Occidentul. Încotro?

In ianuarie 2017 Donald Trump a devenit oficial Presedinte al Statelor Unite ale Americii si lider al Lumii Occidentale.

Dar, de fapt, ce Occident il asteapta pe Donald Trump? Cum a evoluat Lumea Occidentala  in ultimul secol? Care sunt atuurile majore ale Occidentului in momentul de fata? De ce domina el Planeta ? De ce aproape toata Lumea, inclusiv rivalii sai, vad Occidentul ca pe un reper ? Ce dificultati intampina? Cum a evoluat Occidentul in ultimii ani ? Ce putem sa asteptam din partea Occidentului pe viitor?

Declarandu-se mostenitor al civilizatiei greco-romane, Occidentul a traversat mai multe transformari si a capatat diferite forme de expresie intr-un antagonism fata de un Orient considerat ca « partea intunecata » a acestei lumi. Mai intai,  a fost crestinismul… In secolul XVIII, Europa Iluministilor… In jurul anilor 1900, Clubul de la Berlin, pentru impartirea Planetei… Incepand cu 1950, « Lumea libera » constituita pentru a se opune comunismului.  Occidentul a inventat succesiv Statul de Drept (Roma), Libertatea Individuala (Revolutia franceza) si Internetul (Franta si Universitatile americane).

Expansiunea Occidentului din ultimul secol la scara planetara a avut la baza o crestere accentuata a influentei americane…

Acum 100 de ani, in timp ce Primul Razboi Mondial distrugea bogatiile Europei si milioane de vieti omenesti, Statele Unite incepeau sa-si consolideze puterea si sa creeze o noua ordine mondiala in slujba lor. Ca si precedentele puteri hegemonice, ele vor domina lumea prin forta armatei, economiei si a diplomatiei si vor implementa o arhitectura institutionala internationala ce va da legitimitate puterii americane si va contribui la o mentinere relativa a pacii in lume. Proiectandu-se drept un « Imperiu al libertatii », Statele Unite aspira la o generalizare la scara planetara a sistemului democratic, pe care il considera ca fiind cel mai nimerit sa le apere propriile interese.

In timp ce luna iulie 1918 anunta o victorie a Germaniei, situatia se schimba total in august, cand liniile de aparare ale Reichului cedeaza presiunii trupelor americane proaspat debarcate. Victoria Antantei din Primul Razboi Mondial ii va conduce pe cei invinsi la acceptarea unor conditii impuse de un tratat de pace nenegociabil. In timp ce Franta si Marea Britanie savurau victoria si credeau ca daunele impuse Germaniei o vor tine pe aceasta din urma departe de cercul Marilor Puteri, americanii, la initiativa presedintelui Wilson, sprijina ideea franceza de creare a Societatii Natiunilor in scopul mentinerii pacii si continuarii dezarmarii. Proiectul a avut un succes foarte limitat si nu a impiedicat izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. In spate au fost cauze multiple : Tratatul de la Versailles, modul in care a fost tratata Germania, nerezolvarea litigiilor, neluarea in calcul a unor aspecte economice esentiale, precum protectionismul sau etalonul de aur, frustarile tarilor invinse, samd… In fata abordarii firave si naive a Societatii Natiunilor isi fac aparitia la scara planetara trei sisteme de guvernanta totalitara ce vor marca istoria urmatorilor ani : comunismul, fascismul si nazismul.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, aliatii aflandu-se de o parte si cealalta a Atlanticului si-au imaginat un sistem de guvernanta destinat sa impiedice declansarea de noi catastrofe la scara planetara. Ca si dupa Primul Razboi Mondial, discutiile sont coordonate de americani si britanici. In acest fel, dincolo de promovarea sistemului democratic se au in vedere si sustinerea durabila a dezvoltarii economice si dezarmarea. In paralel, Roosevelt si Churchill  pun bazele unei luni ce se sprijina pe libertatile fundamentale (libertatea de expresie, libertatea religioasa, …), autodeterminarea popoarelor (si, implicit, disparitia colonizarii), fara revendicari teritoriale. Marea Britanie a incercat sa opuna o oarecare rezistenta exigentelor americane, dar cand convoaiele cu vapoarele incarcate cu armament ale « Unchiului Sam » ce traversau Atlanticul si-au redus viteza, englezii si-au schimbat punctul de vedere. Victoria de la Stalingrad si aportul decisiv pe care l-au avut sovieticii in al Doilea Razboi Mondial au aratat ca nicun dosar global nu mai putea fi tratat fara implicarea URSS.

Se multiplica intalnirile destinate sa reconstruiasca Societatea Natiunilor catre ceea ce cunoastem astazi ca fiind Organizatia Natiunilor Unite. La Yalta, in februarie 1945, SUA, Marea Britanie si URSS nu reusesc sa se puna de acord asupra modalitatilor de vot in cadrul Consiliul de Securitate si, in consecinta, este instituit dreptul de veto. La Bretton Woods s-au pus bazele institutiilor financiare internationale (FMI, Banca Mondiala…), ce-si fixeaza sediul la cativa pasi de Casa Alba. Statele Unite si-au rezervat un drept de veto asupra deciziilor cheie. In octombrie 1945, intra in vigoare Carta Natiunilor Unite semnata la San Francisco. Franta reuseste sa obtina un loc permanent in Consiliul de Securitate cu sprijinul nemijlocit al britanicilor, ce-si doreau un partener credibil pentru a asigura echilibrul european in raport cu URSS.

Bipolaritatea Razboiului Rece a fost traversata de mai multe fenomene ce au dus la transformarea guvernantei mondiale:

  • Tentative ale Occidentului de a demara un dialog cu tarile comuniste sau nealiniate (Conferinta de la Bandoeng – 1955) ;
  • Crearea unui « Comitet Executiv » al Occidentului si emergenta sa (trecerea de la G5 la G7) ;
  • Identificarea intr-un raport al « Clubului de la Roma » din 1972 a celor cinci elemente (populatie, productie agricola, productie industriala, resurse naturale, poluare) ce determina sau limiteaza cresterea economica mondiala ;
  • Identificarea de catre Nicolae Georgescu-Roegen si René Dubos a riscurilor de penurie alimentara ;
  • Publicarea de catre Comisia « Trilaterala » a unui raport referitor la « noua ordine » ce utilizeaza pentru prima data termenul de « guvernanta mondiala », ca si instrument de legitimare a Statelor Unite ca lider al principalelor democratii occidentale;
  • Esecul, in anii ’80, a initiativei McNamara de a asigura mai multa reprezentativitate din partea tarilor Sudului in cadrul institutiilor financiare internationale ca urmare a opozitiei Presedintelui Reagan;
  • Aparitia in prim-plan a Japoniei ;
  • « Consensul de la Whashington » prin care Banca Mondiala si FMI lanseaza conceptul de « buna guvernanta » si impun tarilor in curs de dezvoltare supraindatorate sa-si deschida toate pietele in schimbul unor ajutoare distribuite cu multa parcimonie.

Imediat dupa Caderea Zidului Berlinului, in 1990, s-a creat BERD (Banca Europeana pentru Recontructie si Dezvoltare) pentru a ajuta tarile Europei de Est si Uniunea Sovietica sa evolueze catre economia de piata si democratie. La un an dupa acest eveniment marcant, Mihail Gorbaciov este primit cu multa raceala si lipsa de respect la Summit-ul G7 din iulie 1991 ce a avut loc la Londra. Acest demers il discrediteaza la Moscova, determina fortele conservatoare sa declanseze o lovitura de stat si creeaza premisele pentru dezmembrarea Uniunii Sovietice. In anul urmator, Rusia este invitata oficial sa dialogheze cu membrii G7. Din acel moment Statele Unite domina singure Planeta. Se vorbeste de o “noua ordine mondiala”, guvernata in jurul principiului libertatii, chiar daca acea libertate permite in primul rand marilor corporatii occidentale sa-si dezvolte afacerile.

Aceste momente cheie au fost acompaniate si de cateva realizari cu magnitudine la scara mondiala:

  • Conventia de la Montego Bay (1982) ce a clarificat situatia spatiilor maritime, a apelor teritoriale si a zonelor economice exclusive;
  • Crearea Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (1993) sau Rwanda (1994);
  • Transformarea GATT in OMC – Organizatia Mondiala a Comertului (1994);
  • Realizarea, in anul 2000, a unui acord la nivelul ONU privind obiectivele cantitiative cheie de dezvoltare a umanitatii (reducerea saraciei si a foametei, asigurarea scolarizarii primare, egalitatea sexelor, reducerea mortalitatii infantile, ameliorarea sanatatii mamelor, combaterea principalelor maladii, dezvoltare durabila).

Cele doua decenii si jumatate de hegemonie americana (1990-2015) au fost marcate insa si de profunde bulversari : 11 septembrie 2001, aparitia Internetului si a tehnologiei digitale, criza financiara si economica din 2007-2008, primavara araba (2010), cat si mai recentele crize din Ukraina si Siria. Aratand ca transformarea lumii prin intermediul modelului democratic occidental nu constituie o optiune pentru intreaga Planeta, in paralel cu aceste evenimente am asistat la returul in forta al Rusiei pe scena liderilor globali si la un fenomen pe care nimeni nu parea sa-l anticipeze : in loc sa se adreseze institutiilor competente pe care le-a creat in urma cu peste jumatate de veac pentru a-si legitima leadershipul (FMI,…), Statele Unite incredinteaza gestiunea problemelor economice si a crizei mondiale catre G20. Aceasta pentru ca, intr-o prima etapa, americanii, stapani de necontestat ai finantelor mondiale,  nu acceptau sa-si faca ordine in propriul sistem financiar. China nu dorea o reducere a excendentelor sale comerciale. Europa intampina si ea dificultati in a-si controla propriile datorii suverane.

Statele Unite continua sa fie principalul actor mondial si asigura conducerea unei mari parti din Planeta, chiar daca leadershipul sau este din ce in ce mai pus la incercare. Bugetul lor militar este fara echivalent. Aproape toata Europa, Orientul Mijlociu, Mediterana, Japonia si Oceanul Pacific sunt sub umbrela Armatei Americane. Engleza este limba internationala a comertului, stiintei, tehnologiei si diplomatiei. Internetul si tehnologiile digitale sunt in majoritate americane. Conform explicatiilor date de experti ai Departamentului de Stat American, « intr-o lume ce interactioneaza in retea, puterea relativa nu mai este esentiala. Cel mai important este sa fii centrul intr-o panza de paianjen din ce in ce mai densa. »

…si alte cateva atuuri de necontestat.

Dar toate aceste reusite au in spate atuuri puternice.

In primul rand, in Occident s-a creat Statul de Drept . Acolo unde Imperiul Roman sau spiritul sau nu si-au facut simtita prezenta, este destul de dificil sa gasim principii de drept similare cu cele occidentale. Daca in majoritatea tarilor occidentale legea face dreptul, odata iesiti din Occident drepturile sunt fixate in general de o ierarhie statala a carei soliditate, credibilitate sau volatilitate sunt relative de la un stat la altul. Acest stat de drept a permis de-a lungul ultimelor decenii nasterea unui dar foarte pretios pe care Occidentul si l-a oferit si pe care n-a incetat sa-l slefuiasca necontenit de peste 200 de ani: libertatea. Ultimele decenii au dat libertatii occidentale un instrument cu o forta de penetrare sistemica foarte solida : economia colaborativa dezoltata prin retelele sociale – coworking, crowdfunding, … Nimic nu poate opri acest val de libertate sutinut de tehnologie. In Occident, libertatea si statul de drept sunt, cu anumite limite, contrariul anarhiei si al legii junglei.

Pe de alta parte, chiar daca acest lucru este contestat de o mare parte a Planetei, Occidentul isi aloca monopolul universalitatii. Daca alte mari puteri actioneaza dincolo de interesele lor vitale din diferite considerente (atragere de materii prime, precum China si Japonia sau crearea unor brese geostrategice pentru evitarea incercuirii unui imens teritoriu, asa cum o face Rusia), numai Occidentul cuteaza sa proclame interesele sale particulare drept interese generale ale umanitatii (libertate, modelul de guvernanta democratica, emancipare, progres). Domicilierea sediului ONU la New York nu este intamplatoare, ea alocandu-si dreptul de a se prezenta simbolic drept centrul unui veritabil organ de « constiinta universala ». Cu titlu de exemplu, potrivit lui Regis Debray, membru al Academiei Goncourt, tarile ce au votat in cadrul Consiliului de Securitate Rezolutia 1973 ce fixa o zona de excluziune aeriana pentru protejarea populatiei libiene la sol reprezinta 10% din populatia mondiala, tot atat cat si tarile ASEAN (Brunei, Cambogia, Indonezia, Laos, Malaiezia, Birmania, Filipine, Singapore, Tailanda si Vietnam). Dar acestea din urma nu s-ar desemna niciodata, din pacate, ca fiind «comunitatea internationala ». Avem astfel o certificare si la acest nivel a clasicului « doua unitati de masura » / “deux poids de mesure” (spre exemplu, dreptul la recesiune a fost recunoscut in Kosovo, pro-occidental, dar nu este acceptat in Crimeea, Abkhazia sau Osetia de Sud, pro-ruse). Confederatia occidentala devine astfel o aristocratie a umanitatii ce lupta impotriva « raului planetar », neacceptand statutul de alianta dominanta pe care i-o da restul Planetei. Ura ce o genereaza prin umilirea celor ce nu accepta valorile si modelul sau de guvernanta sunt de neinteles pentru Occident. Nici africanii, nici asiaticii, nici musulmanii nu viseaza sa modifice Planeta dupa chipul si asemanarea lor. Nimeni, in afara de Blocul Occidental, nu are o opinie atat de larga legata de tot ceea ce se intampla pe Terra si nu stabileste lista inamicilor, a reprezentantilor « raului », ce evolueaza in functie de interese. Jandarmul lumii devine astfel si instanta finala de judecata, iar ONU a devenit, potrivit declaratiilor recente ale fostului sau Secretar General, Boutros-Ghali, « subordonat Aliantei Atlantice ». Cu cele 800 de baze militare aflate in afara teritoriului sau, Statele Unite, singure sau cu aliatii sai, isi aloca dreptul, « la toate azimuturile », sa garanteze secesiuni teritoriale, sa sprijine regimuri totalitare ce ii sunt fidele sau actiuni dizidente ce pot naste regimuri pro-occidentale. Hranindu-se din valorile crestine (catolice, dar mai ales protestante), Occidentul reuseste sa faca un cocktail de valori ce seduce propriile comunitati si capata o magnitudine planetara, prin amestecarea pragmatismului cu misticismul si modernismul.

Occidentul este solidar. Sistemul politico-militar euro-atlantist este in plina expansiune. Centrul sau de greutate este in vestul Vestului, in Statele Unite, dar el s-a extins mult catre Est, prin includerea Europei Centrale si de Est si a Tarilor Baltice. Din cele 28 de state ale Uniunii Europene, cea mai mare parte sunt integrate in NATO si sunt multumite de acest lucru.  Club al celor bogati sau familie spirituala, lumea occidentala nu se mai limiteaza ca odinioara sa scoata in evidenta o elita intelectuala, clericala, capitalista sau militara. Acum ea reprezinta inainte de toate o comuniune de interese economice, un sentiment de apartenenta ce a patruns destul de puternic in constiintele natiunilor ce o compun. Chiar daca acest lucru este greu de observat din interior, omogeneitatea sa nu are corespondent altundeva in lume. Cu titlu de exemplu, Japonia sau India nu recunosc China ca si lider sau purtator de cuvant. Tarile ASEAN refuza atat tutela chineza, cat si pe cea indiana. Majoritatea tarilor Europei si Americii de Nord declara ca fac parte din familia occidentala si recunosc Statele Unite ca lider. Autoritatea SUA nu pare sa fie contestata de lumea pe care o controleaza, in ciuda unor luari de pozitie punctuale venind adesea din partea Frantei.  Occidentul este un bloc multinational capabil de actiuni de forta rapide si coordonate solidar (Iugoslavia, Libia, Irak, Afganistan,…).  Liga Araba, ASEAN, G7 / G20 sunt mai degraba forumuri, nu organe de decizie. In afara de Uniunea Eurasiatica, numai NATO are o singura voce, un comandament necontestat si un consens doctrinal. Apararea europeana este o tema ce se afla deocamdata intr-o faza embrionara si nu am identificat o vointa ferma de a dinamiza crearea unui veritabil Sistem de Aparare la Nivelul Uniunii Europene. Credinta in valorile si modul de guvernanta occidental au facut pentru moment sa fie sterse cu vederea divergentele de interese economice dintre tarile europene si Statele Unite ale Americii. Exista dupa aceea un cult al sacrificiului individual ce si-a gasit in Occident forme neexplorate pana in prezent : concursuri sportive ce imping limitele capacitatilor fizice umane din ce in ce mai departe la nivel individual (acrobatie, turul Globului cu barca cu panze, de exemplu) sau colectiv (concursurile de maraton, de exemplu…).

Occidentul a devenit o adevarata Scoala de Manageri a Planetei. Niciun imperiu nu si-a construit guvernarea doar pe calea fortei. Pentru a-si asigura generatii de interlocutori fideli la nivelul claselor conducatoare indigene, Occidentul creeaza o casta mondiala de manageri. El asigura formarea elitelor internationale prin universitati, scoli de business, institutii financiare, academii militare, fundatii sau mari corporatii, transmistandu-le limbajul, reperele pozitive si negative, modul de organizare bazat in special pe dreptul saxon si buna guvernanta, modelele sale economice si sociale. Aceasta masa de manageri de inalt nivel transforma dominarea in hegemonie si dependenta in apartenenta sub cele mai diverse forme : un francez la FMI sau la BERD, un italian la Goldman Sachs, ministri, Prim-Ministri sau inalti functionari fideli…

Pe de alta parte, Cultura Occidentala a reusit sa penetreze la nivelul unei mase largi de populatie. Din 1945 incoace dolarul este moneda universala si acest lucru le-a permis americanilor sa se indatoreze fara ca sa aiba foarte mult de suferit. Mai mult decat atat, Republica Imperiala pare sa stabileasca o legatura de sacralitate intre dolar si natiune: « In God we trust » / « Credem in Dumnezeu » sta scris pe fiecare bancnota verde. Intr-o epoca in care populatia Occidentului pare sa se debaraseze de radacinile sale crestine, aceleasi valori renasc dintr-un subconstient colectiv de nezdruncinat ! Aceasta sacralitate ii permite sa « cumpere Lumea pentru a-i da libertate si justitie », dupa cum spunea Woodrow Wilson si sa faca din dolar o problema a intregii lumi. Sacralitatea este intarita si de simetria si similitudinile ce exista intre bancnotele verzi, oricare ar fi valoarea acestora. Pretuirea trecutului este data de prezenta portretelor unor personalitati ale istoriei americane. Statele Unite nu incearca sa dezvolte centre culturale americane in strainatate. Hollywood, McDonalds si Coca Cola bulverseaza si lasa amprente culturale mai mari la nivelul maselor decat sutele de ore pregatite cu migala si metoda de cei ce doresc sa-si promoveze propriile culturi. Asistam astfel la o canibalizare culturala a Occidentului : cultura Coca Cola si McDonalds pare sa « dilueze » incet culturi multimilenare precum cea franceza sau engleza, in timp ce culturile orientale (in special musulmana) isi fac simtita prezenta in vechi lacasuri ale Crestinismului.

Cu toate acestea, cele mai mari inovatii stiintifice si tehnologice raman in Occident. Universitatea si Laboratorul stiintific al Lumii sunt occidentale. Majoritatea descoperirilor stiintifice si tehnologice de amploare isi au originea si domiciliul (aparat dealtfel cu multa grija) in Occident. Nu este deloc surprinzator sa vedem cum majoritatea armatelor tarilor ce sunt aliate ale SUA (inclusiv Armata Romana) au devenit dispozitive de lupta ale Armatei Americane, pentru ca aceasta din urma le asigura o parte din finantare, le formeaza ofiterii in scolile sale si le pune la dispozitie echipamentele militare, fara insa a le da accesul la know-how tehnologic. Internetul si tehnologia digitala au dat o dinamica fara precedent raporturilor sociale, accentuand transversalitatea, rupand ierarhiile si oferind individului o capacitate de initiativa extraordinara.

Valorile Planetei sunt intr-o mare masura nascute din valorile Occidentale. Nu putem spune ca asistam la o decadenta a Occidentului, ci mai degraba la o occidentalizare a lumii sub diferite forme. Occidentul nu se mai afla numai in Occident, ci este peste tot unde sunt prezente activitatile sale economice, cultura sa, valorile sale, ambasadorii si armatele sale. Lumea se sprijina deci pe o mare diversitate, un metisaj de persoane, limbi, culturi si tehnologii.

Civilizatia Occidentala da insa semne de slabiciune …

Occidentul a impus in ultimii 25 de ani o ordine mondiala ce n-o mai poate controla. Dupa caderea Zidului Berlinului si a Imperiului Sovietic, alianta occidentala a cazut in “nebunia maretiei” (« la folie des grandeurs »), conform unor analisti, incercand sa impuna legea sa peste tot in lume. Initiativa impunerii unei « pax americana » in Europa de Est, America de Sud, Orientul Apropiat si Indepartat sau chiar in Africa nu a impiedicat cresterea amenintarilor teroriste si toate dezastrele ce au lovit omenirea incepand cu 11 septembrie 2001. Istoricul american Paul Kennedy a atras atentia asupra pericolului generat de ambitiile nemasurate ale unui Centru ce nu-si mai poate controla Periferia, pentru ca pur si simplu nu mai are capacitatea sa faca acest lucru. Ultimele descoperiri tehnologice permit insa un control digital al informatiilor aproape nelimitat : orice convorbire telefonica poate fi interceptata, o simpla comanda de pe calculator poate lansa rachete si distruge tinte la peste 10.000 de km distanta. Chiar si in acest context, localul ramane forta celor slabi, in timp ce globalul este slabiciunea celor puternici.

Siguranta suprematiei creeaza o oarecare aroganta si indiferenta asupra metodelor ce sunt utilizate pentru asigurarea acesteia. Asa se ignora traditii locale sau sunt comise crime sub umbrela imunitatii. Se ignora faptul ca aproape jumatate din omenire are tribul drept reper de organizare sociala si ca pentru aceasta mare masa de oameni drepturile individuale nu prezinta un interes deosebit. Pe de alta parte, la Centru, etnocentrismul si patriotismul sunt atat de puternice, incat se ignora posibilitatea existentei acestor valori si la Periferie. Asa se face ca imaginea arborarii drapelelor nationale si a exteriorizarii sentimentelor de apartenenta la o natiune nu este acceptata decat la Centru. Acelasi gen de imagine construita de populatii periferice este considerata a reprezenta « Axa Raului pe Pamant ». Acest tratament de exceptionalitate a Centrului s-a extins si in sfera Dreptului Penal International. SUA, China, Israelul si Siria s-au opus crearii Curtii Penale Internationale, ce are in atributii crimele impotriva umanitatii, crimele de razboi sau genocidul. Mai mult decat atat, Statele Unite au obtinut din partea a peste 60 de state, sub amenintarea represaliilor diplomatice si a sanctiunilor economice, asigurarea impunitatii soldatilor americani.

Sacrificiile occidentale sunt adesea supradimensionate. Acum un secol, cand erau ucisi pe front in aceeasi zi zeci de mii de soldati, sefii de state nici macar nu ieseau din birou. In momentul de fata, daca un soldat al unei tari NATO este ucis pe teatrele din Afganistan, Irak sau Siria, ii sunt aduse omagii nationale in fata celor mai inalti demnitari ai Statului. Cat de mult se insista asupra miilor de morti din Siria sau cat de mult s-a insistat asupra genocidului cu milioane de victime din Rwanda de acum peste douazeci de ani ? Inversarea, in Occident, a raportarii individuale la moarte, la sacrificiul vietii a devenit in ultima perioada un fenomen cu consecinte sociale uriase. Am trecut de la epoca in care se intra in istorie prin castigarea unei batalii la epoca in care se intra in istorie prin castigarea de puncte de audienta la televiziune. Este de fapt triumful mediatic al celui ce loveste sub protectie. Este in acelasi timp dovada abandonului caracterului sacru al sacrificiului pentru triumful mediatic.

Dupa aceea, in Lumea Occidentala, aproape totul vizeaza actiuni pe termen scurt. « Democratiile nu infrunta problemele din afara decat pentru motive ce vin din interior » spunea Tocqueville. Astfel, un guvern democratic nu trebuie numai sa raspunda solicitarilor electoratului de a avea rezultate pe termen scurt, dar trebuie sa seduca Parlamentul si pe principalii parteneri externi. Totul devine expeditiv. Acest lucru face ca tarile occidentale sa fie pozitionate intr-o relatie cu Orientul total defazata. Uitand trecutul si ignorand consecintele pe termen mediu si lung, Occidentul, vizeaza un prezentism emotional orientat catre actiunile pe termen scurt, in timp ce ce Orientul are timpul in favoarea sa si practica razboiul de uzura. Recentele conflicte din Siria si Irak, dar si mai vechile crize din Libia sau Afganistan stau marturie acestui fenomen.

Mondializarea economica si tehnologica are ca efect o balcanizare politica si culturala a Planetei. Nimanui nu pare sa-i pese de acest lucru. Tot asa cum nimanui nu-i pasa de pierderea de catre multe state a unui monopol detinut de secole : monopolul violentei legitime. Vedem astfel cum armele sunt comercializate si utilizate dupa plac de persoane sau grupari ce scapa oricarui control statal si care apoi contamineaza societati si provoaca conflicte. Fara indoiala ca Israelul ar prefera sa se confrunte cu state cunoscute, precum in 1956, 1967 sau 1973, decat sa se confrunte cu Statul Islamic sau Al-Quaida. Eliminarea unor dictatori precum Saddam Hussein sau Gaddafi nu a imbunatatit cu nimic situatia tarilor respective. Divizarea etnica si religioasa, disparitia statului au aruncat foste tari controlabile intr-un haos pe care nimeni in momentul de fata nu stie sa-l elimine. In acest fel, binele pe care Occidentul spune ca-l reprezinta este, din pacate, o masca ce pacaleste din ce in ce mai putina lume.

Asa s-a ajuns ca in momentul de fata, complexitatea relatiilor internationale si haosul ce guverneaza o parte din Planeta ne cutremura. Umanitatea, nu a ajuns, totusi,  de-a lungul istoriei sale multimilenare nici macar la stadiul de a avea o constiinta a propriei specii si identitati. Cu toate acestea, sub impactul accelerarii mondializarii in era digitala si a internetului, interdependenta locuitorilor Terrei nu a fost niciodata atat de mare. Sunt la nivel mondial peste 3 miliarde de telespectatori si aproape 2 miliarde de utilizatori Facebook. Umanitatea are aproape 200.000 de brevete de inovatie pe an si consacra peste 1% din PIB cercetarii. Daca mai mult de jumatate din umanitate stie sa scrie si sa citeasca, aproape 1 miliard de persoane sunt total analfabete. Aproape jumatate din omenire traieste in sisteme democratice, dar peste 2,5 miliarde de persoane traiesc sub regimuri politice autoritare. Sunt peste 1000 de miliardari la nivel mondial. Intre 5 si 20% din economia Planetei (in functie de statistici) este inca sub influenta organizatiilor criminale. 55% din comertul mondial tranziteaza prin paradisurile fiscale…Iata cateva cifre luate la intamplare ce arata cat de complexa este Lumea in care traim. Strangerea unor astfel de date si informatii este foarte dificila, iar fiabilitatea lor este destul de nesigura. Acest lucru se explica mai intai prin lipsa unei autoritati insarcinate cu date statistice mondiale. Cum statisiticile sunt intr-o mare masura oglinda unei identitati, lipsa lor la scara planetara scoate in evidenta absenta unui cadru institutional si a unei identitati a speciei umane la nivelul Planetei.

Occidentul este supraindatorat. Din 1980 incoace, majoritatea statelor s-au confruntat cu o crestere masiva a nevoilor de asistenta si servicii publice pe fondul unei stagnari a majorarii salariilor. Pentru a face fata acestor nevoi, au fost obligate sa se indatoreze si sa imprumute bani economisiti in intreaga lume. In timp ce statele sarace treceau prin revolutii si planuri de austeritate, tarile bogate isi creeaza noi instrumente financiare ce dereglementeaza pietele si atrag resursele capitalistice de pe intreg mapamondul. Aceste actiuni, cat si inflatia, au facut ca, in general, pana la mijlocul anilor ’90, datoria publica a tarilor occidentale dezvoltate sa ramana scazuta. Dar dupa aceea riscul suveran incepe sa dea semne de slabiciune in tari precum Japonia sau Suedia, luandu-se inclusiv masuri de reducere a cheltuielilor publice si nationalizare provizorie a bancilor. Datoriile suverane incep sa creasca in Franta si Marea Britanie, pentru ca anii 2007-2008 sa bulverseze intregul sistem financiar-bancar cu consecintele deja cunoscute astazi. Din acest moment, tarile occidentale incep sa imprumute de la tarile pe care le creditau odinioara. Statele bogate ale lumii occidentale se gasesc a fi indatorate fata de state presupuse ca fiind mai sarace decat ele. China, pentru care aceasta criza este o mana cereasca, continua cumpararea de dolari si cresterea necontenita a rezervelor. Culmea este ca principalele tari occidentale nu mai pot sa-si dicteze conditiile nici macar tarilor sarace, ce incep sa se imprumute direct din China. Creditele rigide ale FMI si Bancii Mondiale nu mai folosesc de multe ori decat sa subventioneze, daca este cazul, imprumuturile acordate fara prea mari constrangeri de catre chinezi. « Consensul de la Pekin » este astfel pe cale sa inlocuiasca consensul de la Whashington. S-a ajuns astfel la strania situatie in care tari in curs de dezvoltare cu salarii inferioare la 1.000 EUR / luna (ponderea mare aici o are China) finanteaza salariile functionarilor publici, medicilor si soldatilor americani ce castiga de zeci de ori mai mult ! Sistemul financiar-bancar mondial intermediaza finantarea consumului tarilor occidentale bogate cu banii economisiti de populatia din tarile in curs de dezvoltare sau sarace.

Ce spun cifrele ? Suma datoriei publice mondiale s-a dublat intre 2007 si 2016, pentru a ajunge la sfarsitul lunii septembrie 2016 la aproximativ 60.000 miliarde USD, dovedind astfel cum aproape toate politicile de austeritate au fost un esec. La sfarsitul lui 2015,  Japonia avea o datorie ce reprezinta 240% din PIB, SUA – 104%, Marea Britanie – 90%, Franta – 96%, Italia – 133%, Canada – 92% , Germania – 71%, Spania – 99%… In cadrul BRICS situatia este eterogena : Rusia are o datorie publica ce reprezinta 17% din PIB, Brazilia – 66%, India – 67%, China – 44%… Niciodata, in afara perioadelor de razboi, cele mai puternice tari occidentale nu au fost lovite de un nivel de supraindatorare atat de mare, ce supune unor riscuri enorme nu numai popoarele statelor respective, dar si o mare parte din umanitate. Chiar daca acest subiect are o dimensiune tehnica ce nu este de neglijat, magnitudinea sa capata o conotatie mult mai mare : vorbim , de fapt, despre destinul nostru. Conform estimarilor multor economisti, datoria tarilor occidentale dezvoltate va continua sa creasca. Daca se va mentine acelasi ritm este posibil ca in 2050 sa se ajunga la un nivel de indatorare al tarilor occidentale dezvoltate de peste 250% din PIB. Acest nivel nu va fi sustenabil din punct de vedere economic. China va deveni in curand cel mai mare creditor mondial, depasind Japonia. Pe fondul acelorasi tendinte, in urmatorii 5-10 ani, pietele isi vor pierde increderea in capacitatea statelor occidentale de a-si gestiona propriile datorii suverane si atunci vor paria pe ruinarea acestora, ceea ce va duce la o crestere a costurilor de finantare externa, cu decalaje enorme intre tarile membre ale zonei euro. Este posibil ca bancile sa fie scoase drept « tap ispasitor » si unele dintre ele sa fie nationalizate. Conform analistilor, Statele Unite si Marea Britanie vor incerca sa se eschiveze, aruncand responsabilitatea pe umerii Europei. Jocul a inceput dealtfel cu Brexit-ul. Cei mai afectati vor fi insa oameni de rand care-si vor vedea o parte din investitii spulberate de o criza a carei magnitudine nu ne-o putem imagina in momentul de fata. In acest context, chiar daca americanii vor incerca sa-si dilueze datoria in inflatie, dolarul american va mai putea fi sustinut doar dupa bunul plac al Beijingului. Data fiind insa dependenta economiei chineze de tehnologia si mai ales importurile occidentale, un astfel de scenariu risca sa provoace si caderea Chinei. Fiecare din marile puteri va lua in calcul mai multe parghii de analiza si actiune. SUA si Europa Occidentala vor trebui sa negocieze cu Japonia, Rusia si China. Nici Romania nu va scapa acestui fenomen de importanta magnitudine.

Exista o legatura intima intre geopolitica si datoria suverana. Riscurile economice generate de datoriile publice creeaza tensiuni politice. Astfel, sunt situatii geopolitice in care statele suverane decid ca alte tipuri de cheltuieli sunt mai importante decat rambursarea datoriilor. Vor evoca oare SUA motive geopolitice sau diferentele ideologice pentru a trece cu vederea o parte din datoriile pe care le au fata de China, de exemplu ? Chiar daca acest lucru pare de neimaginat acum (In momentul de fata majoritatea tarilor supraindatorate considera ca se afla intr-o situatie speciala din care vor iesi fara probleme.), istoria ne-a aratat de mai multe ori ca astfel de demersuri nu au fost excluse de statele suverane indatorate aflate in pozitie de forta. Tot istoria ne-a aratat ca majoritatea tarilor supraindatorate au intrat la un moment dat in incapacitate de plata. Putini sunt cei care cred ca acest lucru ar fi posibil, dar daca ne uitam in spate putem constata ca tari occidentale importante au intrat in incapacitate de plata de multe ori de-a lungul istoriei, iar tarile Americii latine au cunoscut peste 100 de astfel de fenomene, in timp ce Africa peste 60. Mari puteri economice precum Venetia, Spania sau Tarile de Jos s-au prabusit dupa crize ale datoriei suverane. Este de aceea foarte important ca un stat sa se indatoreze la nivelul capacitatii sale de rambursare.

Este absolut necesara o strategie mondiala de gestiune a datoriilor suverane. Acum, asa cum s-a mai intamplat dealtfel in istorie, un nou venit (China) are la dispozitie resurse pe care nu le utilizeaza pe piata interna si le distribuie in exterior catre puterile in declin (SUA si o parte din tarile vest-europene). Acestea din urma se servesc de resursele venite din afara granitelor pentru a-si mentine standardele de viata, nu pentru a pregati viitorul. Creditorii nu vor avea insa interesul sa-si aduca debitorii in incapacitate de plata. Tinand cont de lipsa existentei unei arhitecturi de gestiune a datoriilor suverane (Banca Reglementelor Internationale, FMI, Banca Mondiala, G7,… nu se coordoneaza intre ele.) va fi determinant modul in care tarile occidentale vor reusi sa gestioneze in mod unitar resursele ce le vin din exterior.

… si este obligata sa se reintoarca la Realpolitik,…

Este adevarat, Occidentul nu mai stapaneste Planeta cum o facea la inceputul secolului 20, prin intermerdiul interventiilor militare legitimate de un « Concert al Natiunilor » ostile oricarei rabufniri nationaliste si incercari de neacceptare a produselor venite din vest. In acea perioada, Concertul Natiunilor era format din 8 natiuni ce aveau o putere comparabila : Germania, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, Franta, Japonia si Italia. Astazi, acest concert este inlocuit de o « comunitate internationala », formalizare a hegemoniei exercitate de Statele Unite, al caror buget de aparare este de 20 de ori mai mare decat bugetul tuturor puterilor europene laolalta.

Aceasta noua ordine mondiala creata, impusa si sustinuta de Occident s-a dezvoltat la inceputul anilor 1990, bazandu-se pe respectul dreptului international si Carta ONU, cat si pe valorizarea democratiei reprezentative ca si model de regim politic si a economiei de piata ca model economic. De atunci insa, influenta Occidentului nu a incetat sa scada. Imense populatii si teritorii s-au ridicat impotriva sa… Rusia… China… America Latina… Lumea musulmana… Refuzul Statelor Unite, in martie 2003, de a supune Consiliului de Securitate al ONU proiectul sau de invazie a Irakului, cat si descoperirea atrocitatilor din inchisorile americane, au stirbit legitimitatea liderului comunitatii internationale.

Cu toate acestea, prin intermediul « soft power », Occidentul isi mentine influenta pe Planeta si ramane astfel o referinta pe linie de guvernanta. Era digitala si a internetului a intarit si mai mult influenta « soft power » la nivelul umanitatii. In schimb, pentru ca au fost prost concepute si executate, misiunile occidentale pe teatrele de operatiuni externe au reprezentat in ultimii 25 de ani un fiasco total si au creat mari semne de intrebare legate de capacitatea Occidentului de a face ordine pe aceasta Planeta. Putem chiar spune ca o mare parte din influenta castigata de tarile occidentale prin intemediul tehnologiei si a soft-power a fost redusa de esecurile militare.

In felul acesta, ONG-urile si misiunile umanitare au aparut ca o solutie salvatoare. Toate interventiile militare din ultimii 20 de ani au avut la baza motive umanitare. In paralel, au aparut ONG-urile ca alternativa ce permitea Occidentului sa recastige influenta pierduta pe calea armelor. In acest fel s-au impus, de exemplu, misiunile umanitare din fosta Iugoslavie, din Libia sau Orientul Mijlociu. Doar in fosta Iugoslavie interventiile umanitare si militare au dus la o anumita apropiere de Occident. Peste tot insa, aceste interventii nu au lasat in urma institutii functionale si nici stabilitate politica. Cu titlu de exemplu, constitutia bosniaca, una din cele mai alambicate constitutii ale Planetei, este foarte greu de pus in aplicare. Pe de alta parte, sarbii au acceptat cu greu ca occidentalii sa le smulga Kosovo, fost leagan al civilizatiei lor inca din secolul XIV. Poate ca un sprijin occidental pentru o integrare in Uniunea Europeana a Iugoslaviei lui Tito ar fi evitat baia de sange la care a fost supusa zona timp de aproape zece ani.  In Libia, interventia occidentala din vara anului 2011 a avut ca obiectiv « protejarea populatiei civile ». Nu numai ca populatia a ajuns sa fie mai oprimata decat in perioada dictaturii lui Gaddafi, dar obiectivele pe linie de exploatare petroliera nu au fost atinse, iar armele distribuite de occidentali au radicalizat islamismul si au creat dezordine in regiune. A fost nevoie de doi ani pentru a se ajunge la concluzia ca o dictatura pro-occidentala a fost inlocuita de un haos generalizat antioccidental.

De fapt, marea problema  a interventiilor umanitare si militare occidentale din ultima perioada arata ca liderii lor au declansat conflicte pe termen scurt asimetrice si au intampinat dificultati in a-si imagina consecintele acestor demersuri pe termen mediu si lung. Pe de alta parte, aceste interventii fara consistenta au fost sustinute doar intermitent, fara luarea in considerare a functionarii societatilor si culturilor locale. Sunt prezentate in fata camerelor de luat vederi « misiuni aducatoare de civilizatie » in care sunt salvate multe vieti omenesti din situatii dezastruoase. Nu se mai spune nimic insa despre situatia de dupa retragerea misiunilor occidentale, cand pe teren se « alege praful » si situatia devine mult mai complicata decat era inainte de interventia acestora.

Modul de guvernanta prin impartirea puterilor la nivelul Statului (legislativa, executiva, judecatoreasca), atat de drag lui Montesquieu, este inlocuit de ceva vreme de o « gandire colectiva » ce-si exprima autoritatea prin intermediul mass-media sau a ONG-urilor. In acest fel, in actul de guvernare se iau mai putin in calcul interesele pe termen mediu si lung ale tarii, pentru ca trebuie satisfacuta ceea ce se crede a fi opinia « comuna » a populatiei. S-a ajuns astfel la o transformare a informatiei intr-o marfa de tip « hollywood », fenomen ce a aparut odata cu rolul jucat de CNN in Primul Razboi din Golf, la inceputul anilor ’90 din secolul trecut. Marea problema generata de un astfel de mecanism consta in faptul ca este foarte dificil sa faci rezumatul unui fenomen complex in cadrul unui reportaj ce nu trebuie sa depaseasca o durata de difuzare de 2 minute. Cum poti sa tragi concluzii pertinente intr-un reportaj de 2 minute despre evolutia unor conflicte complexe, precum conflictul actual din Siria, de exemplu ? S-a ajuns astfel la simplificari, in care beligerantii sunt impartiti in « buni » si « rai » : cei « buni » sunt in strada, iar cei « rai » sunt la putere. Acest mod de relationare sociala si-a facut simtita prezenta si in randul societatii romanesti.

Dar nu este deloc realist sa imparti lumea in bine si rau. Islamismul extremist devine principalul inamic al Occidentului, cu toate ca majoritatea tarilor occidentale recunosc destul de greu acest lucru. Din motive economice, ele sunt intr-o relatie ambigua cu statele producatoare de « petrodolari » ce finanteaza activitati radical islamiste. Cu toate acestea, tarile Occidentale au fost obligate sa se intoarca catre un Realpolitik in septembrie 2013, cand au renuntat sa mai continue loviturile aeriene impotriva regimului Bachar El-Assad si au acceptat initiativa rusa promovata in Consiliul de Securitate al ONU referitoare la eliminarea armelor chimice din Siria. S-a pus astfel capat unei abordari militaro-umanitare ce a inceput in prima parte a anilor 1990 si a avut ca ultim capitol inlaturarea lui Gaddafi « cel rau » in 2011.

Statele Unite au renuntat sa-si sprijine lupta impotriva terorismului prin interventii militare la scara mare si certifica acest retur la Realpolitik. Nenumaratele esecuri din ultimii 20 de ani arata limitele Occidentului in a face « nation building » si a impune modelul de guvernanta occidentala in tarile islamice. Este foarte posibil ca, dupa acest episod al cooperarii pe linie de securitate cu actori locali, sa asistam la o redefinire a zonelor de influenta la nivel mondial.

Dar marele avantaj al gandirii politice occidentale este generat de libertate si capacitatea de a evolua in timp, fara  a fi prada multor dogme. Dupa o subestimare in conflictul din Ukraina a reactiilor lui Vladimir Putin si a realitatilor istorice, culturale si economice ruso-ucrainiene, declaratiile de deschidere fata de Rusia ale Presedintelui ales Donald Trump ne fac sa credem ca, in ciuda erorilor din trecut, Occidentul stie sa trateze cu forta si pragmatism dosarele fundamentale ale Planetei.

Ramane de vazut cat de simtit se va face acest retur al Realpolitik in Europa. Apropiatele alegeri din Franta si Germania vor fi hotaratoare. Declaratiile potentialilor lideri francezi si germani imi dau suficiente indicii sa cred ca Europa se indreapta catre o schimbare majora. Cum va fi aceasta schimbare ? Este greu de stiut. Rezultatul va fi probabil la interferenta discutiilor si negocierilor ce vor fi purtate intre Donald Trump, Vladimir Putin si viitorii lideri ai Frantei si Germaniei. Faptul ca tratatele si practica au dat eurocratilor doar puterea, dar nu si dreptul de a sustine cauzele majore ale Europei in fata natiunilor, complica si mai mult datele problemei. In timp ce ministri sau sefi de guverne sustin « idei indraznete » in fata popoarelor pe care le reprezinta, deciziile importante sunt luate la Bruxelles, departe de forfota parlamentelor si problemele specifice fiecarei tari. Va fi deci absolut necesar sa avem un Presedinte al Comisiei Europene care sa posede energia, curajul si carisma de a se adresa natiunilor si liderilor acestora cu o viziune si cu proiecte mobilizatoare. Tacerea leadershipului Europei nu va face decat sa accentueze influenta euroscepticilor. Cred ca anii 2017 si 2018 vor fi hotaratori din acest punct de vedere.

Aceasta guvernare mondiala exercitata de catre americani este asigurata printr-un dialog privilegiat cu Uniunea Europeana, Japonia si, mai nou, China si Rusia. La nivelul deciziilor planetare, Uniunea Europeana cantareste insa mai putin decat China sau Rusia, chiar daca are cel mai mare PIB mondial si o populatie de peste 500 de milioane de locuitori. Bogatia sau populatia nu sunt totul. Trebuie inainte de toate o viziune de viitor, o capacitate de a exercita actul de conducere la scara mondiala si, nu in ultimul rand, o dorinta de a se impune lumii. Bugetul militar al Uniunii Europene este derizoriu in comparatie cu SUA, Rusia sau China. Euro nu este moneda de rezerva a Planetei. Nimeni nu vorbeste in mod legitim si credibil in numele Europei. In plus, disensiunile dintre marile puteri europene (in special intre Franta, Germania si Marea Britanie) ce au culminat cu Brexitul votat de britanici prin referendum in acest an, cresterea influentei curentelor nationaliste, cat si spiritul de fronda din tari precum Ungaria sau Polonia, nu intaresc Europa. Atata timp cat nu va avea o politica externa si o armata comune, Europa nu va putea sa fie in masura sa-si exercite puterea la nivel mondial.

Un alt actor foarte important, Japonia, chiar daca este o mare putere stiintifica si economica, ce controleaza multe din tehnologiile viitorului, nu poate spera pe termen mediu la leadershipul planetar, asa cum ne imaginam in urma cu 30 de ani. Tragedia din 2011, supraindatorarea, emergenta Chinei, cat si natalitatea scazuta sunt principalele sale  piedici.

…in timp ce Sistemul de Guvernanta si Institutiile pe care le-a construit pentru a controla Planeta au nevoie de transformari profunde.

Organizatia Mondiala a Comertului apare ca una din foarte putinele institutii conduse de Occident cu magnitudine supranationala. Ea exista pentru a orienta guvernele sa asigure buna functionare a pietelor, cat si circulatia libera a marfurilor si capitalurilor. Chiar daca in aparenta se doreste o organizatie cu vocatie echidistanta, in realitate favorizeaza in special tarile bogate, ale caror companii au mult mai multe sanse sa se implanteze in pozitii dominante sau de monopol si sa cumpere societati din tarile in curs de dezvoltare sau subdezvoltate.

La Curtea Penala Internationala, chiar daca a inceput implementarea unor acte normative legate de drepturile omului, se observa totusi limite daca tinem cont de fapul ca :

  • Statele Unite, China, India, Rusia sau Israelul nu sunt membri si, in consecinta, cetatenii acestor tari nu pot face obiectul unor urmariri penale la acest nivel ;
  • nu sunt  vizate decat persoanele care nu sunt urmarite penal la nivelul statelor respective, cu conditia ca aceste persoane sa fie cetateni ai unei tari membre sau sa fi efectuat acte criminale intr-un stat membru al Curtii Penale Internationale ;
  • pana acum nu au fost semnalate la acest nivel cazuri in care sa fie acuzate persoane ce fac parte din categoria conducatorilor de mari corporatii, chiar daca acest lucru este teoretic posibil.

Pe de alta parte, Organizatia Natiunilor Unite joaca astazi un rol minor in rezolvarea conflictelor si in lupta pentru dezvoltare, implicandu-se ceva mai mult in situatiile post-conflict. Actiunile de mentinere a pacii realizate sub egida Consiliului de Securitate vizeaza mai degraba operatiuni de interpunere decat operatiuni de lupta. Bugetul acestor actiuni reprezinta mai putin de 1% din cheltuielile militare mondiale. In lipsa unor forte permanente si a unui stat major, asa cum este prevazut dealtfel in Carta Natiunilor Unite, trupele sunt puse la dispozitie de statele membre. Cei mai importanti contribuitori din acest punct de vedere sunt Pakistanul, Bangladesh, India si Nigeria. Absenta tarilor occidentale si a NATO din acest pluton arata ca ONU este acum o institutie ce nu are resursele sa preintampine conflictele mondiale majore, asa cum s-a dorit initial.

Mijloacele ONU sunt limitate si din alte puncte de vedere. Iata cateva elemente legate de cele mai importante agentii sau activitati ce depind de Organizatia Natiunilor Unite :

  • UNESCO, al carui obiectiv principal este asigurarea unei educatii de calitate la nivel mondial, promovarea « patrimoniului mondial », a diversitatii culturale, a libertatii de expresie si a libertatii presei, nu are deloc mijloacele pentru a-si duce la capat obiectivele. Bugetul sau anual se situeaza in jurul sumei de 700 de milioane de dolari ;
  • FAO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura) are un buget mai mic de 1 miliard de dolari pentru a gasi solutii pentru cele peste 3 miliarde de persoane de care trebuie sa se ocupe. Actiunile sale raman astfel mai mult simbolice ;
  • Sediul ONU, construit in 1950 la New York, sufera conform unor comentarii credibile, de o deteriorare importanta si de probleme de securitate, fara ca organizatia sa mai aiba mijloacele sa le poata acoperi.

Institutiile financiare internationale (FMI, Banca Mondiala,…) raman, in general, in mainile Statelor Unite. Conducatorii acestor institutii isi petrec mult timp uneori sa dea explicatii administratorilor si sa rezolve « probleme politice » si de jocuri de putere cu principalii lor interlocutori. FMI, in calitate de principal sustinator al tarilor subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, a impus acestora din urma, prin Consensul de la Whashington,  proiecte de reforma economica ultraliberale, opuse ca principiu metodelor ce le-au aplicat spre exemplu Statele Unite sau alte tari occidentale in momentul in care au fost in situatia de a se redresa din punct de vedere economic. Banca Mondiala, cu toate institutiile din subordinea sa, vizeaza educatia, lupta impotriva sida, sanatatea materna si infantila, aprovizionarea cu apa, climatul, ecologia, comertul. Mijloacele financiare de care dispune sunt foarte scazute in comparatie cu aria de acoperire si obiectivele ce si le propune. Birocratia si modul de acordare a creditelor sunt atat de complexe, incat este foarte greu sa obtii finantari din partea diviziilor acestei institutii. Pe de alta parte, Banca Reglementelor Internationale fixeaza, printre altele, regulile de adecvare a capitalului pentru banci si institutiile financiare. Reglementarile Basel I, II si III s-au facut aici. Este interesant insa ca aceste reguli nu sunt aplicate de bancile americane, dar sunt insa impuse bancilor europene, pentru a li se reduce din competitivitate.

Se vorbeste din ce in ce mai des despre existenta unui Guvern Mondial Secret, de influenta occidentala. Sunt persoane care sustin ca o mare parte din institutiile statale la nivel international (inclusiv in Romania) ar fi controlate de membri ai serviciilor secrete americane, sunt evocate ca responsabile de evolutia Planetei structuri precum Illuminati, o parte din francmasonerie, Grupul Bilderberg sau Comisia Trilaterala. Mai recent, o parte din mass-media occidentala a sustinut ca Rusia ar juca un rol important in evolutia actuala a Occidentului. De cele mai multe ori, din pacate, in loc sa se analizeze cauzele evolutiei omenirii si sa se construiasca solutii pe aceste cauze, se incearca gasirea de responsabili, « tapi ispasitori ». Toate acestea se manifesta insa ca o consecinta a neputintei umanitatii de a-si croi propriul destin. Va trebui ca foarte curand sa fie dezbatute regulile jocului, si nu jucatorii. Aceasta analiza va permite identificarea solutiilor ce vor transforma lumea.

Declaratiile si Programul Presedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump ne dau cateva orientari asupra noii pozitionari a Statelor Unite in esichierul Global. Scotand in evidenta ideea ca « nu vom abandona tara pentru melodia falsa a globalizarii. », Trump anunta:

  • Retragerea SUA din NAFTA sau renegocierea sa (Tratatul de liber schimb in America de Nord);
  • Retragerea SUA din Parteneriatul Comercial Trans-Pacific ;
  • Luarea de masuri prin intermediul Trezoreriei Americane pentru considerarea Chinei ca si manipulator al pietei valutare ;
  • Identificarea si incetarea abuzurilor comerciale ;
  • Cresterea limitelor de productie admise pentru industria petroliera in vederea crearii de noi locuri de munca;
  • Anularea contributiilor de miliarde USD legate de schimbarile climatice venind din partea SUA la ONU si reorientarea acestor sume catre proiecte similare din America ;
  • Inlocuirea la nivelul Curtii Supreme de Justitie a judecatorilor considerati ca avand interpretari mult prea textualiste ale legii (Acest fenomen si-a facut simtita prezenta puternic in Statele Unite si a influentat mult si societatea romaneasca.);
  • Anularea fondurilor federale pentru orasele ce protejeaza imigrantii (sanctuary cities);
  • Expulzare imigranti ilegali si interdictia vizelor pentru tarile ce nu-i accepta inapoi.

NATO, relatiile cu Rusia si problemele de securitate si aparare constituie un capitol distinct al prioritatilor lui Trump :

  • In ceea ce priveste NATO, Trump a declarat ca membrii Aliantei trebuie sa plateasca pentru securitatea ce le este asigurata. Ramane de vazut ce inseamna exact acest lucru, pana unde si cum va fi reformat NATO;
  • Noul Presedinte lasa de inteles Japoniei si Coreei de Sud ca trebuie sa se protejeze singure impotriva Coreei de Nord ;
  • Aratand deschidere fata de Vladimir Putin, Trump a transmis ca va avea relatii stranse cu Rusia, daca acest demers va fi benefic relatiilor ruso-americane si unei mai bune cooperari in lupta impotriva terorismului si a Statului Islamic.

Ce va schimba Lumea Occidentala?

Ca si pe vremea altor imperii si civilizatii, Occidentul nu este preocupat decat de ceea ce il ameninta in relatiile cu puterile rivale, fara sa ia in calcul destinul intregii Planete. Chiar daca va dispune inca timp de cateva decenii de o suprematie in multe domenii (economie, tehnologie, armata, cai de comunicatii, comert, educatie,…), ponderea Produsului sau Intern Brut si a populatiei sale la nivel mondial va continua sa scada. Evolutiile recente arata ca la nivel mondial exista forte capabile sa gaseasca alternative la solutiile occidentale pe plan diplomatic si militar (in special Rusia) sau economic (China si Japonia). Analisti si experti in geostrategie au evocat o multime de scenarii de evolutie a Occidentului si a rolului pe care-l poate juca in continuare la nivelul umanitatii. Evenimentele din ultima perioada ne-au aratat insa ca toate aceste scenarii, bazate fie pe o abordare « evolutionista », fie pe o abordare de tip « decadent » a civilizatiei occidentale au fost false. Occidentul nu este nici atat de puternic, dar nici atat de decadent precum il descriu unii analisti. Ca orice sistem, este intr-o continua miscare. Cativa factori il vor transforma totusi fundamental in urmatorii ani si vor defini directia catre care se vor indrepta tarile occidentale. Aici am in vedere mai exact relatiile Occidentului cu:

  • Rusia – Dupa declaratiile lui Donald Trump, ce se va intampla? Vom asista la o apropiere ruso-americana? Pana unde va merge aceasta apropiere ? Ce va face Europa ? Alegerile prezidentiale din Franta vor fi foarte importante din acest punct de vedere. Pana in acest moment, principalii favoriti pentru castigarea postului de presedinte al Frantei pledeaza pentru o apropiere de Rusia. Germania pare insa destul de retinuta. Interesele economice ale Europei in Rusia sunt enorme. Cifrele vorbesc de la sine : inainte de criza ucraineana schimburile comerciale ale Rusiei cu Uniunea Europeana depaseau 265 de miliarde de dolari, cu China 64 de miliarde de dolari, iar cu Statele Unite 19 miliarde de dolari;
  • China – Uniunea Europeana este asaltata de capitalul chinez, in ciuda barierelor la intrare din ce in ce mai numeroase. Pe de alta parte, Donald Trump a avut declaratii foarte taioase legate de excendetul comercial al Chinei si rolul sau jucat pe piata valutara. Astfel de declaratii au existat si din partea predecesorilor sai, fara a fi vreodata puse in aplicare. Va avea Donald Trump o alta abordare fata de China, in comparatie cu predecesorii sai? Este foarte posibil ca raspunsul la aceasta intrebare sa fie pozitiv ;
  • Comunitatile musulmane de pe propriile teritorii – Vor reusi sa integreze tarile occidentale comunitati musulmane de milioane de oameni pe care timp de decenii le-au lasat la periferia societatii doar pentru a gasi o forta de munca ieftina, capabila sa acopere nevoi economice la care populatia locala nu era dispusa sa raspunda? Cat timp vor mai exista atentate si actiuni teroriste cu magnitidinea celor de la New York (septembrie 2001), Paris (ianuarie si noiembrie 2015), Nisa (iulie 2016),… ? Cum vor reusi tarile occidentale sa lupte cu dusmani care s-au nascut, s-au format si au crescut pe propriile lor teritorii ? Raspunsurile la aceste intrebari nu sunt deloc simple si, in afara de discursurile extremiste, nu am vazut deocamdata demersuri ce ar permite obtinerea unor rezultate pozitive la acest capitol ;
  • Propriile sale disensiuni si ambitii – Cat imp va mai fi Occidentul divizat? Cum se vor armoniza ambitiile Frantei cu cele ale Germaniei in Europa ? Cum vor gestiona tarile Europei Occidentale relatiile lor cu tarile din Europa de Est ? Cu o Ungarie si cu o Polonie avand pozitii total diferite fata de Rusia si fata de Occident? Vor pastra tarile occidentale din Europa o relatie asimetrica cu tarile din Europa de Est ? Va avea Europa un leadership formal, dincolo de leadershipul informal al Germaniei ? De la caderea comunismului, cresterea economica a Europei s-a sprijinit pe un pact tacit: pentru ca toata lumea profita de interdependentele mondializarii, tarile Europei Centrale si de Est trebuie sa accepte institutiile si regulile de piata pe care occidentalii le impun drept conditie prealabila pentru integrarea in Uniunea Europeana. Este un fel de politete a integrarii europene pe care din ce in ce mai multe voci o numesc « colonialism modern ». Cu exceptia Romaniei (deocamdata), exista insa o tentatie din ce in ce mai puternica in randul tarilor est-europene de a se dota cu un sistem institutional si economic pe care sa-l controleze ele insele. Nationalizari ale companiilor detinute de marile corporatii occidentale nu sunt excluse. Va invinge suveranismul sau integrarea europeana ? Va avea Europa o politica externa, fiscalitate si armata comune ? Se va reforma Europa ? Sub ce forma ? Ce pozitie va avea Europa fata de Statele Unite ? Va ramane sub leadership american, ca in momentul de fata, sau va fi un aliat ce va discuta de la egal la egal cu americanii ? Se va desparti Europa de americani si astfel va deveni un rival al Statelor Unite ?

America isi asculta propriile zbateri interne, Europa nu are directie, iar China se regaseste intr-un ritm ce pare sa depaseasca timpul… Daca PIB-ul ar face diferenta, Uniunea Europeana ar vorbi de la egal la egal cu Statele Unite ale Americii si China, despre care se spune ca in jurul anilor 2025-2030 va deveni prima putere economica mondiala, statut pe care l-a mai avut si in Antichitate, dar si acum doua secole. Orice este posibil, diferenta fiind facuta acum nu atat de pondere, cat mai ales de rolul pe care il ocupa o natiune sau un stat la scara planetara.  Pentru a juca un rol la scara planetara, Europa va trebui inainte de toate sa devina o federatie cu un guvern, buget, capacitate de finantare si o armata integrata. Daca va reusi acest lucru, ceea ce este putin probabil daca luam in calcul situatia actuala, va mai trebui sa treaca peste inca cateva obstacole : imbatranirea populatiei (conform specialistilor, exista posibilitatea unei diminuari a populatiei europene cu aproximativ 40 de milioane de locuitori), integrarea imigrantilor, gestionarea problemelor mondializarii economiei, slabirea autoritatii statelor membre, reinvierea curentelor suveraniste si nationaliste. O mondializare a pietelor fara o mondializare a institutiilor statale va face ca multe tari sa devina un fel de maidane cu geografie variabila. Romania nu este in afara acestui pericol.

Daca doresc sa evite razboaie catastrofale, Marile Puteri vor trebui sa inventeze ceea ce omenirea nu a fost capabila pana acum : un sistem de guvernanta mondiala. Acest sistem de guvernanta trebuie sa aiba un Parlament mondial, un Executiv mondial si un Sistem judecatoresc mondial. Desenarea noii arhitecturi de guvernanta mondiala va necesita multa imaginatie si realism. Occidentul va trebui sa-si asume leadershipul acestui demers cu pragmatismul ce i-a definit majoritatea actiunilor sale. Transformarea Uniunii Europene intr-o federatie integrata va fi o conditie prealabila.

Florin Luca
Presedinte FinAnge Conseil
Secretar General al Fundatiei Europene Titulescu
 
 

11 thoughts on “Occidentul. Încotro?”

  1. Pingback: 3 วิธีขอหวยสถานที่เสี่ยงดวง

  2. Pingback: เช่ารถตู้พร้อมคนขับ

  3. Pingback: ผ้า

  4. Pingback: ส่งsms

  5. Pingback: cam tokens

  6. Pingback: ไม้พื้น

  7. Pingback: 入金不要ボーナス

  8. Pingback: โคมไฟ

  9. Pingback: protein shakes

  10. Pingback: tokens

  11. Pingback: รับเขียนแบบบ้าน

Leave a Comment

Scroll to Top