O atmosfera de insecuritate si instabilitate s-a instalat de ceva vreme la frontierele NATO si chiar si dincolo de frontiere. Cu toate acestea, misiunea sa internationala ramane neschimbata: asigurarea in cadrul Comunitatii Nord-Atlantice a libertatii, pacii, securitatii si valorilor comune  prin apararea colectiva, gestiunea situatiilor de criza si cooperarea pe linie de securitate. Aceste obiective raman in vigoare, sunt complementare si contribuie la asigurarea libertatii si securitatii Aliatilor.

 

La Summit-ul din Tara Galilor din 2014 a fost aprobat Planul de Reactie Rapida (RAP) in vederea adaptarii la schimbarile fundamentale in mediul de securitate de la granitele NATO si alte zone din sfera de interes a Aliatilor. Planul de Actiune raspunde cuprinde un set de masuri pe termen mai lung:

  • intarirea Fortelor de Reactie NATO (NATO Response Force – NFR);
  • crearea unei Forte de Reactie Foarte Rapida (Very High Readiness Joint Task Force – VJTF);
  • infiintarea Unitatilor Multinationale Integrare NATO pe teritoriul Aliatilor in zona de Est a Aliantei;
  • cresterea capacitatii de interventie prin noi proiecte de infrastructura si flexibilitate crescuta in deplasarea rapida a fortelor pe teritoriul national;
  • operationalizarea Comandamentului Multinational din nord-estul Poloniei a Comandamentului Multinational din Romania;
  • consolidarea Fortelor Navale NATO prin adaugarea de noi capacitati;
  • definirea unui program de exercitii mai ambitios;
  • eficientizarea procesului de planificare avansata si luare de decizii pentru a creste puterea de reactie militara si politica;
  • adoptarea unei strategii cu privire la rolul NATO in Combaterea Conflictelor Hibride.

 

Dar cum sunt integrate aceste masuri acum? Care sunt marile provocari ale NATO in acest context evolutiv? Pe ce viziune trebuie sa se sprijine? Ce decizii trebuie luate? Ce actiuni sunt intreprinse? Care vor fi resursele cheie ale NATO si cum vor trebui acestea alocate? Cum intervine NATO in afara granitelor sale? Pe ce organizare se sprijina? Cum apare Uniunea Europeana in acest ansamblu? De ce elemente cheie trebuie sa tina cont Romania?

 

In primul rand, Alianta se afla intr-un punct crucial de decizie si actiune. Va fi esentiala adoptarea si implementarea unei strategii cu o viziune capabila sa clarifice modul in care NATO va face fata provocarilor unei lumi impredictibile si rapid schimbatoare. Atat Aliatii, cat si structurile politice si militare ale Organizatiei Nord-Altantice trebuie sa se convinga de necesitatea unor actiuni ce constituie elemente cheie ale unei astfel de strategii:

  • acceptarea noilor realitati geopolitice asumarea costurilor asociate.Adaptarea va avea succes doar daca Alianta infrunta noile realitati, inclusiv nevoia de a tine piept si de a dialoga cu o China si o Rusie avansate din punct de vedere militar, de a proiecta stabilitate la frontiere si de a indeparta amenintarile generate de terorism sau state agresive. Pentru a asigura o distributie echitabila a eforturilor intre Statele Unite si aliatii sai, respectarea principiilor Acordului de Investitii in Aparare semnat cu ocazia Summit-ului din Tara Galilor din 2014 a devenit o prioritate;
  • consolidarea masurilor de descurajare. Aici avem doua elemente importante: eficientizarea vitezei de reactie si a capacitatii de interventie a fortelor conventionale NATO si modernizarea strategiei si capacitatilor nucleare ale Aliantei;
  • stabilirea unor obiective militare ambitioase in domenii diverse.Elementele fundamentale ale fortelor conventionale non-nucleare trebuie sa fie radical imbunatatite, inclusiv prin integrarea mai eficienta a noilor tehnologii cibernetice. Intr-adevar, consolidarea fortelor conventionale ale Aliantei este o conditie sine qua non a procesului de adaptare. Desi adoptarea unei noi strategii nucleare este o provocare politica serioasa, Grupul de Planificare Nucleara al NATO trebuie sa incerce sa avanseze cat mai mult si in aceasta directie. NATO trebuie sa fie pe de alta parte capabila sa comande operatiuni simultane pe fondul unor conflicte internationale de anvergura si sa deruleze o campanie strategica de stabilizare durabila la sud de granite. Mecanismele NATO de gestiune a situatiilor de criza sunt in continuare mult prea complexe. Rolul NATO in apararea resurselor comune globale trebuie sa fie intarit prin infiintarea de forte multi-domeniu capabile sa opereze eficient in toate mediile (aer, apa, teren, spatiu, spatiu cibernetic, cunostinte si informatii);
  • consolidarea rolului NATO in combaterea terorismului.Amenintarea terorista ce vizeaza zona Euro-Atlantica se va intensifica si este in opinia mea cel mai mare pericol cu care se confrunta tarile NATO in acest moment. Politicile NATO de Combatere a Terorismului si suportul pe care il poate acorda NATO Coalitiei Globale impotriva ISIS sunt vitale. Atentatele din ultimii ani din Europa occidentala, cat si rolul destul de timid jucat in coalitia impotriva Statului Islamic sau in combaterea focarelor teroriste din Africa Subsahariana ne arata ca pericolul terorist nu a fost tratat de NATO ca pe o prioritate pana acum. Totusi, NATO ar trebui sa se concentreze mai mult pe prevenirea atacurilor teroriste asupra membrilor sai, inclusiv atacurile conduse din interiorul statelor membre. Nou modernizata Divizie de Informatii si Securitate, ce beneficiaza de conexiuni sigure de comunicare cu capitalele Aliatilor, ar putea deveni o platforma pentru schimbul de informatii secrete privind amenintarile teroriste;
  • diplomatia si raportul de forte in relatia cu Rusia si China.Politica strategica a NATO vizeaza, de asemenea, o comunicare mai buna cu Rusia. Se vorbeste in schimb foarte putin despre China sau despre o alianta ruso-chineza ce ar fi foarte greu de suportat. In ciuda declaratiilor oficiale, opiniile tarilor NATO fata de aceste teme sunt destul de diferite si nu am sesizat pana in acest moment o viziune ce poate sa integreze dinamica relatiei cu Rusia si China in intreaga sa complexitate geopolitica, economica si militara;
  • promovarea unei agende extinse de securitate a NATO. Misiunea de lunga durata din Afganistan este o dovada a faptului ca rolul Aliantei de asigurare a securitatii nu se opreste la granitele sale. NATO trebuie sa aiba un rol extins de mentinere a pacii pentru a reafirma angajamentul Aliantei in Orientul Mijlociu, Africa de Nord si dincolo de aceste teritorii;
  • Centre de ExcelentaNATO ar trebui sa integreze mai eficient multiplele sale centre de excelenta intr-o retea globala. Aceasta abordare ar aduce mai multa coerenta in caz de razboi si ar permite combinarea eforturilor in ceea ce priveste studierea si utilizarea Inteligentei Artificiale si a instrumentelor de aparare cibernetice;
  • crearea unui Parteneriat Strategic NATO – UE ambitios si extins. UE va deveni un actor de securitate si un partener NATO din ce in ce mai important, iar parteneriatul strategic dintre NATO si UE va fi esential pentru gestionarea relatiilor transatlantice. Ar trebui organizat anual un Summit NATO – UE la nivel de sefi de stat si guverne;
  • standarde comune: NATO trebuie sa creeze o retea globala de parteneriate si institutii strategice. In contextul unei securitati globalizate, NATO are nevoie sa puna bazele unor parteneriate durabile de natura politica, civila si militara pe tot mapamondul. NATO ar trebui sa promoveze un standard unic de evaluare comuna, cerinte si specificatii armonizate, sa incurajeze utilizarea fondurilor comune, precum si sa implementeze un sistem de audit la nivelul tuturor membrilor;
  • consolidarea relatiilor cu industria traditionala de aparare a noilor actori privati.NATO trebuie sa se implice mult mai mult in intelegerea impactului noilor tehnologii precum inteligenta artificiala si analiza de date, impreuna cu aplicatiile lor in sfera apararii. Multe din companiile care produc noi tehnologii nu sunt giganti ai sectorului de aparare si multe din ele nici nu sunt concentrate pe aparare. Aceste companii ar trebui sa fie asigurate ca nu exista niciun pericol daca investesc resurse limitate in proiecte ale NATO;
  • pregatirea NATO pentru viitor.NATO trebuie sa isi imbunatateasca strategia viitoare de razboi pentru a integra tehnici de razboi hibrid, razboi cibernetic, contra-terorism si hiper razboi, precum si combinatii ale acestora. NATO trebuie sa profite de impactul noilor tehnologii asupra mediului de securitate si asupra spatiului de conflict. Alianta trebuie sa exploateze mai bine noile tehnologii de comunicare si sa analizeze sistematic tehnologia care are la baza inteligenta artificiala pentru a exploata “big data”.

Dar pentru indeplinirea eficienta a misiunii de aparare, Aliatii au nevoie de fonduri si capacitatiDistribuirea echitabila a eforturilor membrilor si incurajarea Aliatilor sa respecte angajamentele asumate prin Acordul de Investitii in Aparare din 2014 au devenit prioritati majore. Acordul de Investitii in Aparare isi doreste sa inverseze tendinta de scadere a bugetelor de aparare, sa exploateze cat mai eficient fondurile Aliatilor si sa distribuie intr-un mod mai echitabil costurile si responsabilitatile in randul membrilor.

Aliatii NATO si-au asumat deja aceste principii. In anul 2006 Aliatii au fost de acord sa investeasca 2% din PIB in aparare. Dar investitiile sunt doar o parte din imaginea globala. In consecinta, cu ocazia Summit-ului din Tara Galilor din 2014, Aliatii au adaugat obiectivului de buget de aparare de 2% din PIB al statelor membre si obligatia de a cheltui 20% din respectivele sume pentru achizitia de echipamente majore pana in 2024. Achizitia de echipamente majore, inclusiv programele de cercetare si dezvoltare aferente, este factorul ce contribuie la consolidarea capacitatilor NATO. La acest moment doar o mica parte din Aliati, printre care si Romania, indeplinesc aceste cerinte. Potrivit statisticilor furnizate de mai multe surse, cifrele vorbesc de la sine: Statele Unite ale Americii reprezinta 46% din PIB-ul Aliantei si sustin aproximativ 68% din cheltuielile totale cu apararea.

Printre cele mai importante caracteristici ale fortelor Aliate identificam capacitatea de interventie si sustenabilitatea. In acest scop, Aliatii continua sa contribuie semnificativ la operatiunile, misiunile si activitatile NATO, precum si la Structurile de Comanda si Interventie. Aliatii investesc resurse considerabile in pregatirea fortelor, abilitatilor si infrastructurii lor pentru activitatile si operatiunile Aliantei. Mai sunt multe de intreprins aici.

In acest scop, va fi important ca Aliatii sa isi defineasca clar prioritatile nationale si sa promoveze viziunile lor strategice si nevoile de securitate in cadrul NATO. Pentru a atinge acest obiectiv, reprezentantii Aliatilor trebuie sa fie convinsi sa depuna eforturi suplimentare pentru acoperirea a trei criterii: „investitii, capabilitati si angajament”.  Ar trebui respectata progresiv conditia de investire a 2% din PIB pentru fiecare tara in sectorul apararii pana in 2024. In al doilea rand, ar trebui sa se imbunatateasca si calitatea cheltuielilor prin punerea accentului pe formarea resurselor umane si finantarea capacitatilor operationale pentru a maximiza si eficientiza capabilitatile fortelor aliate. In al treilea rand, fiecare stat membru trebuie sa continue sa se implice activ in mentinerea capacitatilor NATO necesare pentru apararea colectiva si pentru proiectarea stabilitatii – inclusiv operatiuni de gestionare a situatiilor de criza si misiuni de pregatire.

Capacitatea Aliantei de a inova si de a incuraja productia de tehnologie si echipamente noi va fi, de asemenea, cruciala. In medie, este nevoie de aproximativ 15 ani de la conceperea unui echipament militar pana in momentul in care devine functional si operational. Foarte mult timp. Timpii de punere in functiune a capacitatilor trebuie scurtati, iar comandantii militari trebuie sa aiba un cuvant mai greu de spus in dezvoltarea cerintelor. NATO ar trebui sa promoveze un standard unic de evaluare comuna, cerinte si specificatii armonizate, sa incurajeze utilizarea comuna a fondurilor, precum si implementarea unui sistem de audit la nivelul tuturor membrilor. Va fi crucial pentru Alianta sa fie capabila sa inteleaga mai in profunzime impactul noilor tehnologii cum ar fi inteligenta artificiala.

Dar cum intervine Alianta in afara granitelor sale? Planul NATO de Reactie Rapida a fost agreat de partenerii Aliantei cu ocazia Summit-ului din 2014 organizat in Tara Galilor. Scopul Planului este ca Alianta sa fie mereu pregatita sa intervina „rapid si ferm” pentru a combate orice amenintare dinspre est si sud. Au fost implementate o serie de masuri concrete ca parte a eforturilor de a asigura membrii Aliantei din Europa Centrala si de Est de temerile lor in ceea ce priveste Rusia. Printre masurile luate se numara intensificarea activitatilor terestre, maritime si aeriene in zonele relevante si derularea a numeroase exercitii de aparare colectiva. Planul de Reactie Rapida include, de asemenea, resurse pe termen lung pentru a raspunde unui mediu volatil, cum ar fi intarirea capacitatilor Fortelor de Reactie NATO, crearea Fortei de Reactie Foarte Rapida, infiintarea unor Unitati de Integrare a Fortelor NATO in Europa de Est, precum si o serie de masuri ce vizeaza consolidarea capacitatii fortelor multinationale ale Aliantei.

Forta de Reactie NATO este o structura multinationala pregatita de interventii si avansata tehnologic, ce opereaza la sol, in aer, pe apa si a caror divizii speciale pot interveni rapid oriunde este necesar. A fost lansat un program de exercitii mai extins si mai intens. Grupul de suport logistic permanent va facilita deplasarea fortelor pe teritoriul Aliantei intr-un mod mai rapid si mai eficient.

Planul de Reactie Rapida a prevazut si infiintarea Fortei de Interventie Foarte Rapida din cadrul Fortei de Reactie a NATO, ce este capabila de interventii extrem de rapide. Rolul de comanda al aceste Forte de Reactie Foarte Rapida este asigurat prin rotatie de membrii NATO, fiind deja organizate o serie de exercitii. Planul de Reactie Rapida a dus la infiintarea a opt noi Unitati de Integrare a Fortelor NATO in Europa Centrala si de Est: Sofia in Bulgaria, Talin in Estonia, Riga in Letonia, Vilnius in Lituania, Bydgoszcz in Polonia si Bucuresti in Romania, dar si in Ungaria si Slovacia. Fiecare Unitate este capabila sa faciliteze desfasurarea rapida de forte in regiunea estica a NATO, sa ofere asistenta in organizarea planurilor de aparare si sa sprijine coordonarea de antrenamente si exercitii.  Au fost infiintate si doua Unitati Multinationale: unitatea nord-estica din Szczecin, Polonia si Divizia Multinationala Sud-Estica din Bucuresti, Romania. Aceste comandamente de interventie rapida sunt capabile sa conduca fortele in regiunile lor si sa aiba rolul de platforme pentru cooperarea regionala intre membrii NATO. De asemenea, capacitatile fortelor multinationale NATO au fost consolidate in relatie cu multe alte formatiuni si divizii. De exemplu, Fortele Navale au fost modernizate – ca parte a masurilor de adaptare cuprinse in Planul de Reactie Rapida – astfel incat sa indeplineasca cerintele Fortei (maritime) de Interventie Foarte Rapida. Procesul de optimizare si expansiune descris in Planul de Reactie Rapida este in derulare.

NATO s-a implicat, de asemenea, intr-o serie de actiuni pentru a asigura stabilitatea pe Flancul Sudic. De exemplu, Alianta s-a alaturat coalitiei impotriva Statului Islamic condusa de SUA si, in acelasi timp, a contribuit la crearea unor capacitati cu parteneri precum Iordania si Tunisia. Aceste „pachete de capacitati de aparare” se concentreaza pe pregatirea in domeniul colectarii de informatii, impartasirea datelor, securitatea frontierelor si masuri de contraterorism. Chiar si in contextul implicarii NATO in stabilizarea regiunii mediteraneene, omniprezenta si frecventa amenintarilor continua sa reprezinte o provocare pentru procesul de luare a deciziilor in cadrul NATO in termeni de proceduri specifice si coeziune interna. Rezultatele sunt destul de timide. De fapt, politica NATO in regiune ramane un subiect controversat. Statele membre estice si nordice au o perceptie a amenintarilor diferita de Aliatii din sud, iar evolutiile actuale intr-o schimbare continua din Orientul Mijlociu si Africa de Nord (MENA) fac imposibila definirea unei strategii clare si alimenteaza perceptia unei Aliante incapabile sa solutioneze aceste amenintari. Astfel, Alianta Nord-Atlantica va trebui sa isi intensifice actiunile in ceea ce priveste abordarea conceptuala, politica si militara a problemelor din zona Mediteraneana / MENA. Va fi crucial sa existe o abordare integrata a acestei probleme, iar Regiunea Mediteraneana va trebui sa fie convinsa sa adopte politicile si bunele practici ale NATO. Clarificarea si consolidarea rolului si a implicarii NATO in regiunea Mediteraneana /MENA (mai ales lupta impotriva terorismului) trebuie sa devina o prioritate. 

Cooperarea intre NATO si Uniunea Europeana in domeniul dezvoltarii capabilitatilor militare va fi cruciala pe viitor. De la izbucnirea crizei financiare din 2008, apararea europeana a intrat intr-o zona gri. Bugetele de aparare ale UE au fost diminuate, capacitatile militare sunt destul de slabe in comparatie cu puterea economica a Uniunii, iar statele europene nu reusesc sa-si construiasca o viziune comuna pe linie de aparare. SUA pun presiune pe tarile europene sa-si preia soarta apararii in propriile maini. Intre 2006 si 2012, sumele pe care Uniunea Europeana le-a investit in aparare au scazut cu 26 miliarde EUR, echivalentul cheltuielilor cumulate ale celor mai modesti zece contributori din tarile membre. Bugetul mediu de aparare al statelor UE membre a scazut la aproximativ 1,2% din PIB. 

Operatiunile recente au demonstrat inca o data lipsurile de care sufera capacitatile europene, mai ales in ceea ce priveste alimentarea dispozitivelor in aer, colectarea de informatii, supravegherea / recunoasterea, transportul aerian si munitia cu sistem de ghidare. Trebuie sa admitem, totusi, ca aceste capacitati sunt prea costisitoare pentru a fi achizitionate pe cont propriu si in cantitati suficiente de oricare din tarile europene, de unde si ideea unei platforme de resurse comune. Statele trebuie sa decida intre optiunea de a produce si a dezvolta ele insele aceste capacitati sau de a le achizitiona ca produse finite, ceea ce poate genera complicatii din punct de vedere economic sau al suveranitatii.

Dar statele europene raman sisteme diferite, in ciuda integrariiAceasta realitate isi spune cuvantul asupra capacitatii lor de a agreea obiective strategice comune si slabeste cooperarea in materie de aparare, politici comune si industrii producatoare de echipamente militare, creandu-se astfel multiple redundante. Nici chiar existenta OCCAR (Organizatia de Cooperare Interguvernamentala Europeana pe linie de Armament) nu a imbunatatit simtitor situatia, pentru ca exista o competitie intre marii producatori de armament americani si OCCAR, pe de o parte, si intre industriile de aparare ale unor state membre ale Uniunii Europene, pe de alta parte. Tendinta Washington de a-i lasa pe europeni sa isi asume o mai mare responsabilitate in propria regiune poate favoriza cooperarea intra-europeana in domeniul apararii. In acelasi timp, rolul SUA pe pietele de armament globale pune presiune pe industriile de aparare europene cu care intra in competitie.

Cooperarea europeana in domeniul apararii este vitala din perspectiva militara, industriala si tehnologica. Fortele Armate Europene coopereaza in cele mai multe misiuni in zone patronate de NATO, Natiunile Unite sau UE, in timp ce Baza Tehnologica si Industriala de Aparare a Europei (EDTIB) cuprinde o retea densa de jucatori care, pe de o parte, concureaza pe piata de aparare Europeana si globala, iar pe de alta parte coopereaza in cadrul programelor multinationale de achizitii. Guvernele nationale gestioneaza politicile de aparare intr-un context european mult prea complicat. Pentru moment inca nu exista o concluzie clara cu privire la apetitul de a investi substantial in programe noi de achizitii in domeniul apararii la nivel european. Companiile ce activeaza in acest sector supravietuiesc in urma investitiilor din trecut in cercetare si dezvoltare, dar si ca urmare a dezvoltarii de relatii de export cu tari din afara UE, dupa ce comenzile nationale s-au prabusit. Acest echilibru devine insa fragil fara angajarea politica si financiara solida a UE si a statelor membre in vederea crearii de noi capacitati de aparare in Europa. Lansarea de curand a proiectului primului avion de lupta european este un prim pas inainte.

Uniunea Europeana este un actor si partener din ce in ce mai important al NATO in domeniul apararii si al diplomatieiiar parteneriatul strategic NATO-UE va fi esential in gestionarea relatiilor transatlantice. Consolidarea cooperarii anglo-franceze in domeniul capacitatilor militare si al achizitiilor, cat si pasul facut de fostul presedinte francez Francois Hollande catre consolidarea integrarii industriale franco-germane in domeniul spatial demonstreaza importanta initiativelor bilaterale si rolul central al Frantei in politica de aparare europeana. Acest lucru nu este simplu de realizat la nivelul Uniuniii Europene, pentru ca actorii nationali au continuat sa isi asume rolurile in aparare mai ales pe plan bilateral si regional, fara a-si orienta cooperarea militara si industriala intr-un cadru institutional al UE.

Rolul SUA si al NATO cu privire la politica de aparare a Uniunii Europene va ramane deci crucial. Pe de alta parte, va fi important si ca Romania sa sprijine initiativele si eforturile franco-germane ce vizeaza o cooperare europeana stransa in domeniul apararii si armonizarea acestor demersuri cu obiectivele NATO si SUA. Succesul apararii europene va depinde foarte mult de acest lucru.

 

Florin Luca – Secretar General al Fundatiei Europene Titulescu