Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare alături de Colegiul Național de Apărare organizează miercuri, 22 noiembrie, ora 9:00, în Aula mare a Bibliotecii Centrale Universitare, simpozionul cu tema: ,, Marea Unire – apogeul unei istorii milenare “.
Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, care reprezintă marcarea unui secol de unitate românească, un prilej de cinstire a eroilor care nu doar ca au salvat România pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, dar prin jertfa lor au înfăptuit Marea Unire de la 1918, au redat demnitatea națiunii române.
Lucrările simpozionului vor debuta cu alocuțiuni din partea Preşedintelui de onoare al Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare Gl. Mr . (r) Prof. univ. dr. Mihail Vasile Ozunu și a Directorului general al Bibliotecii Centrale Universitare, Mireille Rădoi.
Gazda evenimentului, Preşedintele Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, dr. Cristian Petcu, îi va avea ca invitați pe Acad. Răzvan Theodorescu, Prof. univ. dr. Adrian Năstase, Prof. univ.dr. Ioan Scurtu, Prof. univ.dr. Ion Calafeteanu, Prof. univ. dr. Petre Otu, Prof. univ. dr. Florin Sperlea şi Prof. univ. dr. Ion Giurcă, și dr. Ioan Negrei, Cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova. Lucrările vor fi moderate de către Gl. (r) Prof. univ. dr. Mihail Ionescu.
Alături de organizatori și de invitații speciali, la eveniment vor participa oficiali români, oameni de cultură din țară și din străinătate, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București.
Acestui proiect s-au alăturat partenerii instituționali ai Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare:Biblioteca Centrală Universitară, Primăria Municipiului București, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.
Pingback: ชอบหีสวย.com
Pingback: llucabet