Diplomația fără mască – Monitorizarea României de către Comisia ONU pentru drepturile omului de la Geneva

Fundația Europeană Titulescu anunță lansarea unei serii de prezentări video cu titlul ”Diplomația fără mască”, al căror protagonist este prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, Președintele FET.

Îndeplinind succesiv funcții precum cea de ministru al afacerilor externe, președinte al Camerei Deputaților, Prim ministru al Guvernului României, dl. Năstase aduce în atenția publicului mărturii, analize și reflecții personale referitoare la momente ale diplomației românești de după 1990, la care domnia-sa a participat în mod direct. Astfel, cei care vor urmări această serie de prezentări, vor avea posibilitatea de a înțelege mai bine nu doar situația internațională cu care România a fost nevoită să se confrunte imediat după 1989 și maniera în care marile puteri sau țările vecine se raportau la țara noastră, ci și anumite evenimente care au marcat istoria sfârșitului secolului XX și a începutului secolului XXI.

Primul episod este dedicat procesului de monitorizare a României de către Comisia ONU pentru drepturile omului de la Geneva. Pentru contextualizarea acestui moment, găsiți mai jos fragmente din seria de volume ”România după Malta”, al cărei autor este dl. Năstase.

8 februarie 1990

 

Intervenţia lui Adrian Năstase, şeful delegaţiei României, care a participat ca observator la cea de-a 46-a sesiune a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.

Doamnă preşedinte,

Întrucât iau cuvântul pentru prima dată, permiteţi-mi să vă felicit pentru alegerea dumneavoastră şi să vă asigur de întregul nostru sprijin în cursul lucrărilor celei de a 46-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului.

Aş dori acum să mă refer la punctul 7 al ordinei de zi.

România a ieşit dintr-un regim politic totalitar pentru a intra din nou în istoria contemporană. Transformările şi deschiderile operate rapid au generat un important progres uman şi social. Revoluţia a condus, în acelaşi timp, la redescoperirea demnităţii fiinţei noastre naţionale şi a valorilor care ne leagă de civilizaţia europeană şi universală. Ea favorizează prin ea însăşi dialogul şi cooperarea cu toate organismele ONU în domeniul drepturilor omului. Această disponibilitate este cu atât mai naturală cu cât procesul democratizării în România este influenţat de o manieră semnificativă de afirmarea din ce în ce mai largă a standardelor universale ale drepturilor omului, prin activităţile Naţiunilor Unite şi, în particular, prin Comisia Drepturilor Omului. După anii de dictatură Ceauşescu, situaţia economică şi socială în România este foarte dificilă. Ea este rezultatul unui sistem autarhic, totalitar, marcat de un centralism excesiv. Problemele cu care suntem confruntaţi sunt legate, în particular, de necesitatea de a găsi un loc în noua economie a ţării vechilor factori socio-economici prin intermediul unei conversii mai puţin costisitoare, mai ales în raport cu bunăstarea poporului.

Este întotdeauna mai uşor să distrugi un vechi edificiu, chiar dacă condiţiile sunt uneori foarte complicate şi sacrificiile enorme, cum aceasta s-a produs în România, unde civilii şi militarii au plătit un greu tribut. Dar oricum, este mai uşor de distrus decât de construit un edificiu nou.

Revoluţia a măturat dintr-o dată toate structurile de putere ale unei dictaturi unice în istoria contemporană şi, cu toate acestea, ea este abia la început, căci toată viaţa socio-economică trebuie reconstruită.

Dar trebuie evitată căderea în capcana schimbărilor grăbite pe care situaţia economică n-ar putea să le suporte, recurgerea la resurse exterioare înainte de a avea o concepţie clară asupra orientărilor structurilor economice şi industriale. Redresarea unei economii care s-a deteriorat de-a lungul ultimelor decenii nu poate fi decât lungă şi progresivă. Ea comportă, natural, cheltuieli sociale şi va trebui multă înţelepciune pentru a aduce aceste cheltuieli sociale la nivele dintre cele mai reduse.

Din primele zile care au urmat Revoluţiei, o serie de măsuri au fost adoptate în ţara noastră în scopul ameliorării aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie şi combustibili. Acte legislative care afectau veniturile şi viaţa cetăţenilor au fost abolite. S-au luat măsuri pentru a ajuta industria, plecând de la situaţia reală a aprovizionării cu energie şi materii prime. Cantităţile de energie, de gaz natural şi de produse petroliere pentru populaţie au fost mărite pe seama anumitor ramuri mari consumatoare.

În domeniul social, au fost adoptate noi măsuri, de exemplu, în ceea ce priveşte concediul de maternitate. În acelaşi timp, au fost suprimate măsurile care impuneau scăderea sau limitarea injustă a salariilor.

Unul dintre obiectivele prioritare ale Revoluţiei a fost reintegrarea problematicii drepturilor omului în viaţa noastră politică. Aproximativ o sută de legi, care aveau un caracter represiv sau erau contrare intereselor indivizilor şi a societăţii, au fost deja abrogate sau modificate: de exemplu, legea privind sistematizarea teritoriului, decretele privind activitatea agricultorilor şi legea care interzicea creditele străine. Au fost abolite acte legislative care împiedicau participarea indivizilor la viaţa internaţională, cum ar fi convorbirile telefonice cu străinătatea, plata în devize a transportului internaţional pe căile ferate, regimul poştei etc. Noul regim al paşapoartelor oferă garanţia dreptului individului de a circula liber ca şi decretul-lege asupra repatrierii cetăţenilor români sau a acelora care au fost cetăţeni români. Acum fiecare cetăţean român are dreptul să aibă un paşaport pe care îl păstrează asupra sa.

Pluralismul politic care se dezvoltă acum în România nu este numai o formulă pentru alegerile care vor avea loc la 20 mai. El presupune implicarea tuturor forţelor creatoare ale ţării în construirea unei societăţi moderne şi reprezintă o expresie a participării populare. Numărul partidelor politice a depăşit cifra de treizeci. Sindicate libere şi asociaţii profesionale sunt în curs de a se crea. Noua democraţie în România este fondată pe egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor. Asigurarea drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale constituie o preocupare permanentă, cu atât mai mult cu cât vechiul regim a manipulat, în scopuri personale, toată această problemă. O declaraţie asupra drepturilor minorităţilor naţionale a fost adoptată şi va fi elaborată o lege asupra minorităţilor. Este prevăzută, de asemenea, crearea unui minister al minorităţilor.

Elaborarea fundamentelor politice şi juridice ale viitoarei organizări a statului va constitui un test important pentru tânăra democraţie română. Proiectul legii electorale, deja publicat, şi textul noii Constituţii vor fi dezbătute amplu. Ele trebuie să reflecte tradiţiile şi evoluţiile internaţionale, dar ele trebuie să aducă, de asemenea, cele mai bune răspunsuri posibile situaţiei şi nevoilor actuale ale ţării noastre. Toate aceste evoluţii se vor reflecta, fără îndoială, în exercitarea efectivă de către cetăţenii români a drepturilor lor economice, sociale şi culturale. Schimbările prea rapide pot crea dificultăţi. Au fost cazuri şi în România. Dar anumite soluţii trebuie înţelese în perspectiva tranziţiei de la o societate totalitară la o societate democratică.

Istoria nu ne aşteaptă. Suntem siguri că prietenii României libere vor şti să aprecieze efortul extraordinar desfăşurat pentru ca ţara noastră să reîntâlnească cât mai repede lumea democratică şi civilizată.

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

9 martie 1990

 

Declaraţia lui Adrian Năstase, şeful delegaţiei României, care a participat ca observator la cea de-a 46-a sesiune a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.

 

Doamnă preşedinte,

În timpul dezbaterilor acestei Comisii am vorbit de câteva ori, atât formal, cât şi informal, cu diverşi participanţi şi observatori la lucrări pentru a le explica schimbările ce au avut loc în România în ultimele zece săptămâni şi impactul acestora asupra situaţiei drepturilor omului în ţara mea. Cred că explicaţiile date de mine au fost foarte obiective, prezentând şi lipsurile unui asemenea proces complex. Raportorul special pentru România, domnul Joseph Voyame, a subliniat aceleaşi tendinţe pozitive.

Am fost contrariat de aceea când am citit unele concluzii cuprinse în declaraţia distribuită Comisiei de către distinsul consilier al delegaţiei Statelor Unite, domnul J. Kenneth Blackwell[1], intitulată „Consolidarea Revoluţiilor Democratice“ (datată 9 martie 1990). Aceasta constituie o încercare de a explica ceea ce se întâmplă în ţările est-europene şi în special în România – o întreprindere pentru care, credeam, cu toată modestia, că aş fi mai calificat.

În ceea ce o priveşte, declaraţia americană se concentrează în primul rând nu asupra situaţiei mai bune a drepturilor omului în ţările est-europene, inclusiv România, ci asupra cadrului politic al schimbărilor. Este o temă provocatoare dar, după părerea mea, nu este adecvată dezbaterilor în cadrul acestei Comisii.

Cu toate acestea, pentru a înţelege complexitatea acestui proces trebuie să ne bazăm pe mai mult decât pe o sursă discutabilă, provenită de la terţă persoană, citată de Statele Unite (un fabricant de ştiri, învăţat, după cât se pare, la Oxford cum să recunoască principii „marxiste“ascunse). De aceea autorităţile române au încurajat tot felul de oficialităţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor să vină la Bruxelles, pentru a urmări evenimentele la faţa locului şi a trage propriile concluzii.

În plus, nu înţeleg unele critici la care se face aluzie în declaraţia americană. A afirma, de pildă, că „nu au avut loc epurări pe scară largă, arestări în masă, concedieri de personal pentru a submina voinţa duşmanului“, vrea să însemne oare aceasta cheia către libertate şi democraţie în Europa Răsăriteană? Aflăm din declaraţia americană, între altele, că domnul Brucan[2], un fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, nu a renunţat la abordarea sa teoretică marxistă. Doresc să subliniez că domnul Brucan a avut parte, din partea presei din România, de critici mult mai ascuţite decât aceasta dar, personal, nu înţeleg de ce, un cercetător independent, domnul Brucan (pentru care am un mare respect), trebuie să fie forţat, dacă despre aşa ceva este vorba, în numele libertăţii de exprimare, să abandoneze o abordare teoretică, uzitată şi studiată în toate societăţile democratice.

Nefiind eu însumi marxist, mă izbeşte faptul că mai sunt încă oameni care nu fac distincţia între marxism ca doctrină politică şi comunism ca practică. În România, noi înţelegem şi facem această distincţie.

Principala mea îngrijorare se referă la aserţiunea conţinută în declaraţia americană că planează un oarecare pesimism în legătură cu  posibilitatea unor alegeri corecte în mai. Nu reiese foarte clar din declaraţia domnului Blackwell pe ce se bazează pesimismul său.

Garanţia principală a unor alegeri libere şi corecte o constituie prezenţa însăşi a mai multor experimentate partide politice româneşti (câţiva reprezentanţi ai acestora au călătorit foarte mult în străinătate în ultimele două luni pentru schimburi de vederi şi pentru dobândirea de experienţă în procesele electorale), precum şi presa românească, care este total liberă, ca şi poporul român care, după ce a înfăptuit Revoluţia, este capabil acum să asigure procesul democratic.

Aşa cum am subliniat în intervenţia mea anterioară, guvernul român salută viitoarele alegeri. Am invitat observatori ONU şi observatori din toate cele 34 de state CSCE (o invitaţie care este în perfectă concordanţă cu propunerea la care se face aluzie în declaraţia americană, recent făcută de secretarul de Stat al Statelor Unite, James Baker.

În plus, chiar în momentul de faţă, suntem angajaţi în România în elaborarea unei legi electorale moderne şi democratice, folosind în procesul de elaborare atât cunoştinţele străine, cât şi cele româneşti în domeniu.

Am putea face oare ceva mai mult? Guvernul român este deschis oricăror alte sugestii din partea guvernului Statelor Unite sau al oricăror alte persoane sau delegaţii interesate.

Doamnă preşedinte,

Doresc să asigur toţi prietenii noştri că Revoluţia Română nu a transformat românii în copii care au nevoie de o tutelă creată pentru ei. Ştim ce vrem şi ştim direcţia necesară a schimbării în care să ne îndreptăm. În căutarea căii democratice, avem nevoie de mai mult decât de lecţii bune. Am avut parte de multe astfel de „lecţii“ în trecut. Avem în schimb nevoie de exemple bune.

Vă mulţumesc.

 

Intervenţia domnului Adrian Năstase (România) la cea de-a 46-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului (punctul 12):

Doamnă preşedinte,

Protecţia internaţională a drepturilor omului reprezintă în epoca contemporană un important instrument în procesul de schimbare şi de democratizare a societăţilor noastre. Sunt mândru să vă pot spune că guvernul român împărtăşeşte această idee şi că s-a angajat, cu bună credinţă, pe calea cooperării internaţionale în acest domeniu.

Doamnă preşedinte,

Revoluţia română, prim amploarea ei, prin coeziunea forţelor participante, constituie un moment special, cu identitate proprie, în ansamblul transformărilor profunde intervenite în Europa Răsăriteană. Victoria Revoluţiei este urmarea unui adevărat consens naţional. În cursul celor două luni care au trecut, au apărut şi s-au dezvoltat structuri pluraliste şi democratice. Au fost create partide politice, sindicate libere, asociaţii profesionale – care exprimă varietatea de interese şi de aspiraţii ale societăţii româneşti contemporane.

De la bun început, noile autorităţi române s-au declarat în favoarea unei cooperări deschise cu ONU, cu Comisia ONU pentru Drepturile Omului. O cooperare deschisă pentru că ele nu au nimic de ascuns. Însă o cooperare bazată pe egalitate şi respect reciproc.

Poate că este pentru întâia oară că un guvern rezultat dintr-o revoluţie acceptă să coopereze cu raportorul special numit de Comisie să examineze o situaţie preexistentă, situaţie modificată fundamental de mişcarea care a creat noul guvern. În plus, guvernul român a propus chiar ca mandatul raportorului special să fie prelungit. Era oare necesar? Este clar că de jure toate libertăţile democratice au fost restabilite. De facto, cu eforturi enorme – cauzate de marile dificultăţi economice şi sociale, de fragilitatea noilor structuri politice, care au o „istorie“ de cel puţin două luni, prin acţiunea anumitor forţe destabilizatoare – se încearcă, cu cea mai mare bunăvoinţă posibilă,  punerea lor în aplicare.

Privind în jurul nostru, observăm că peste tot există probleme dificile şi se încearcă rezolvarea lor. Se propun scenarii şi diferite soluţii pentru a se răspunde cât se poate de bine provocărilor acelor schimbări ce au loc în Europa de Răsărit  şi necesităţilor lumii contemporane.

Guvernul nostru a ales să propună prelungirea cu încă un an a mandatului de raportor special ca o dovadă de bunăvoinţă, ca o expresie a dorinţei de a participa la cooperarea internaţională în materie de drepturi ale omului şi nu ca o dovadă de vulnerabilitate. În prezent, pentru situaţia drepturilor omului în România, marele „raportor“ este poporul român însuşi. În acest sens, o importanţă cu totul specială este acordată de noile autorităţi române alegerilor ce vor avea loc la 20 mai.

De altfel, aşa cum a declarat preşedintele Consiliului Provizoriu, domnul Ion Iliescu, suntem gata să primim – în timpul alegerilor – un grup de observatori ONU care să controleze respectarea regulilor procedurale şi buna desfăşurare a alegerilor în România. Suntem de asemenea gata să primim în România, cu ocazia alegerilor, observatori din partea membrilor CSCE.

Acesta este motivul pentru care guvernul român consideră raportorul special mai curând ca un amicus democratiae în România, ca un partener şi un consilier. Tot acesta este şi motivul pentru care suntem de părere că accentul trebuie pus pe sprijinul consultativ în scopul perfecţionării în ţara noastră a structurilor juridice, politice şi educative capabile să răspundă nevoilor de libertate individuală şi progresului social al societăţii româneşti.

Voinţa guvernului român de a coopera cât mai sincer cu ONU în domeniul drepturilor omului – ce reflectă o nevoie reală de reînnoire în ţara noastră şi o schimbare de abordare – se exprimă nu doar în atitudinea constructivă în aport cu misiunea profesorului J. Voyame în România, ci şi în disponibilitatea arătată de a coopera cu OIM, UNESCO şi alte instituţii specializate, cu CICR, precum şi cu ONG-uri, ca de pildă Amnesty International.

Doamnă preşedinte,

În cursul ultimelor luni, au fost restabilite în România marile libertăţi fundamentale: de pildă, libertatea de gândire, de conştiinţă, de religie, libertatea de opinie şi de exprimare. În momentul de faţă, există în ţara noastră un mare număr de ziare libere, posturi de radio şi de televiziune libere care asigură, fără nici o cenzură, o „supraveghere“ activă şi constructivă a procesului politic în curs de desfăşurare.

Pe de altă parte, drepturile civile au redobândit garanţiile necesare pentru aplicarea lor normală. Este vorba în mod special de dreptul la viaţă, de dreptul la integritate fizică, de drepturi sindicale şi de dreptul la educaţie. Au fost adoptate, de asemenea, un decret ce aboleşte pedeapsa cu moartea, un decret privind regimul paşapoartelor – care asigură pe deplin libertatea de circulaţie –, reglementări privind abrogarea legii care limita deţinerea de maşini de scris şi interzicea fotocopiatoarele, decrete ce autorizează partidele politice, organizaţiile neguvernamentale, sindicatele libere. Trebuie menţionat că sunt autorizate toate cultele – cu excepţia celor ce ar putea aduce prejudicii ordinii publice, sănătăţii sau moralei. Biserica Unită, interzisă după război, a primit, din luna decembrie a anului trecut, autorizaţia de funcţionare.

Dialogul politic iniţiat în România subliniază faptul că există, pe lângă opţiuni politice diferite, pe lângă pluralismul opiniilor, conştiinţa de interese fundamentale ale ţării, voinţa de a construi un viitor democratic societăţii româneşti. Revenind la tradiţiile româneşti antebelice, asistăm la realizarea unui consens al tuturor forţelor politice în ceea ce priveşte politica externă românească şi definirea intereselor naţionale.

Ca urmare a unei mese rotunde ce a avut loc la 1 februarie, reprezentanţii partidelor politice şi reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale au convenit asupra creării Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Noul Consiliu, având prerogative legislative, asigură din plin reprezentarea personalităţilor independente, a diverselor pături sociale, a minorităţilor naţionale şi a tuturor judeţelor ţării. Acesta asigură, de asemenea, reprezentarea egală a tuturor partidelor politice. Reprezentanţii minorităţilor naţionale în număr de 27 dintr-un total de 241 – participă pe bază de proporţionalitate. Unul dintre vicepreşedinţii Consiliului provizoriu este, de altfel, reprezentant al minorităţii maghiare din România.

Dintre cele 16 comisii ale Consiliului Provizoriu, pot fi menţionate: Comisia constituţională şi pentru drepturile omului, Comisia însărcinată cu examinarea şi rezolvarea reclamaţiilor şi doleanţelor victimelor dictaturii, Comisia de anchetă a abuzurilor comise de vechiul regim, Comisia pentru minorităţile naţionale.

Doamnă preşedinte,

Democraţia, aşa cum o construim noi în România, înseamnă şi egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, preocuparea de a asigura şi garanta dreptul persoanelor ce aparţin minorităţilor naţionale, încercând în acelaşi timp să se reunească, la nivelul cel mai înalt, potenţialul uman al întregii naţiuni în vederea construirii unei societăţi moderne.

Începutul Revoluţiei noastre se situează, în momentele cele mai fierbinţi de la Timişoara, Sibiu, Cluj, Braşov, sub semnul solidarităţii dintre români şi minorităţile naţionale. Un fapt important este că acest spirit se regăseşte în structurile economico-sociale şi politice ce pot asigura o egalitate reală. Acest proces nu trebuie obstrucţionat de nici un fel de excese, de nici un fel de naţionalism ce ar putea tenta majoritatea sau minoritatea, din interior sau din exterior.

Revoluţia a permis revenirea României în istoria contemporană. Ea a legat-o din nou de Europa marilor valori şi a marilor idealuri. Ea nu a avut însă putinţa de a o transfera în altă lume, pe altă planetă. În contextul nostru geopolitic, anumite probleme au rădăcini adânci şi complexe, chiar dacă au fost manipulate, în România, de pildă, de dictatura ceauşistă. Este necesar, în acelaşi timp, ca acestea să nu fie manipulate de nimeni nici în viitor.

Procesul de democratizare în România urmăreşte garantarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru întreaga societate românească şi nu doar pentru un grup sau o minoritate. Ar fi de neconceput în această abordare – ce rezultă din voinţa tuturor forţelor sociale şi etnice participante la Revoluţie – să se creeze „insule“ izolate. Hotărâri ce ar putea sugera un cvasiprotectorat al uneia sau alteia dintre minorităţile etnice, religioase sau lingvistice riscă să fie considerate de către poporul român o lipsă de încredere în Revoluţia lui şi un atentat la demnitatea sa.

Singurul garant al procesului de democratizare în România nu poate fi decât cel care a plătit libertatea cu propriul sânge: poporul român. Pentru a-l cita pe primul-ministru român, Petre Roman, „societatea românească, după ce a realizat Revoluţia, este în curs de a-şi împlini cu succes democraţia“.

Revoluţia a avut ca obiectiv, între altele, eliminarea tuturor inegalităţilor şi a oricărei încălcări a legilor, inclusiv în privinţa minorităţilor. Situaţia evoluează către soluţionarea problemelor referitoare la drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale – în toate locurile şi ţinând seama de interesele lor legitime. În acest proces încercăm să utilizăm experienţa şi practica statelor europene, a altor state, precum şi reglementările cele mai avansate ce există în lume. Dialogul democratic, calm, care se derulează acum în acest domeniu este tratat cu seriozitate de către toate partidele, ceea ce oferă premisele pentru o soluţionare cuprinzătoare, tolerantă – spirit ce a guvernat întreaga Revoluţie română.

Europa se îndreaptă cu paşi repezi către mileniul trei. Ritmul schimbărilor întrece adesea capacitatea analiştilor de a urmări evenimentele. Există fără îndoială o revoltă a faptelor contra dreptului şi instituţiilor, dar există de asemenea o cursă de viteză între diferitele procese. Pot exista chiar şi contradicţii. Este oare, de pildă, ideea unei Europe unite, cu frontiere transparente şi „spiritualizate“ (pentru a relua formula marelui diplomat român dintre cele două războaie, Nicolae Titulescu) compatibilă cu insistenţa de a se lucra cu prioritate la dezvoltarea regimului politic al minorităţilor naţionale? Nu este vorba în acest caz de două trenuri ce se îndreaptă în direcţii diferite?

Doamnă preşedinte,

Foarte important pentru noi, în trecerea actuală spre o societate democratică, este transformarea „drepturilor omului“ nu doar în componente ale platformelor electorale, ci în fundamente civice ale exercitării conştiente a libertăţii. Drepturile omului trebuie să reprezinte nu doar o aspiraţie, ci şi un instrument al participării concrete la viaţa societăţii civile.

Nu este o sarcină uşoară. Trebuie, în acelaşi timp, să se revină la marile tradiţii şi valori democratice româneşti. În 1817, se preciza, de pildă, în Codul Callimachi, că toţi oamenii au drepturi naturale. Un mare istoric şi om politic român din secolul XIX, Mihail Kogălniceanu, sublinia că în ţările române robia nu mai exista de la 1749, ca o recunoaştere a acestor drepturi naturale ale fiinţei umane, ceea ce nu era evident pentru toate ţările la vremea aceea.

În planul politicii externe, dimensiunea drepturilor omului a fost reintegrată în cadrul activităţilor internaţionale ale României. Au fost corectate, în primul rând, poziţiile rigide, negative din trecut, ca de pildă cele faţă de documentul CSCE de la Viena. Suntem acum în curs de examinare a posibilităţii ratificării altor instrumente internaţionale în domeniul drepturilor omului. Suntem conştienţi de faptul că  o politică externă de deschidere, bazată, în acelaşi timp, pe interesele naţionale şi pe valorile generale, comune ale umanităţii, impune o integrare mai amplă a problematicii umanitare în cadrul iniţiativelor internaţionale ale României.

Doamnă preşedinte,

La sfârşitul intervenţiei mele, aş dori să mulţumesc tuturor celor care, în cadrul dezbaterilor Comisie, au exprimat aprecieri pentru schimbările ce au loc în ţara noastră, în mod special ambasadorului Irlandei şi ambasadorului Suediei. Sunt convins că lumea către care ne îndreptăm – o lume liberă şi prosperă – va fi şi rezultatul contribuţiei poporului român.

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

2 noiembrie 1990

11.40 Adrian Năstase, ministru de Externe al României, îl primeşte pe Joseph Voyame, raportor special al ONU pentru Drepturile Omului în România.

Adrian Năstase: Bun venit.

Este un privilegiu să discutăm cu domnia sa despre evoluţia respectării drepturilor omului în România.

         E bine să vedem percepţia externă a schimbărilor din ţară.

S-au întâmplat multe lucruri în ultimele săptămâni, cu implicaţii economice şi sociale, care au un fundament de mentalitate foarte important.

         E o perioadă foarte dificilă, în care dăm un test al voinţei de schimbare a societăţii, cu implicaţii în toate domeniile vieţii în România.

         Tot acest proces pleacă de la raportul primului-ministru în Parlament, care arată voinţa de trecere la economia de piaţă, principalul element al programului de reforme. Liberalizarea preţurilor, care a generat o mare dezbatere, este un pas fundamental în acest proces de schimbare.

         Oamenii sunt un pic speriaţi de schimbări. Am încercat să explicăm că falsificarea preţurilor prin subvenţii nu e o bază solidă pentru dezvoltarea economică.

         Experţii BIRD şi FMI au spus că e un program bine făcut, dar el generează o reacţie socială puternică. Schimbarea economică are consecinţe politice şi sociale evidente.

         Sperăm să convingem societatea că e momentul adevărului, un moment de angajare pe un drum care duce la normalitate. Ceea ce am decis arată voinţa de schimbare din partea guvernului.

         Suntem poate mai avansaţi în viziunea noastră, ca guvernanţi, decât societatea, chiar şi decât opoziţia. Vor urma schimbări foarte importante în structura administrativă.

         Dezetatizarea întreprinderilor, transformarea lor în societăţi comerciale şi regii autonome constituie un pas foarte important în direcţia privatizării economiei de stat. Suntem conştienţi că e un proces dureros.

         Sunt multe probleme care trebuie soluţionate. Nu se poate găsi un model perfect.

         S-a încercat structurarea unui sistem de protecţie socială. Teoretic e în regulă. Vor fi unele categorii sociale afectate; va trebui văzut ce se va întâmpla în practică.

         Există oameni care nu sunt receptivi la explicaţiile guvernului. Pentru ei contează doar puterea de cumpărare. Lor e greu să le oferi viziuni strategice, pentru că au sperat timp de o viaţă să le fie mai bine, iar acum au parte de noi sacrificii.

         Trebuie să ne asumăm riscul schimbării. Să discutăm care sunt disfuncţiile sistemului de apărare şi promovare a drepturilor omului. Să le revedem.

Joseph Voyame: Mulţumeşte pentru primire.

         Prezintă delegaţia.

         După vizita din august, am transmis un aide-mémoire pentru autorităţile române. Niculescu i-a telefonat şi i-a spus că partea română a luat cunoştinţă  de observaţiile noastre şi pleca de la ideea că raportul va fi completat cu măsurile luate de guvernul român. Aide-mémoire era numai pentru guvern, nu pentru Comisia drepturilor omului.

Adrian Năstase: Dorim să beneficiem de prezenţa dumneavoastră. E foarte important. Asigură de imparţialitate.

         Cele 10 luni trecute sunt scurte în raport cu o istorie de multe decenii de totalitarism în istoria postbelică a României

         Toate revoluţiile au o istorie care nu e totdeauna pozitivă. Desigur, trebuie să găsim cu adevărat răspunsuri pentru problemele zilei.

         Acum guvernul se bucură de a avea un „terţ“ pentru a-i prezenta punctul de vedere în faţa cetăţenilor şi a comunităţii internaţionale.

         Am fost foarte nemulţumiţi de Raportul Imbert la Consiliul Europei. Reacţia guvernului la un raport făcut doar în baza discuţiilor numai cu oameni care contestă legitimitatea puterii şi care reprezintă un demers extravagant, după alegerile din 20 mai. N-am înţeles raportul, în motivaţiile şi finalitatea sa.

         De aceea, suntem bucuroşi să discutăm cu orice misiune care vrea să cunoască România şi să judece alături de noi ce trebuie întreprins pentru a ajuta acum atât acest guvern, cât şi poporul român.

         În două săptămâni organizăm un simpozion internaţional referitor la dreptul constituţional, pentru a ne ajuta la redactarea Constituţiei.

         Sperăm ca ONU şi Consiliul Europei să ne ajute. Am avut şi o grupă de experţi în drept constituţional de la Consiliul Europei.

         În ceea ce priveşte celelalte aspecte, funcţionarea parlamentului e un exerciţiu foarte important de democraţie, se afirmă posibilitatea de a impune soluţia cea mai bună, nu pe cea „majoritară“. Nu e o maşină de vot; e un exerciţiu de drepturile omului.

Joseph Voyame: Schimbarea nu se poate face de la o zi la alta. Oamenilor nu le place schimbarea.

         Referitor la ratificarea de Convenţii în domeniul drepturilor omului. Este satisfăcut şi ne felicită pentru ratificarea Convenţiei privind interzicerea torturii, plus Convenţia privind drepturile copilului.

         Referitor la Pactele drepturilor omului, se interesează dacă am ratificat Protocolul I.

Adrian Năstase: Am început să examinăm Protocolul I. Se poate menţiona în raport.

         Pentru că am pus pe rol adoptarea Convenţiei europene a drepturilor omului, suntem deschişi la orice sugestie în privinţa garanţiilor pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Joseph Voyame: Care e statutul României la Consiliul Europei?

Adrian Năstase: Am cerut statut de „invitat special“, care e un statut intermediar.

         Au fost mai multe etape în acest proces. Prima a fost la Innsbruck, în iunie 1990; a urmat Strasbourg, în octombrie 1990, când în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-a prezentat o delegaţie foarte importantă de parlamentari români, care au participat la reuniunea CSCE privind dimensiunea parlamentară. Delegaţia noastră a avut multe discuţii cu responsabili ai Consiliului.

         Din punct de vedere procedural, ni s-a spus că nu există toate avizele pentru a obţine statutul de invitat special. La noi această espectativă a determinat o anumită reacţie de nemulţumire.

         Pentru noi nu s-a găsit un răspuns pozitiv. Pentru Ungaria s-a găsit. E o diferenţă de statut sensibilă, care nu reflectă situaţia reală.

         Noi am spus Consiliului Europei ce gândim în această privinţă. Pentru noi e foarte important să fim în Consiliul Europei.

         Tratarea discriminatorie este o abordare care la noi a creat multe sensibilităţi. Sperăm să depăşim momentul.

Joseph Voyame: În Consiliul Europei, ceea ce a impresionat au fost evenimentele din România din martie şi iunie, care erau „spectaculoase“.

Adrian Năstase: Istoria Europei nu e compusă numai  din poveşti cu zâne.

         Este însă mai bine să fim incluşi într-un sistem care supraveghează respectarea unor norme de drept, decât să fim în afara lui.

Joseph Voyame: Aveţi în vedere acceptarea Convenţiei Drepturilor Omului sub aspectul plângerilor individuale?

Adrian Năstase: Suntem deschişi la orice sugestii care ne ajută să ne situăm la nivelul standardelor europene.

         Va fi o anumită presiune a unor grupuri parlamentare în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde va prevala aspectul emoţional.

         Preferăm abordarea pragmatică, cu entuziasm şi bună voinţă.

         Încercăm să creăm Institutul Român pentru Drepturile Omului, pentru care am elaborat un proiect de lege. Am avut o consultare internaţională şi naţională asupra proiectului de lege, care va fi transmis la Parlament pentru crearea IRDO. Discuţiile au fost interesante, în primul rând pentru organizaţiile neguvernamentale române care au participat.

         IRDO poate răspândi cunoştinţe despre drepturile omului. Va funcţiona sub egida Parlamentului.

Joseph Voyame: E excelentă ideea asocierii organizaţiilor neguvernamentale române cu grupurile parlamentare, a reprezentării lor în consiliul de conducere.

Adrian Năstase: E un institut tehnic, care are nevoie de protecţie pentru a-şi păstra independenţa.

Joseph Voyame: Institutele pentru drepturile omului trebuie în general protejate împotriva unei posibile dictaturi a majorităţii.

Adrian Năstase: Ce contează nu e greutatea politică, ci curentul de idei.

Joseph Voyame: De acord cu asta.

Adrian Năstase: Vorbesc acum nu ca ministru. Am iniţiat acest proiect nu ca ministru, ci pentru că e o idee foarte bună şi am avut posibilitatea de a o face să înainteze la Parlament.

         E important să avem şi un sprijin financiar pentru informatizare, pentru o bună bibliotecă, facilităţi de imprimare. Institutul trebuie să răspândească informaţia de care dispune.

         Drepturile omului nu sunt un fetiş venit cu Revoluţia. Mulţi dintre cei care ne acuză nu au citit nici măcar Declaraţia universală a drepturilor omului. Mai mult, fetişul drepturilor omului poate fi transformat în  instrument de violare a legii.

În legătură cu schimbările în curs, v-aş semnala un element foarte interesant: dezbaterea dacă Procuratura să rămână independentă, sau să fie integrată în Ministerul Justiţiei. Sunt două opţiuni şi două grupuri interesate.

Joseph Voyame: Ideea e de a face un Parchet ca Minister Public.

Adrian Năstase: S-a discutat ideea la o şedinţă a guvernului. Mai sunt probleme de natură teoretică, dar şi practică.

Joseph Voyame: Referitor la garanţiile arestaţilor, constat că sunt prevederi foarte progresiste în proiectul de lege. Problema o reprezintă termenul de 5 zile de reţinere de către Poliţie, care e mai mare ca în celelalte ţări.

Adrian Năstase: Crede că aceste aspecte trebuie orientate spre Ministerul Justiţiei.

Joseph Voyame: Sunt dificultăţi practice cu tipărirea Monitorului Oficial.

Adrian Năstase: De multe ori sunt probleme tehnice.

         O altă mare dezbatere, care stârneşte pasiuni şi naşte acuze, este cea referitoare la Legea presei.

Joseph Voyame: Rămâne Codul penal, care are prevederi precum cele referitoare la calomnie, care pot îngrădi libertatea de exprimare.

Adrian Năstase: Da, dar procedura pentru a dovedi existenţa unui act de calomnie prin presă e complicată. Nu sunt însă numai calomniile prin presă în discuţie. Codul, în ansamblul său, trebuie regândit.

Joseph Voyame: Sentimentul lui e că multă lume în România, cu obiceiurile vechi, pune semnul egalului între opoziţie şi duşmanii poporului. Mai există asta în rândul populaţiei? Guvernul nu face destul pentru a corecta acest lucru.

Adrian Năstase: Lucrurile nu sunt aşa de simple. Trebuie acţionat din ambele părţi.

         Pentru guvern e foarte important să corijeze această percepţie, care există, dar nu la intensitatea care i se atribuie.

         Suntem conştienţi de obligaţiile noastre şi încercăm să schimbăm percepţia publică în privinţa opoziţiei politice. Am luat parlamentari din opoziţie nu doar în delegaţia la ONU, ci şi în alte delegaţii.

         Acum lucrurile sunt mai nuanţate decât erau la alegeri, mai ales sub raportul ideilor economice.

         E şi responsabilitatea opoziţiei de a face acest lucru, de a acţiona responsabil.

         Am creat Clubul de Dialog Politic.

Joseph Voyame: Ar fi dorit o declaraţie a preşedintelui, a primului-ministru la TV, sau în presă, în care să se spună că opoziţia are drept să existe, să-şi spună opiniile.

Adrian Năstase: Au făcut-o, dar o mai pot face.

         Miza momentului este în principal de natură  economică.

Joseph Voyame: Dezbaterile politice şi parlamentare sunt publice?

Adrian Năstase: Da.

         Sunt emisiuni speciale de două ori pe săptămână la postul public de televiziune, în care opoziţia şi guvernul îşi prezintă punctele de vedere.

Joseph Voyame: Referitor la structurile administrative, ele nu pun probleme guvernului?

Adrian Năstase: Ba da. A fost o schimbare la nivelurile superioare, deocamdată 17 demnitari; este un semnal puternic pentru funcţionarii statului, aflaţi mai jos pe scara ierarhică.

         Am făcut multe schimbări în 10 luni. Sunt optimist.

         Dacă asigurăm stabilitatea politică şi acceptăm raţionalitatea reformei, într-un an vom avea rezultate bune.

         Agricultura merge destul de bine. Poate că şi industria va începe să meargă.

Joseph Voyame: Mulţumiri pentru primire.

Adrian Năstase: Mulţumeşte, la rândul său.

         Primirea se termină la 12.50.”

[1] John Kenneth Blackwell. Om politic şi diplomat american. Preşedintele George Bush l-a numit ca ambasador pe lângă Comisia ONU pentru Drepturile Omului (1992–1993).

[2] Silviu Brucan. Politolog şi publicist român.

 

YouTube player

6 thoughts on “Diplomația fără mască – Monitorizarea României de către Comisia ONU pentru drepturile omului de la Geneva”

  1. Pingback: เทรดทอง

  2. Pingback: cherry gaming casino คืออะไร ?

  3. Pingback: hit789

  4. Pingback: ลงประกาศขายบ้านฟรี

  5. Pingback: look at this web-site

  6. Pingback: สล็oต PG

Leave a Comment

Scroll to Top