. Lui îi putem spune: Aşa te-am întrezărit, aşa am înţeles să te servim. Asteptăm să te realizezi ca să vedem dacă ţi-am fost slujitori buni sau răi”.

Adrian Năstase

Scroll to Top