La 17 octombrie 2012, a avut loc, la Atena, ceremonia de dezvelire a bustului lui Nicolae Titulescu, eveniment care coincide cu împlinirea a 130 de ani de la nașterea marelui om de stat și diplomat român.
Ceremonia s-a desfășurat în prezența ambasadorului României la Atena, George Ciamba, a ministrului adjunct elen al afacerilor externe, Kostas Tsiaras, a reprezentanților Primăriei din Atena și a profesorului George Potra, directorul Fundației Europene Nicolae Titulescu – inițiatoarea proiectului. Au participat oficiali din partea Ministerului elen al Afacerilor Externe și a altor instituții elene, membri ai corpului diplomatic acreditat la Atena, precum și reprezentanți ai comunității românești din Atika.
În cuvântul său, ambasadorul României s-a referit la profilul vizionar al lui Nicolae Titulescu pe scena regională și europeană în perioada interbelică, la puternicele afinități pe care marele om de stat român le-a nutrit întotdeauna față de Grecia, unde, cu 78 de ani în urmă, a avut loc semnarea Pactului Înțelegerii Balcanice, al cărui principal artizan a fost Nicolae Titulescu.
La rândul său, ministrul adjunct elen al afacerilor externe a subliniat în intervenția sa semnificația simbolică deosebită a evenimentului prin prisma relațiilor tradiționale de prietenie dintre România și Grecia.
Directorul Fundației Europene Nicolae Titulescu a vorbit pe larg despre dimensiunea europeană a operei politico-diplomatice a marelui om de stat român, precursor și promotor al ideilor Europei Unite.
La ceremonie au luat parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai altor instituții centrale elene, membri ai corpului diplomatic acreditat la Atena, personalități din mediile academice și culturale, reprezentanți ai asociațiilor comunității românești din Grecia.
Ministru de externe (1927-1928 și 1932-1936), ales în două rânduri președinte al Adunării Generale a Ligii Națiunilor (1930 și 1931), Nicolae Titulescu a fost artizanul și promotorul Pactului Înțelegerii Balcanice, semnat la Atena la 9 februarie 1934, între Grecia, Turcia, România și Iugoslavia, act constitutiv al unui aranjament de securitate și cooperare pus în slujba păcii și stabilității regionale.
Bustul lui Nicolae Titulescu, amplasat prin bunăvoința autorităților locale în parcul Rizari din centrul capitalei elene, este o donație făcută de Fundația Europeană Nicolae Titulescu municipalității din Atena, în semn de prietenie față de poporul grec. Pe soclu figurează inscripția (în traducere greacă): „NICOLAE TITULESCU (1882-1941); Președinte al Adunării Societății Națiunilor; Ministru al Afacerilor Externe al României; Inspirator al Pactului Înțelegerii Balcanice (Atena, 9 februarie 1934)”.
Dezvelirea bustului marelui om politic român se adaugă celorlalte simboluri ale relațiilor bilaterale deosebite dintre România și Grecia prezente în centrul Atenei, între care strada Voukourestiou și placa comemorativă amplasată pe locul unde a funcționat Ambasada României în perioada 1919-1946.
Pingback: barber Melbourne
Pingback: ความน่าเชื่อถือ Allbet Casino
Pingback: iTune gift card
Pingback: เช่ารถตู้พร้อมคนขับ
Pingback: แทงบอล
Pingback: sili box vape
Pingback: this link