Conferința cu tema „Statul și Biserica în tradițiile română și rusă”

La 12 aprilie, s-a desfășurat, la Moscova, conferința cu tema „Statul și Biserica în tradițiile română și rusă”. Evenimentul, la care au participat lideri ai bisericii, oameni de știință și diplomați din România și Federația Rusă, a fost organizată de Fondul Alexander Gorchakov pentru diplomație publică și Fundația Europeană Titulescu, ea ajungând la cea de-a treia ediție.

În deschiderea conferinței, Directorul executiv adjunct al Fondului Gorchakov, Roman Grishenin, a adresat un salut de bun-venit participanților și a apreciat Fundația Titulescu ca fiind un partener de încredere în organizarea de reuniuni bilaterale, subliniind importanța abordării, în acest format, a unei astfel de teme, în contextul transformării standardelor morale și etice la care asistăm astăzi.

În alocuțiunea sa introductivă, Președintele Fundației Titulescu, Adrian Năstase, și-a exprimat încrederea că tema conferinței – care este legată de o istorie comună a celor două țări – precum și dialogul, într-un context istoric complicat, reprezintă o bună modalitate de a contribui la dezvoltarea relației bilaterale dintre România și Federația Rusă. Domnia-sa a mai remarcat că anul acesta se celebrează 200 de ani de la publicarea Bibliei, la Sankt Petersburg, în limba română cu caractere chirilice. „Această aniversare este un motiv excelent pentru dezvoltarea relațiilor noastre”, a spus Adrian Năstase. De asemenea, a mai arătat că, deși relațiile dintre țările noastre traversează o perioadă complicată, aspectele legate de religia noastră comună pot reprezenta un punct de interes comun.

Conferința a fost salutată și de Directorul adjunct al celui de-al 4-lea Departament European al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Leonid Abramov. Potrivit acestuia, Ministerul rus de Externe apreciază că reuniunile pe care Fundația Gorchakov și Fundația Titulescu le-au organizat împreună pentru al treilea an consecutiv se transformă într-o platformă pentru un dialog constant. Diplomatul și-a exprimat încrederea că aceste întâlniri pot avea un efect pozitiv asupra relațiilor bilaterale. „Noi credem că Ortodoxia va continua să unească popoarele noastre, iar rolul celor doua Biserici este greu de supraestimat, suntem uniți de multe sanctuare, simboluri ale credinței”, a adăugat Leonid Abramov.

Potrivit redactorului-șef al revistei „Rusia în politică globală”, Fyodor Lukyanov, sinteza religiei și a politicii prezintă riscuri atât pentru sistemul politic, cât și pentru lumea religioasă. „Nu ar trebui să excludem posibilitatea ca religia să devină victimă a unei politici care să o folosească drept instrument pentru a-și atinge obiectivele”, a menționat expertul.

Din delegația română care participă la această conferință mai fac parte prof. univ. dr. George Grigoriță, prof. univ. dr. Mihai Săsăujan și diacon dr. Ionuț Mavrichi (Facultatea de Teologie a Universității București), prof. univ. dr. George Enache (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați), Cătălin Raiu (Facultatea de management al afacerilor din cadrul Universității București) și Mihaela Drăghici, director executiv al FET.

 

Scroll to Top