Tableta de istorie – Raportul Comisiei Church (The Church Committee) după mai bine de 40 de ani

Moartea lui George Floyd, în urmă cu o săptămână, pare să fi detonat explozia protestelor în Statele Unite. Ceea ce, inițial, părea o simplă acțiune a poliției s-a transformat ,rapid, într-o importantă mișcare anarhică, alimentată de decenii întregi de frustrări ale populației afro-americane.

Însă revolta socială pe care o vedem astăzi nu a apărut din neant și aproape că nu mai contează care este originea ei. Poate fi discriminarea rasială, pot fi abuzurile repetate și rămase nesancționate ale poliției, poate fi situația economică precară a populației minoritare. Un lucru este cert: asistăm la o reacție a societății împotriva abuzului de putere al guvernanților, fie ei federali sau statali.

În 1975, Senatul Statelor Unite decidea crearea unei comisii speciale care să investigheze modul în care agențiile americane de informații își desfășurau activitatea. Președintele acestei comisii era senatorul democrat de Idaho, Frank Church.

Creată la scurt timp după scandalul Watergate și după ce reporterul de investigație Seymour Hersh dezvăluise rolul CIA nu doar în subminarea unor guverne străine, dar și în spionarea cetățenilor americani, Comisia a lucrat timp de 16 luni, cercetând documente clasificate sau publice și audiind sute de ofițeri de contrainformații, directori ai CIA, înalți oficiali ai FBI, pentru a face lumină în privința abuzurilor pe care comunitățile de informații le comiseseră în deceniile anterioare.

Raportul final, publicat la 26 aprilie 1976, detaliază un tablou șocant de abuzuri și dispreț față de lege ale agențiilor de intelligence care, sub diverse administrații, și-au folosit din ce în ce mai mult considerabila putere împotriva poporului american. CIA și FBI păreau că au acționat ca niște guverne de sine stătătoare, sfidând reglementările legale și desfășurând programe în legătură cu care oficialii aleși, mergând chiar până la președinte, nu erau informați.

De exemplu, FBI a creat programul secret COINTELPRO, îndreptat împotriva mișcărilor sociale ale anilor 60 și 70, percepute ca fiind amenințări crescânde la adresa ordinii sociale și politice. Programul a încercat să distrugă mișcări precum Black Panthers și Students for a Democratic Society. Potrivit raportului, cel puțin 18% din țintele programului erau profesori, scriitori sau demonstranți pașnici.

A existat și programul de interceptare ilegală a telegramelor și a altor comunicații internaționale, în care documentele erau deschise, fotografiate și îndosariate. Informațiile colectate erau partajate cu alte agenții de intelligence și departamente ale guvernului.

Se vorbește mai puțin astăzi de programe precum supravegherea militară a grupurilor protestatare interne, care dețin dosare despre cel puțin 100.000 de americani, precum Jesse Jackson, Joan Baez și Arlo Guthrie, sau de ”Custodial Detention List”, o listă deținută de FBI care conține cetățeni străini sau americani care, în cazul izbucnirii unui război, a fi imediat încarcerați. Poate cel mai șocant a fost Planul Huston, cel care relaxa regulile privind supravegherea cetățenilor americani și permitea agențiilor să intre în casele acestora, printre alte lucruri. Măsurile fuseseră autorizate de Nixon, până când J. Edgar Hoover l-a convins să le anuleze, de frică să nu devină publice iar el să fie găsit singurul responsabil.

Adevărata valoare a lucrurilor descoperite de Comisia Church rezidă în lecțiile care ar trebui învățate.

Puterile acordate în scopul protejării securității naționale sunt îndreptate, în mod invariabil, împotriva populației naționale

Multe dintre programele detaliate în raport au debutat ca eforturi de a contracara amenințările externe la adresa securității. Totuși, nu a trecut mult timp până când modificarea scopului inițial și deteriorarea condițiilor sociale – mai precis, creșterea mișcărilor de protest și a actelor teroriste – a determinat agențiile să își îndrepte atenția spre interior.

”Termeni vagi precum ”activități subversive”, ”interesul național”, ”securitatea internă” și ”securitatea națională” s-au bazat pe monitorizarea electronică a multor indivizi care nu desfășurau nicio activitate infracțională și care, după orice standard, nu reprezentau nicio amenințare veritabilă la adresa securității naționale a Statelor Unite”, se arată în raport, cu privire la programul de interceptare a comunicațiilor.

Comisia recunoștea potențialul semnificativ de abuzuri al acestor programe, avertizând că ”vastele capacități tehnologice ale NSA … s-ar putea întoarce împotriva poporului american, afectând grav libertatea acestuia”. Un campion surprinzător al acestei idei a fost Tom Huston, fostul asistent al Casei Albe care, în 1970, l-a presat pe Nixon să autorizeze planul Huston care suplimenta puterile diferitelor agenții de intelligence (fără să știe că unele dintre ele deja utilizaseră, în secret, aceste puteri ani de zile). Cinci ani mai târziu, el spunea:

”Riscul era să identifici oameni pe motive legate de opiniile lor politice, și nu pe considerente legate de securitatea națională… să treci de la un copil cu o bombă la un copil cu o pancartă, și de la un copil cu o pancartă la un copil cu un sticker al unui candidat rival. Și să continui tot așa.”

Cei care contestă ordinea socială sunt cele mai probabile ținte

Apărarea standard a supravegherii desfășurate de stat este că ”dacă nu ai nimic de ascuns, nu ai de ce să te temi”. Pentru cei mai mulți, este un lucru simplu dat fiind că, per ansamblu, majoritatea covârșitoare a oamenilor probabil că nu devin ținte ale acestei supravegheri. Mai degrabă – așa cum subliniază raportul Comisiei Church – cei care contestă structurile de putere sau, pur și simplu, deviază de la normele stabilite sunt pasibili de a fi percepuți ca dușmani.

Programele interne de contrainformații dezvăluite de Comisie aveau aceleași ținte. Ele erau membrii Noii Stângi – pe care FBI-ul nu a putut-o defini, decât ca ”mai mult sau mai puțin o atitudine” –, ai diferitelor partide comuniste sau socialiste, dizidenți naționali și protestatari împotriva războiului. În timp ce programele aveau în obiectiv și grupuri de supremație albă precum Ku Kulx Klan-ul, preocuparea principală era, de departe, pentru creșterea militanților Stângii, pe care îi bănuiau a fi sub influență străină.

Totuși, cum libertățile civile și viața privată continuau să fie percepute ca fiind o chestiune aparținând clasei mijlocii albe, modul în care aceste programe s-au concentrat pe grupurile pentru drepturi civile și ”Black Nationalist Hate Groups” (în care FBI l-a inclus pe Martin Luther King) este, poate, cel mai notabil.

Majoritatea oamenilor cunosc astăzi hărțuielile vindicative la adresa lui Martin Luther King, dezvăluite de Comisie, care mergeau de la spionarea lui până la trimiterea de scrisori de amenințare către acesta, prin care se încerca discreditarea lui în ochii susținătorilor. Însă era doar vârful aisbergului. FBI-ul i-a interceptat ilegal pe Malcolm X, Huey Newton și alți ”lideri extremiști nergi”, scopul fiind acela de a ”neutraliza” grupări pacifiste care luptau pentru drepturilor civile.

Supravegherea este o amenințare la adresa presei libere

Potrivit raportului final al Comisiei Church , aproape 30 de americani au fost interceptați de FBI între 1960 și 1972 (ca parte a unui efort de a descoperi sursa scurgerile de informații clasificate), dintre care 7 erau jurnaliști. Nixon a fost responsabil pentru 17 dintre aceste cazuri, după ce The New York Times a publicat un raport secret privind decizia administrației sale de a bombarda Cambodgia.

Ar fi o greșeală să credem că acest comportament l-a avut doar Nixon. Kennedy a dispus interceptarea un reporter de la Newsweek, după ce a scris un articol pe care administrația îl credea bazat pe informații clasificate.

Lecția este clară: Când celor care dețin puterea li se acordă posibilitatea de a investiga scurgerile de informații prin interceptarea reprezentanților presei, aceștia se vor folosi cu siguranță de a.

Războiul și sentimentul de a fi înconjurat de inamici cresc posibilitatea abuzurilor

Concluziile Comisiei Church au arătat foarte clar că aparatul de supraveghere creat de Statele Unite și mentalitatea care a dominat folosirea lui abuzivă nu ar fi fost posibile în absența politicii SUA de război nesfârșit.

William C. Sullivan, fost director al FBI, a declarat Comisiei, cu privire la programele interne împotriva anumitor grupări: ”Am folosit (aceste tehnici) împotriva agenților sovietici… (Aceleași metode) au fost folosite și în plan intern împotriva oricărei organizații pe care o aveam în obiectiv.” Așa cum notează raportul, ”ceea ce a funcționat în cazul unui inamic, va funcționa și în cazul altuia”.

Sullivan explică atitudinea disprețuitoare a agențiilor față de lege ca fiind o moștenire a ”războiului psihologic” din anii 40, când ”legalitatea nu era o problemă”. El arată: ”A venit apoi Războiul Rece. Am urmat aceeași cale în războiul din Coreea, iar Războiul Rece a continuat. Apoi războiul din Vietnam. Nu ne-am eliberat niciodată de psihologia cu care am fost îndoctrinați imediat după Pearl Harbour, înțelegeți?”

În anii 70, atacurile organizațiilor anti-război, religioase sau naționaliste erau extrem de numeroase. Cuplate cu intensificarea mișcărilor de protest și a radicalismului acestora, precum și a revoltelor, este limpede că oficialii guvernamentali au început să perceapă populația civilă ca pe un dușman. ”Cu siguranță că sute, poate mii de americani – cei mai mulți având sub 30 de ani – sunt hotărâți să distrugă societatea noastră”, arată un punctaj pregătit pentru președinte, în 1970. Directorul FBI Clarence M. Kelley, a declarat Comisiei că ”au existat și vor mai exista situații în care guvernul va devia de la rolul său tradițional… și va lua măsurile necesare pentru a face față amenințărilor iminente la adresa vieții sau a proprietății”.

Asemenea atitudini generează și măsuri radicale. Armata și-a justificat supravegherea ilegală în plan intern prin faptul că ”avea nevoie de informații care să o ajute să se pregătească pentru situații în care era chemată să pună capăt dezordinii civile”.

Când vedem ilegalitățile comise de comunitatea de intelligence, pe care Comisia Church le-a dezvăluit, există tentația de a considera că astfel de chestiuni s-au întâmplat o dată, în trecut, și este imposibil ca ele să se mai întâmple. Și totuși, există și astăzi abuzuri pe care le cunoaștem iar ele demonstrează că îngrijorările Comisiei Church de acum 40 de ani sunt la fel de relevante. De ce nu suntem îngrijorați că agențiile de informații se vor întoarce la trucurile lor vechi?

 

Text preluat de pe http://inthesetimes.com/article/19093/church-committee-report-cointelpro-cia-fbi-movements

Partea a doua a Raportului final al Comisiei Church: https://www.intelligence.senate.gov/sites/default/files/94755_II.pdf

 

 

5 thoughts on “Tableta de istorie – Raportul Comisiei Church (The Church Committee) după mai bine de 40 de ani”

  1. Pingback: เช่ารถ alphard

  2. Pingback: arduino

  3. Pingback: naza24

  4. Pingback: ผ้าวน

  5. Pingback: house for sale hua hin

Leave a Comment

Scroll to Top