Simpozion: ,, Marea Unire – apogeul unei istorii milenare “

Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare alături de Colegiul Național de Apărare organizează miercuri, 22 noiembrie, ora 9:00, în Aula mare a Bibliotecii Centrale Universitare, simpozionul cu tema: ,, Marea Unire – apogeul unei istorii milenare “.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, care reprezintă marcarea unui secol de unitate românească, un prilej de cinstire a eroilor care nu doar ca au salvat România pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, dar prin jertfa lor au înfăptuit Marea Unire de la 1918, au redat demnitatea națiunii române.

Lucrările simpozionului vor debuta cu alocuțiuni din partea Preşedintelui de onoare al Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare Gl. Mr . (r) Prof. univ. dr. Mihail Vasile Ozunu și a Directorului general al Bibliotecii Centrale Universitare, Mireille Rădoi.

Gazda evenimentului, Preşedintele Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, dr. Cristian Petcu, îi va avea ca invitați pe Acad. Răzvan Theodorescu, Prof. univ. dr. Adrian Năstase, Prof. univ.dr. Ioan Scurtu, Prof. univ.dr. Ion Calafeteanu, Prof. univ. dr. Petre Otu, Prof. univ. dr. Florin Sperlea şi Prof. univ. dr. Ion Giurcă, și dr. Ioan Negrei, Cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova. Lucrările vor fi moderate de către Gl. (r) Prof. univ. dr. Mihail Ionescu.

Alături de organizatori și de invitații speciali, la eveniment vor participa oficiali români, oameni de cultură din țară și din străinătate, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București.

Acestui proiect s-au alăturat partenerii instituționali ai Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare:Biblioteca Centrală Universitară, Primăria Municipiului București, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.

37 thoughts on “Simpozion: ,, Marea Unire – apogeul unei istorii milenare “”

  1. Pingback: ชอบหีสวย.com

  2. Pingback: llucabet

  3. Pingback: bangkok tattoo

  4. Pingback: โอลี่แฟน

  5. Pingback: ทางเข้าpg

  6. Pingback: หวยไทย ช่องทางลุ้นโชคยอดนิยมของคนไทย

  7. Pingback: เช่ารถตู้พร้อมคนขับ

  8. Pingback: BAU

  9. Pingback: นักสืบ

  10. Pingback: Douceur Beauty

  11. Pingback: evoplay games คาสิโนสด เว็บตรง

  12. Pingback: lazywin888

  13. Pingback: 2nd private university in diyala

  14. Pingback: http://romeeternal.com/2025/02/17/odds96-official-internet-site-for-sports-betting-13/

  15. Pingback: giligiacollege.com

  16. Pingback: pinco

  17. Pingback: เหรียญทอง

  18. Pingback: Plinko casino

  19. Pingback: Christian Devotional

  20. Pingback: รับทำวีซ่า

  21. Pingback: เกียรติบัตรออนไลน์

  22. Pingback: Ethical Elephant Sanctuary

  23. Pingback: lefkosa escort katalog

  24. Pingback: สั่งของจากจีน

  25. Pingback: ร้านขายแว่นตา

  26. Pingback: Giffarine

  27. Pingback: บาคาร่าเกาหลี

  28. Pingback: OligioX

  29. Pingback: 123bet เข้าสู่ระบบ

  30. Pingback: สี2in1

  31. Pingback: 123bets

  32. Pingback: vaksin umrah johor bahru

  33. Pingback: สิว

  34. Pingback: https://narabote.kz/index/

  35. Pingback: vps forex

  36. Pingback: บริษัทพัฒนาเกม

  37. Pingback: หวย

Leave a Comment

Scroll to Top