Fundația Europeană Titulescu. Anul 30

Astăzi, 15 martie 2021, se împlinesc 30 de ani de la momentul în care a fost gândit și, sub înaltul patronaj al Academiei Române și al Ministerului român al afacerilor externe, a fost realizat un proiect extrem de important pentru cinstirea unui mare diplomat român și european – Nicolae Titulescu.

A fost creată atunci Fundația Europeană Titulescu, o fundație care a avut șansa de a avea printre membrii săi fondatori numeroase personalități de prim rang din Europa – diplomați, academicieni, profesori ș.a.

În acești 30 de ani, Fundația noastră a realizat lucruri remarcabile, publicând, printre altele ”Nicolae Titulescu, Politica externă a României (1937)”, ”Nicolae Titulescu – Contemporanul nostru”, ”Titulescu. Un mare Român, un mare European, un mare Contemporan”, ”Pro şi contra Titulescu”, ”Nicolae Titulescu–Nicolae Raicoviceanu. Mărturiile unei prietenii”, ”Nicolae Titulescu, Opera politico-diplomatică”, ”Titulescu – ziditor de mai idealuri”, ”Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu. Interferențe” etc.

De asemenea, am găzduit mii de evenimente publice – dezbateri, mese rotunde, simpozioane, conferințe – și am vernisat nenumărate expoziții evocând, astfel,  personalitatea complexă a lui Nicolae Titulescu, inclusiv prin amplasarea de statui în diferite locații din Europa unde acesta a activat și prin emiterea de diverse plachete.

În tot acest timp, am fost onorați să beneficiem de sprijinul constant al Ministerului afacerilor externe și al Academiei Române, instituțiile sub patronajul cărora ne desfășurăm activitatea.

Vă prezentăm Statutul Fundației Europene Titulescu, așa cum a fost el adoptat în urmă cu 3 decenii.

 

”Statutul Fundaţiei Europene Titulescu

Articolul 1:

O fundaţie europeană denumită Fundaţia Europeană Titulescu a fost creată la 15 martie 1991.

Articolul 2:

Durata Fundaţiei este nelimitată.

Articolul 3:

Funcţionarea ei este pusă sub responsabilitatea morală şi ştiinţifică a Academiei Române.

Articolul 4:

Scopul acestei Fundaţii este de a onora memoria marelui diplomat şi om politic care a fost Nicolae Titulescu, încurajând studiul relaţiilor internaţionale contemporane în Europa, de a stimula şi de a întreţine interesul pentru această personalitate excepţională a României şi Europei.

Fundaţia îşi propune în acest scop:

– să editeze în limbi de largă circulaţie europeană opera lui Nicolae Titulescu;

– să editeze o publicaţie anuală consacrată studiilor referitoare la viaţa şi opera lui Nicolae Titulescu;

– să organizeze o bibliotecă „Nicolae Titulescu“;

– să organizeze în fiecare an, la Braşov, un curs de vară, pentru tineri diplomaţi din diferite ţări, ale cărui teme de studiu vor fi consacrate dreptului, relaţiilor internaţionale şi problemelor pe care le implică atât construcţia europeană, cât şi edificarea păcii;

– să acorde tinerilor cercetători români şi străini burse de studiu şi de cercetare în probleme specifice Europei;

– să organizeze conferinţe, seminarii, grupe de lucru pe probleme ale relaţiilor internaţionale contemporane în Europa;

– să instituie un premiu internaţional „Nicolae Titulescu“. Acest premiu va fi acordat în fiecare an persoanelor care se remarcă prin contribuţii teoretice şi practice la promovarea unităţii Europei;

– să conserve patrimoniul şi mărturiile legate de viaţa şi opera lui Nicolae Titulescu;

– să îndeplinească voinţa testamentară a lui Nicolae Titulescu, ca rămăşiţele sale pământeşti să se odihnească în Transilvania, la Braşov.

Articolul 5:

Sediul Fundaţiei este în „Casa Titulescu“ din Bucureşti, şoseaua Kiseleff nr. 47. Fundaţia are cont propriu în bancă şi o contabilitate autonomă.

Articolul 6:

Resursele Fundaţiei sunt alcătuite din:

– subvenţii ale statului român:

– donaţii, legate, cât şi subvenţii din partea unor persoane fizice şi juridice române şi străine. Niciun bun al Fundaţiei nu va putea fi înstrăinat fără decizia Consiliului.

Articolul 7:

Fundaţia este alcătuită din Membri Fondatori şi Membri de Onoare, care aleg un Consiliu format din 27 de membri. La rândul său acest Consiliu desemnează un Comitet Director. Consiliul este ales pe o perioadă de 4 ani de către membrii Fundaţiei. Preşedintele Academiei Române şi ministrul Afacerilor Externe sunt membri de drept ai Consiliului. Organizaţii neguvernamentale române sau străine pot, de asemenea, deveni membre ale Fundaţiei.

Articolul 8:

Consiliul are ca sarcină să asigure reprezentarea şi conducerea generală a tuturor activităţilor Fundaţiei, cât şi administrarea patrimoniului şi gestiunea bugetului său. Consiliul îşi alege, de asemenea, preşedintele.

Articolul 9:

Comitetul Director este compus dintr-un Director, un Director adjunct şi un Secretar general. El trebuie să îşi asume sarcini administrative care îi sunt încredinţate de Consiliu. El prezintă un raport trimestrial Consiliului asupra activităţii Fundaţiei.

Articolul 10:

Consiliul se va reuni ori de câte ori este necesar. Data şedinţei este fixată de către Preşedintele Consiliului. Cvorumul cerut pentru a asigura validitatea deliberărilor Consiliului este jumătate plus unu din totalul membrilor. Totuşi hotărârile Consiliului nu vor fi valabile decât dacă ele sunt adoptate cu majoritate de două treimi plus unu din membrii prezenţi.

Articolul 11:

Membrii Consiliului, care nu vor putea participa la şedinţa Consiliului au posibilitatea de a fi reprezentaţi fie de către unul dintre membrii Consiliului, fie de către o persoană acreditată. În toate cazurile, acesta trebuie să fie în posesia unei procuri semnate în dublu exemplar.

Articolul 12:

Consiliul îşi rezervă dreptul de a desemna Membrii de Onoare ai Fundaţiei, aleşi dintre personalităţile româneşti şi străine cele mai marcante.

Articolul 13:

În caz de dizolvare a Fundaţiei destinaţia patrimoniului va fi hotărâtă de către Academia Română şi de Ministerul Afacerilor Externe.

Articolul 14:

O Comisie de Control desemnată pentru 4 ani de către Consiliu şi alcătuită din 5 membri va avea ca atribuţii esenţiale să verifice din punct de vedere financiar şi fiscal activităţile Fundaţiei, în special respectarea exigenţelor contabile de către aceasta în raport cu legislaţia existentă. Comisia de Control va trebui să prezinte Consiliului un raport anual pentru descărcarea de gestiune.

Prezentul Statut a fost adoptat la 15 martie 1991, la Bucureşti.”

9 thoughts on “Fundația Europeană Titulescu. Anul 30”

  1. Pingback: รั้วสำเร็จรูปเชียงใหม่

  2. Pingback: ทัวร์เกาะหลีเป๊ะ

  3. Pingback: chobreview.com

  4. Pingback: https://stealthex.io

  5. Pingback: Koh Tao Scuba Club

  6. Pingback: best eft hack

  7. Pingback: MLM business

  8. Pingback: filler

  9. Pingback: รับเขียนแบบบ้าน

Leave a Comment

Scroll to Top