Perenitatea spiritului titulescian – Lansarea lucrării ”Premiul internaţional „Nicolae Titulescu“ 2006/2007/2008/2009/2010”

Mostenirea marelui diplomat Nicolae Titulescu prinde viata la fiecare eveniment organizat de Fundatia Europeana Titulescu.Casa Titulescu ne ofera cadrul si atmosfera de poveste, ca la fiecare eveniment deosebit sa ii  aducem un omagiu acestei marete personalitati a diplomatiei Romaniei.

Astazi a avut loc la Casa Titulescu un eveniment deosebit, atat prin rezonanta personalitatilor care au participat, cat si prin lucrarea lansata, „Premiul international NICOLAE TITULESCU 2006/2007/2008/2009/2010”, o lucrare speciala prin continut si semnificatii, dar si prin modul in care a fost prezentata – o adevarata valoare bibliofila.

Am omagiat mostenirea si perenitatea spiritualitatii titulesciene, dupa cum afirma Presedintele Fundatiei Europene Titulescu, domnul Adrian Nastase, „deoarece ne ofera lumina de care avem nevoie, temele, problemele, ce trebuie sa analizam si sa facem” in privinta politicii externe a Romaniei.

Asa cum a declarat si Directorul Fundatiei Europene Titulescu, domnul George G. Potra, „evenimentul editorial de astazi a fost unul special, conturarea unei promisiuni anterioare, prin punerea pe hartie a laudatio, discursurilor de receptie de la primirea premiilor internationale Nicolae Titulescu. Este un act necesar deoarece tot ceea ce este legat de Nicolae Titulescu, idei, memorii, fac parte din substanta noastra de zi cu zi”.

Am asistat la o dezbatere interesanta, un adevarat regal intelectual unde ideile marelui diplomat au fost readuse in atentia noastra pentru a putea fi folosite pentru proiectele noastre prezente. Presedintele Funtatiei Europene Titulescu, domnul Adrian Nastase, a punctat foarte bine ca volumul lansat „nu este doar o carte, nu are doar o valoare bibliofila, marea valoare a acestei carti, inscris, este ceea ce se afla in interior, intre copertele sale”.

„Fiecare reintalnire cu opera lui Nicolae Titulescu ne pune in evidenta noi fatete, noi sensuri, uneori neasteptate, ale operei marelui diplomat si politician roman” a mentionat cu emotie E.S domnul ambasador Constantin Vlad. „Opera lui Nicolae Titulescu, nu este doar o parte a trecutului, ea se inscrie la loc de cinste in constiinta nationala a romanilor.”

Suntem constienti ca intreaga creatie titulesciana ne ofera repere pentru intelegerea prezentului, care nu neaga trecutul, ci ne ajuta sa intelegem evolutii, evenimente aparute anterior. Opera lui Nicolae Titulescu ne ofera idei care se regasesc in activitatea contemporana, desi lumea de astazi este diferita fata de cea in care a trait patronul spiritual al Casei Titulescu.

E.S domnul ambasador Ion M. Anghel a remarcat ca „Nicolae Titulescu a fost un reper pentru diplomatii romani, a fost o sursa de inspiratie pentru acestia”. Mai mult de atat,„Nicolae Titulescu este o unica personalitate romaneasca, un produs cu totul deosebit al culturii romanesti”, a punctat cu atentie E.S domnul ambasador Nicolae Ecobescu.

„Nicolae Titulescu ramana actual pentru noi, exista intr-adevar o perenitate a ideilor sale” adauga E.S domnul ambasador Ion Diaconu, care a evidentiat ca intr-adevar „tot ceea ce este legat de Nicolae Titulescu ne ofera importante invataturi”.

Un subiect ce a starnit interesul celor prezenti a fost constituit in jurul discutiei lansate de E.S. domnul ambasador Constantin Vlad si E.S. domnul ambasador Ion M. Anghel despre constantele dreptului. Presedintele Fundatiei Europene Titulescu, domnul Adrian Nastase a declarat ca problematica constantelor dreptului a fost dezvoltata de Traian Ionascu si Eugen Balas, la Institutul de Cercetari Juridice condus de I.G Maurer:„In primul numar al revistei Institutului a aparut un studiu cu o problema remarcabila. Dreptul era definit ca expresia vointei de clasa, autorii se intrebau cum poate supravietui codul civil? Pentru a explica supravietuirea codului civil, cei 2 autori, cu sprijinul lui I.G Maurer, au inaintat o teorie interesanta, care a salvat codul civil si circuitul civil, desi nu au reusit sa explice felul in care confiscarea extinsa ar fi putut fi reglementata mai tarziu, dincolo de constantele dreptului.”

Fundatia Europeana Titulescu a adus astazi un omagiu deosebit spiritului titulescian prin volumul lansat, document cu o valoare nemarginita care va invita sa-l cititi si va prezenta diferitele fatete ale marii personalitati diplomatice, din perspectiva unor remarcanti diplomati si istorici romani.

 

5 thoughts on “Perenitatea spiritului titulescian – Lansarea lucrării ”Premiul internaţional „Nicolae Titulescu“ 2006/2007/2008/2009/2010””

  1. Pingback: Meth Europe Online Store

  2. Pingback: เว็บปั้มไลค์

  3. Pingback: big 666 สล็อต

  4. Pingback: หนังเอวีซับไทย

  5. Pingback: visit website

Leave a Comment

Scroll to Top