Nicolae Melinescu şi Dona Tudor – invitaţii lunii iunie în cadrul proiectului “Covering Foreign Policy”

Fundaţia Europeană Titulescu a organizat marţi, 24 iunie 2014, orele 16:00, o nouă dezbatere în cadrul proiectului Covering Foreign Policy.

Invitații speciali ai acestui eveniment au fost: prof. univ. dr. Nicolae MELINESCU și conf. univ. dr. Dona TUDOR.

Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

*   *   *

Nicolae Melinescu a relatat și la sfârşitul războiului din Vietnam, şi din Africa post-colonială a anilor 70-80, până la Washington DC în anii 2000. Printre personalitățile intervievate de Melinescu se numără: Aga Khan, colonelul Ghaddafi, secretarii generali ai ONU – Perez de Cuellar şi Boutros Ghali sau preşedintele SUA, George W. Bush. A susţinut transmisii directe în timpul unor evenimente politice cruciale (în 1992 si 1996 a comentat alegerile prezidenţiale americane). Din anul 1990, a fost realizator si coordonator al reportajelor transmise săptămânal de Televiziunea Română pentru emisiunea World Report a canalului american CNN şi a programului EURONEWS. A fost recompensat, în anul 2000, cu Premiul de merit acordat de CNN International, pentru întreaga producţie de 93 de reportaje prezentate în emisiunea World Report. A publicat volumele Uriaşul care se trezeşte (2009, vol. 1 şi 2, ) şi O viziune despre televiziune (2013).

Dona Tudor a fost jurnalistă de război în anii ’90. Pregătirea sa nu a fost doar în domeniul jurnalismului, ci și în domeniul militar, d-na Tudor urmând cursurile Colegiului Național de Apărare și având un doctorat în științele militare. În anul 1994, a realizat “Lacrimi pe obrazul lumii”, un serial TV documentar despre zone de conflict din lume: Somalia, Angola, Iugoslavia și Bosnia. Episoadele au titluri precum “Redarea speranței in Somalia”, “Speranța continuă în Angola”, “Războiul din Bosnia” și “Taberele de refugiați din Iugoslavia”. În prezent, este ofițer în rezervă al armatei române, realizatoare de emisiuni la TVR, profesoară de jurnalism la Universitatea Hyperion și scriitoare.

31 thoughts on “Nicolae Melinescu şi Dona Tudor – invitaţii lunii iunie în cadrul proiectului “Covering Foreign Policy””

  1. Pingback: Where to Buy Gelato Strain Online,

  2. Pingback: ไส้เทียมคอลลาเจน

  3. Pingback: ผู้ผลิต AdBlue รายแรกของประเทศไทย

  4. Pingback: ร้านทำเล็บเจล

  5. Pingback: obeng bet

  6. Pingback: dk7

  7. Pingback: รับสร้างบ้านเชียงใหม่

  8. Pingback: z16 เครดิตฟรี 88 โปรโมชั่นเครดิตฟรีมาแรงแห่งปี

  9. Pingback: Hua Hin Thai restaurant

  10. Pingback: bobcat kittens for sale

  11. Pingback: ใบพัดมอเตอร์

  12. Pingback: video chat

  13. Pingback: ทดลองเล่นสล็อต pg

  14. Pingback: st lucia weed laws for tourists

  15. Pingback: ของเล่นสนาม

  16. Pingback: Business Training for Sustainable

  17. Pingback: 1xbet

  18. Pingback: หาพนักงานไอทีชลบุรี

  19. Pingback: pg168

  20. Pingback: pinco türkiye

  21. Pingback: Winstrol Dosage

  22. Pingback: bilad Alrafidain uni

  23. Pingback: เว็บพนันออนไลน์เกาหลี

  24. Pingback: 123bet เข้าสู่ระบบ

  25. Pingback: fear of god essentials

  26. Pingback: на fiscal24.kz

  27. Pingback: cheap vape

  28. Pingback: โคมไฟ

  29. Pingback: Verloskundigen Kampen

  30. Pingback: เกมสล็อตยอดนิยมจากค่าย FastSpin

  31. Pingback: LSM99K บอลออนไลน์ฟรี โอนไว จ่ายจริง

Leave a Comment

Scroll to Top