Lansarea volumului ,,România şi Turcia actori importanţi în sistemul de relaţii interbelice (1918-1940)” al dr. Ionuț Cojocaru

Fundația Europeană Titulescu a organizat joi, 20 martie 2014, începând cu orele 16.00, lansarea volumului ,,România și Turcia actori importanți în sistemul de relații interbelice (1918-1941)” al lect. univ. dr. Ionuț Cojocaru.

Invitați:  ambasadorul Turciei la București, E.S. Ömür Şölendil, prof. univ. dr. Mihai Retegan, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, prof. dr. George G. Potra, dr. Nicolae Șerban Tanașoca, Carol Roman.

Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47.

România şi Turcia actori importanţi în sistemul de relaţii interbelice (1918-1940)

Ionuț Cojocaru este lector univ. dr. la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina în cadrul Facultății de Ştiinţe Politice departamentul Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Cercetările sale s-au axat pe spaţiul balcanic, în special pe relaţiile României cu Turcia activitate concretizată în publicarea a două volume şi peste 30 de studii despre relaţiile dintre cele două state.

În lucrarea ,,România şi Turcia actori importanţi în sistemul de relaţii interbelice (1918-1940)”, Ionuţ Cojocaru propune o analiză critică şi eficientă a măsurilor politicii comune reflectată în trecerea de la Imperiu la Republică a Turciei, o perioadă importantă ca impact pe arena relaţiilor internaţionale, perioadă foarte puţin studiată de istoricii români, foarte sumar analizată de istoricii europeni, o analiză cât mai amănunţită a relaţiile româno-turce, cu accent pe transformările politice, economice, sociale, cât şi urmărirea colaborării celor două state în Pactul Balcanic. Pentru o analiză mai detaliată – lărgindu-se sfera actanţilor cu importanţă în sferele de putere – s-a urmărit şi politica externă a ambelor ţări, ţinând cont şi de intenţiile pe care şi le manifesta Uniunea Sovietica în zonă.
Documentele de arhivă studiate în Turcia (Istanbul şi Ankara), cât si literatura de specialitate, memoriile unora dintre liderii decizionali ai perioadei studiate vin să contureze un tablou al înţelegerii transformărilor din sud-estul Europei ce au avut loc în perioada interbelică, cât şi colaborarea sau diferenţierile de ordin mental, religios la întretăierea celor două civilizaţii: cea europeană şi orientală. În demersurile întreprinse pentru cercetarea respectivului subiect există multe documente inedite: factorii care au dus la intrarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial alături de Germania, modalitatea prezentării comisiei Turciei la Lausanne cu lista în 14 puncte care nu se negociau, relatarea vizitei lui Ismet Inonu la Moscova şi întâlnirea cu Stalin etc.
Pentru cei interesaţi de studiul relaţiilor româno-turce, de transformările care au stat la baza desfiinţării Imperiului Otoman şi apariţia Republicii Turcia într-un timp scurt, de colaborarea statelor balcanice, de studiul conexiunilor statelor membre ale acestui spaţiu în relaţiile cu Marile Puteri cât şi între ele constituie o sursă inedită şi vine să ofere cititorului o analiză dintr-o altă perspectivă având în vedere că subiectul nu a fost cercetat de către specialişti.
Ca mod de abordare s-au urmărit relaţiile celor două state cu accent pe deciziile majore: constituirea României Mari, reformele administrative ce au trebuit efectuate după unire, deciziile Tratatelor de Pace de la Paris (1919–1920) şi impactul acestora asupra statelor cât şi zonei, bătălia de la Çanakkale, războiul greco-turc, tratatul de la Sevres, momentul Lausanne, disputa şi rolul geostrategic reprezentat de Strâmtori, înfiinţarea Republicii Turcia, modalitatea şi principiile care au stat la baza desfăşurării relaţiilor diplomatice, efectuarea unor reforme tranşante ca adoptarea codului civil şi penal, schimbarea alfabetului arab cu cel latin, a reformei economice, colaborarea în cadrul Înţelegerii Balcanice, încercarea ambelor state de atragere a Bulgariei în Pactul Balcanic, eforturile turce de a căuta pârghiile care să ducă la dezgheţarea relaţiilor româno-sovietice etc., etc.
Perioada 1923–1940, este una plină de evenimente: apariţia Republicii, stabilirea de relaţii cu state din întreaga lume, Lausanne, dezvoltarea relaţiilor cu Uniunea Sovietică, Montreux, dezvoltarea relaţiilor cu statele care nu promovau o politică revizionistă, astfel apare alianţa regională cu caracter defensiv, Înţelegerea Balcanică, în care statele membre ale acesteia, Grecia, Iugoslavia, România şi Turcia au căutat prin eforturi susţinute în cadrul Alianţei sau prin relaţiile avute cu statele prietene căile prin care să se garanteze hotărârile Tratatelor de Pace de la Paris din 1919–1920, Montreux, cât şi eforturile susţinute de a împiedica declanşarea războiului în spaţiul sud-est european.
Datorită poziţionării celor două state, rolul geopolitic şi geostrategic jucat de acestea, perioada premergătoare izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, avantajul strâmtorilor deţinute de Turcia, constituie argumente care au fost dezbătute pentru a îmbogăţi tabloul relaţiilor internaţionale.
Politica dusă de Turcia şi România în Balcani a urmărit să menţină stabilitatea graniţelor, medierea între state care nu aveau o politică asemănătoare cum ar fi implicarea Turciei în relaţiile româno-bulgare şi româno-ruse.
Faptul că Turcia avea relaţii – nu foarte speciale – cu Uniunea Sovietică, iar România nu a avut relaţii cu aceasta, a constituit pentru România o încercare de apropiere prin Turcia de vecinul de la Răsărit, dorinţa oficialităţilor de la Bucureşti fiind de a semna un tratat de neagresiune cu oficialii de la Kremlin. Totodată, Franţa şi Marea Britanie au luat în calcul aceeaşi variantă, una dintre metode fiind de a ajunge la Moscova prin Ankara.
Evoluţia României, din punct de vedere politic, economic şi militar, a fost în mare măsură determinată şi de tendinţa celor doi vecini ai săi, Ungaria şi Bulgaria, care făceau parte dintr-un sistem de alianţe care contraveneau atât intereselor politice ale României, cât şi ale Turciei. De altfel, unul dintre principalele eforturi ale statelor Înţelegerii Balcanice s-a axat pe încercarea de a include şi Bulgaria în Alianţă.
România şi Turcia s-au aflat, fără voia lor, implicate în acest context extrem de tulbure, fiind nevoite să îşi apere integritatea şi independenţa în detrimentul statelor nemulţumite de deciziile luate la tratatele de pace de la Paris din 1919–1920.
Ca perioadă cronologică s-a urmărit colaborarea româno-turcă în cadrul Înţelegerii Balcanice, activitatea diplomatică a Turciei în cadrul celorlalte alianţe din care a făcut parte în scopul stabilirii obiectivelor de politică externă ale acestei ţări. În paralel, s-au urmărit obiectivele de politică externă stabilite de diplomaţii români. O altă direcţie analizată în carte a fost găsirea şi identificarea elementelor emblematice ale celor două state: unul în lumea orientală, cu obiceiurile, tradiţiile şi religia specifică acelui spaţiu şi România, ţară aşezată între Orient şi Occident.
Turcia, prin rolul care îl are de posesor al Strâmtorilor, s–a dovedit un factor important în relaţiile diplomatice. Interesele economice au făcut ca state, precum Marea Britanie, Franţa, Uniunea Sovietică, Italia şi altele, să încerce să deţină controlul asupra Bosforului şi Dardanelelor. Un alt aspect de analizat îl reprezintă activitatea miniştrilor de Externe ai Turciei, cu precădere pe activitatea lui Tevfik Rustu Aras (1883–1972) şi Sukru Saracioglu (1887–1953), din partea turcă, şi activitatea lui Nicolae Titulescu (1882–1941), Istrate Micescu (1881–1954) şi Grigore Gafencu (1892–1957) din partea noastră. Poziţia Turciei, ţară cu ieşire la patru mări, Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană, îi conferă un privilegiu în zonă, relaţiile cu statele orientale ca Iraq, Iran, Siria fiind de un real interes pentru politica din Orientul Mijlociu. Problema kurzilor constituie, în plus, aspecte care au fost analizate. Poziţia adoptată în relaţiile cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Franţa pe un plan şi poziţia adoptată faţă de statele vecine la sud constituie o încercare de a păstra un echilibru atât în relaţiile cu statele orientale cât şi cu statele europene.
O alta temă abordată de un real interes se referă la rolul strategic în jurul Mării Negre. Plecând de la interesele comune ale celor două state, în perioada analizată s-a avut în vedere şi factorul militar, activitatea Statelor Majore în scopul găsirii de variante realizabile în vederea asigurării siguranţei naţionale.