Activități FET:
25 septembrie 2013, Bucureşti, Casa Titulescu – Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice a organizat o dezbatere cu tema Siria – cronica unui conflict amânat. Expuneri introductive: dl. Radu ȘERBĂNESCU, referent al Oficiului pentru implementarea sancțiunilor internaționale din cadrul Ministerului afacerilor externe, dl. ambasador Aurel TURBĂCEANU şi d-na Laura SITARU, lector univ.dr. la Secţia arabă a Facultăţii de limbi şi literaturi străine a Universităţii Bucureşti. Moderator: dl. Adrian Năstase, preşedintele FET.
8 august 2013, București, Casa Titulescu – Fundația Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice, Middle East Political and Economical Institute şi Asociaţia de Geopolitică „Ion Conea” au organizat dezbaterea cu tema Orientul Mijlociu: provocări şi certitudini. Moderator: Vasile Simileanu, director al revistei Geopolitica. Invitați speciali: E.S. ing. dr. Musa MAYTAH, fost ministru pentru dezvoltare politică, preşedintele Camerei de Comerţ Iordaniano-Poloneză și prof. univ. dr. Musa SHTEIWI, director al Centrului de Studii Strategice, Universitatea Iordaniană. La dezbatere a participat și E.S. Bahador Aminian Jazi, ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti.
3 iulie 2013, București, Casa Titulescu, orele 16:00 – Fundaţia Europeană Titulescu şi Centrul de Studii Strategice a organizat dezbaterea cu tema Petarda persană. Moderator: prof.univ.dr. Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu. Au participat: Mihail Dobre, secretar de stat pentru afaceri globale, MAE, Liviu Mureşan, preşedintele executiv al Fundaţiei Eurisc, Vasile Simileanu, directorul revistei Geopolitica, Corneliu Vlad, publicist, Carmen Gavrilă, jurnalist Radio România. La dezbatere a participat şi E.S. dl. Bahador Aminian Jazi, ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti.
10 aprilie 2012, Bucureşti, Casa Titulescu, Centrul de Studii Strategice – Masa rotundă ocazionată de vizita în România a delegaţiei Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Republicii Irak. Moderator: Titus Corlăţean, senator, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului României. Humam Baqer Abdul Majeed HAMMOODI, preşedintele Comisiei irakiene, a făcut o largă expunere privind orientările şi problemele actuale de politică externă ale Irakului. Au participat ambasadori din mai multe ţări arabe acreditaţi la Bucureşti. Au luat cuvântul: prof. univ. dr. Adrian Năstase, deputat, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu; dr. Liviu Mureşan, preşedinte EURISC; câţiva reprezentanţi ai statelor arabe acreditaţi în România.
30 iunie 2011, Bucureşti, Casa Titulescu – Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice a organizat o dezbatere prilejuită de lansarea lucrărilor Iranul, la rece de Corneliu Vlad şi Civilizaţia islamică. Integrarea culturală de Vasile Simileanu. Moderator: ambasador Mihai Roşianu. Au vorbit: ambasador Nicolae Ecobescu; ambasador Pavel Platona; Corneliu Vlad, publicist, analist politică externă, director editorial „Info-Rusia“ – agenţie de ştiri şi informaţii; Traian Pleşca, ministru-consilier; ambasador Paraschiva Bădescu; ambasador Valeriu Tudor; Vasile Simileanu, publicist, director al revistei „Geopolitica“ şi al Editurii Top-Form; prof. univ. dr. Octavian Botez; ing. dr. Voicu Matache.
14 aprilie 2011, Bucureşti, Casa Titulescu – Fundaţia Europeană Titulescu, Ambasada Spaniei în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti au organizat conferinţa Este posibilă pacea în Orientul Mijlociu (Dinamică şi perspective)?, susţinută de prof. Shlomo Ben Ami, vicepreşedinte al Centrului Internaţional Toledo pentru Pace, fost ministru de Externe al Statului Israel. În deschiderea evenimentului, au rostit alocuţiuni ambasador Mihai Roşianu, director adjunct al Fundaţiei Europene Titulescu, şi E.S. Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorul Spaniei în România. Prof. Shlomo Ben Ami a fost prezentat de Juan Carlos Vidal, directorul Institutului Cervantes din Bucureşti. Conferinţa a fost urmată de scurte intervenţii prezentate de: Petre Roman, ex prim-ministru al României; Doru Costea, secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe; E.S. Ahmad Aqel, ambasadorul Palestinei la Bucureşti; un diplomat al Ambasadei Iordaniei; ambasador Ion Porojan. Moderator: ambasador Mihai Roşianu.
18 februarie 2010, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Iranul în geopolitica Orientului Mijlociu extins, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: George G. Potra, director al Fundaţiei Europene Titulescu. Raportori: prof. dr. Radu Vergatti; Vasile Simileanu, directorul revistei „Geopolitica“.
22 octombrie 2009, Bucureşti, Casa Titulescu – Fundaţia Europeană Titulescu a organizat conferinţa cu tema România − 20 de ani în Clubul Politic Balcanic. Turcia şi Uniunea Europeană, susţinută de E.S. dl Ion Iliescu, fost preşedinte al României.
26 martie 2009, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Perspective ale securităţii pe termen mediu în Irak, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: George G. Potra, director al Fundaţiei Europene Titulescu. Raportori: col.(r) dr. Nicolae Dolghin, director ştiinţific al Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare; dr. Vasile Simileanu, directorul revistei „Geopolitica“; Valentin Dumitru, secretar I, Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa, Ministerul Afacerilor Externe. Au luat cuvântul ambasadorii: Aurel Turbăceanu, Ion Mielcioiu, Ion Porojan, Constantin Vlad, Ion Mirescu.
5 martie 2009, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Alegerile din Israel, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: George G. Potra, director al Fundaţiei Europene Titulescu. Raportori: Dorel Dorian, scriitor, redactor şef al revistei „Realitatea Evreiască“; Eva Galambos, ziaristă; Nedeea Burcă, ziaristă.
8 ianuarie 2009, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema La graniţa anilor 2008/2009. Evenimentele din Gaza. Derulări militare, implicaţii politice şi reacţii diplomatice, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: George G. Potra, director al Fundaţiei Europene Titulescu. Raportori: Mariana Stoica, fost ambasador al României la Tel Aviv; Ion Mirescu, ambasador; Ion Emilian, ambasador, director în Ministerul Afacerilor Externe.
13 noiembrie 2008, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema O radiografie a momentului politic actual în Orientul Mijlociu, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice Moderator: George G. Potra, director al Fundaţiei Europene Titulescu. Raportor: ambasador Ion Mirescu. Au participat la discuţii: Aurel Turbăceanu, ambasador; Ion Porojan, ambasador; Ion Mielcioiu, ambasador; Vasile Simileanu, director revista „Geopolitica“; Eminescu Dragomir, ambasador; Neagu Udroiu, ambasador.
22 mai 2008, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Orientul Mijlociu: o analiză privind continuarea procesului de pace în contextul recentelor evenimente, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: ambasador Radu Homescu. Raportori: ambasador Aurel Turbăceanu; ambasador Ion Mirescu.
24 ianuarie 2008, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Proiecte de pace în Orientul Mijlociu. Demersuri şi perspective, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportori: Călin Mitri, secretar III, Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Ministerul Afacerilor Externe; Călin Ciortin, secretar III, Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Ministerul Afacerilor Externe; Dan Stoenescu, secretar III, Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Ministerul Afacerilor Externe; Valeriu Arteni, ministru plenipotenţiar, Ministerul Afacerilor Externe; ambasador Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării.
6 decembrie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Turcia–Uniunea Europeană. Probleme, demersuri, soluţii, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportori: E.S. domnul Ahmet Rifat Ökçün, ambasador al Republicii Turcia; doamna Ikbal Sibel Safi, vicepreşedinte Türksak.
18 octombrie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Tensiuni la graniţa turco-irakiană, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportori: prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti; prof. Antoaneta Stoica; Vasile Simileanu, director al revistei „Geopolitica“.
11 octombrie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Europa: Noi echipe politice, noi strategii? Orientul Mijlociu: Noi evoluţii, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportori: consilier Constantin Gheorghe; ministru-consilier George Apostoiu.
21 iunie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Iranul între constrângeri interne şi constrângeri externe, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportori: ambasador Nicolae Ecobescu; ambasador Nicolae Micu; Liviu Mureşan, preşedinte executiv Fundaţia Eurisc.
5 iunie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Casa Titulescu a găzduit simpozionul cu tema 40 de ani de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu din iunie 1967. Poziţia României, organizat de Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Secţia de Istoria Relaţiilor Diplomatice Româneşti. Au prezentat expuneri: acad. Florin Constantiniu, istoric; acad. Mircea Maliţa, diplomat; prof. univ. dr. Gheorghe Badrus, ambasador.
15 martie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Este posibilă revitalizarea procesului de pace din Orientul Mijlociu?, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportori: Marin Albu, ministru plenipotenţiar, Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa, ministerul Afacerilor Externe; ambasador Marcel Dinu.
25 ianuarie 2007, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Irak: început de an, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: ambasador Marcel Dinu; raportori: Ion Mielcioiu, fost ambasador al României la Bagdad; Rahim A. Karim, diplomat la ambasada Irakului la Bucureşti, ataşat cultural; ambasador Constantin Vlad.
14 decembrie 2006, Bucureşti, Casa Titulescu – Masa rotundă cu tema Quo Vadis, Liban?, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase; raportor: Aurel Călin, fost ambasador al României la Beirut până în noiembrie 2006.
27 aprilie 2005, Bucureşti – Fundaţia Europeană Titulescu şi Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale au găzduit conferinţa E.S. dl Fouad Al Bittar, ambasador al Statului Palestina la Bucureşti, cu tema Recent Evolutions and Peace Prospects in the Middle East.
18 martie 2005, Bucureşti – Sub auspiciile Fundaţiei Europene Titulescu şi a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, E.S. dna Rodica Radian Gordon, ambasador al Statului Israel la Bucureşti, a susţinut conferinţa Evoluţii recente şi perspective ale păcii în Orientul Mijlociu.
Resurse internet:
Assessing the talks with Iran: a step towards pragmatism – Ellie Geranmayeh, ECFR, October 22, 2013
Remarks by John Kerry, US Secretary of State, after the P-5+1 Ministerial on Iran, New York, September 26, 2013
A Conversation With Hassan Rouhani (transcript) – Council on Foreign Relations, September 26, 2013
Take a Chance on Iran – by Fred Kaplan, Slate, September 20, 2013
Why Iran seeks constructive engagement – op-ed by Hassan Rouhani, President of the Islamic Republic of Iran, Washington Post, September 20, 2013
From Egypt to Syria: The Middle East’s Interlinked Tragedies – by Richard Youngs, Carnegie Europe, September 13, 2013
The Iran Fallacy. Seeing Damascus, Thinking Tehran – by Suzanne Maloney, Foreign Affairs, September 11, 2013
Iran’s new government – A very different flavour, The Economist, September 7, 2013
Iraq: Politics, Governance, and Human Rights – a CRS report by Kenneth Katzman
Specialist in Middle Eastern Affairs, August 22, 2013.
Armed Conflict in Syria: U.S. and International Response – a CRS report by Jeremy M. Sharp, Specialist in Middle Eastern Affairs, Christopher M. Blanchard, Specialist in Middle Eastern Affairs, June 14, 2013.
Change in the Middle East: Implications for U.S. Policy – a CRS report by Christopher M. Blanchard, Coordinator Specialist in Middle Eastern Affairs, Alexis Arieff, Analyst in African Affairs, Zoe Danon, Section Research Manager, Kenneth Katzman, Specialist in Middle Eastern Affairs, Jeremy M. Sharp, Specialist in Middle Eastern Affairs, Jim Zanotti, Specialist in Middle Eastern Affairs, March 7, 2012.
How the Syrian Civil War and Egyptian Coup Positively Transform Israel’s Strategic Situation – article by Barry Rubin, Gloria Center, July 11, 2013.
The Arab Spring and the Prospects for Genuine Religious and Political Reforms – by Elie Elhadj, MERIA Journal, vol. 16, no. 3, 2012.
European Union Enlargement: A Status Report on Turkey’s Accession Negotiations – a CRS report by Vincent Morelli, Section Research Manager, January 8, 2013.
Lebanon: Fractured Past, Bleak Present – interview by Barry Rubin with William Harris, professor of politics at the University of Otago in New Zealand, Gloria Center, July 29, 2012.
Living with the Middle East’s old-new security paradigm – paper by Richard Youngs, FRIDE Policy Brief, no. 152, March 2013.
Israel’s Geopolitical Dilemma And the Upheaval in the Middle East – analysis by Shlomo Hasson, The Joseph and Alma Gildenhorn Institute for Israel Studies, 2013.
The Middle East Peace Process – Konrad-Adenauer-Stiftung e.V., August 16, 2013.
The Obama approach to the Middle East: the end of America’s moment? – a Chatham House study by , Fawaz A. Gerges, International Affairs 89: 2 (2013) 299–323.
The Struggle for Middle East Democracy – article by Shadi Hamid, The Cairo Review of Global Affairs, August 2013.
Who Is Ali Khamenei? The Worldview of Iran’s Supreme Leader – by Akbar Ganji, Foreign Affairs, September/October 2013.
Pingback: อยากแทงหวยออนไลน์ ต้องทำอย่างไร ทำตาม คู่มือแทงหวย LSM99
Pingback: my sources
Pingback: office for rent phuket
Pingback: ไทรเกาหลี
Pingback: special offers