Seria de “Dezbateri 1:1”

Fundaţia Europeană Titulescu lansează seria de Dezbateri 1:1. În cadrul acestora, două personalităţi ale vieţii publice vor oferi o confruntare de idei pe o anumită temă circumscrisă sferei de activitate a fundaţiei.

Polarizarea excesivă a opiniilor individuale cu privire la unele probleme fundamentale din societate şi lipsa de disponibilitate pentru un dialog autentic cu cei care se situează pe poziţii adverse reprezintă nu doar o dovadă de imaturitate democratică, dar şi un obstacol semnificativ în trecerea de la stadiul confortabil şi simplu de gestionat al gândirii critice la cel al construcţiei unor proiecte care să coaguleze cât mai multe energii şi idei, în beneficiul comun al unei comunităţi, oricare ar fi aceasta.

În planul dezbaterii publice, la nivel naţional, există numeroase teme controversate şi/sau insuficient cunoscute care produc adevărate fracturi de ordin argumentativ (unele chiar emoţional) în rândul membrilor societăţii româneşti. Contestarea a orice sau a oricui a devenit un mod de viaţă.

Fără a-şi propune să tranşeze definitiv chestiuni al căror determinism ţine de îndelungate realităţi istorice, sociale, politice sau chiar antropologic culturale, Fundaţia Titulescu vă lansează o invitaţie la dialog. În acest format de eveniment, doi invitaţi speciali vor prezenta expuneri introductive pe marginea temei anunţate, urmate de întrebări din partea moderatorului şi a participanţilor la dezbatere iar, la final, invitaţii îşi vor adresa unul celuilalt câte o întrebare. Întrebările din partea publicului (limitate la număr) vor fi selectate de moderator, ele putând fi trimise în avans sau chiar în timpul dezbaterii (exclusiv pe e-mail sau pe Facebook).

Privilegiind dialogul constant cu publicul nostru, aşteptăm propunerile şi sugestiile dumneavoastră referitoare la posibile viitoare teme de dezbatere şi personalităţi pe canalele de comunicare obişnuite (site, Facebook sau Twitter).

Primii invitaţi speciali si acestui proiect vor fi Adrian SEVERIN, europarlamentar, şi Gyorgy FRUNDA, consilier onorific al Primului Ministru. Tema dezbaterii va fi Minorităţile naţionale – o monedă de schimb în diplomaţia internaţională?

 

 

 

Leave a Comment

Scroll to Top