În perioada 23–25 septembrie 2012, membri ai Fundaţiei Europene Titulescu – George G. Potra, director executiv, Nicolae Ecobescu, ambasador, Aurel Turbăceanu, ambasador, cu soţiile, şi doamna Sorana Georgescu-Gorjan – au participat ca invitaţi ai Consiliului Judeţean Gorj la „Săptămâna turismului gorjean“.
Pe parcursul a trei zile, membrii Fundaţiei Europene Titulescu au participat la câteva manifestări din diversul şi bogatul program.
În cea de a doua jumătate a zilei de 23 septembrie, au fost vizitate monumentele brâncuşiene dispuse pe axa Calea Eroilor din Tg. Jiu, stăruind asupra fiecărui obiectiv, beneficiind de informaţii şi procedând la un interesant schimb de păreri privind modalităţi de sporire şi satisfacere a interesului pe plan naţional şi internaţional privind acest complex muzeal.
În dimineaţa zilei de 24 septembrie, membrii Fundaţiei Europene Titulescu au participat la Simpozionul naţional „Satul românesc, sat european“, organizat în comuna Arcani, unde s-au prezentat comunicări ştiinţifice, au avut loc lansări de carte şi de reviste de specialitate.
În aceeaşi zi, la amiază, membrii Fundaţiei Europene Titulescu au participat la deschiderea festivă a săptămânii turismului gorjean. În acest cadru s-au înscris două momente distincte: deschiderea Târgurilor de meşteri populari, de produse tradiţionale şi expoziţii cinegetice; pe Aleea Personalităţilor s-a inaugurat steaua Constantin Brâncuşi, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor român.
Ambele manifestări au avut loc în prezenţa oficialităţilor judeţului Gorj şi municipiului Tg. Jiu.
Pentru noi, cei de la Fundaţia Europeană Titulescu, principalul eveniment al zilei de 24 septembrie a fost lansarea lucrării Brâncuşi-Titulescu. Suflete pereche, ediţie trilingvă (română, franceză, engleză), realizată de Fundaţia Europeană Titulescu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj. Manifestarea a avut loc la Sala Maură a Palatului Administrativ al judeţului Gorj, în prezenţa domnilor Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj; Ion-Claudiu Teodorescu, prefect al judeţului Gorj; Florin Cârciumaru, primar al municipiului Tg. Jiu, a altor preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi, responsabili culturali şi agenţii de turism din Zona de Dezvoltare Sud-Vest a Olteniei.
Lucrarea a fost salutată de preşedintele Consiliului Judeţean şi a fost prezentată de maestrul Nicolae Dragoş, scriitor şi publicist, Sorana Georgescu-Gorjan, scriitor şi traducător, fiica lui Ştefan Georgescu-Gorjan, constructorul Coloanei Infinite, şi George G. Potra, directorul Fundaţiei Europene Titulescu, îngrijitorul ediţiei.
La sfârşitul manifestării, au fost acordate autografe celor prezenţi pe această carte, distribuită gratuit.
George G. Potra, directorul Fundaţiei Europene Titulescu, a înmânat oficialilor gorjeni lucrarea Pro şi contra Titulescu. Consiliului Judeţean i-a fost acordată medalia jubiliară de argint, realizată de Banca Naţională a României şi Fundaţia Europeană Titulescu la împlinirea a 125 de ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu.
În dimineaţa zilei de 25 septembrie, George G. Potra, Nicolae Ecobescu şi Aurel Turbăceanu au avut o întâlnire cu Moise Bojincă, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Tg. Jiu şi vicerectorii acestei instituţii de învăţământ superior privind posibile proiecte de colaborare pe probleme de drept internaţional, relaţii comunitare, desfăşurări geo-strategice euroatlantice, politica externă a României, istoria diplomaţiei româneşti etc.
La orele 10,00 a aceleiaşi zile, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“ din Tg. Jiu a avut loc lansarea lucrărilor Pro şi contra Titulescu şi Nicolae Iorga-Nicolae Titulescu. Interferenţe, realizate de George G. Potra, publicate de Fundaţia Europeană Titulescu, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Festivitatea a fost ocazionată de împlinirea a 130 de ani de la naşterea marelui om politic şi diplomat român Nicolae Titulescu. La lansare au participat Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj; Olimpia Bratu, director al Bibliotecii; Moise Bojincă, rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Tg. Jiu; ambasador Nicolae Ecobescu; ambasador Aurel Turbăceanu; publicistul Nicolae Dragoş; prof. univ. dr. Nicolae Brânzan. Au luat cuvântul Ion Călinoiu, Olimpia Bratu, Nicolae Dragoş, Nicolae Ecobescu, Nicolae Brânzan, profesor Gheorghe Nichifor, George G. Potra.
Directorul Fundaţiei Europene Titulescu a acordat interviuri mass-mediei locale şi a dat autografe.
Pingback: กงล้อ888
Pingback: ราคาบอลไหล
Pingback: เว็บสล็อต
Pingback: ผู้ป่วยติดเตียง
Pingback: Guns For Sale
Pingback: eat pussy
Pingback: dark168
Pingback: Thaibetlink ศูนย์รวมลิงก์ เว็บพนันออนไลน์ ปิดให้บริการเพราะอะไร
Pingback: betflix allstar