Lansarea volumului 3 din seria “România – Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”

Fundaţia Europeană Titulescu a organizat marţi, 7 octombrie 2014, orele 16:00,  lansarea volumului 3 al lucrării România – Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece, coordonat de dl. ambasador Nicolae ECOBESCU şi apărut sub egida FET, la editura Cetatea de Scaun. Pe lângă domnia-sa, au luat cuvântul președintele FET, dl. prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, dl. ambasador Constantin VLADdl. prof.univ.dr. Ioan SCURTU şi dl. g-ral Mihail E. IONESCU.

La realizarea volumului au contribuit diplomaţii Aurel Turbăceanu, Ștefan Andrei, Alexandru Popescu, Paul Grecu, Ion Scumpieru și Valeriu Tudor, şi istoricii Mioara Anton, Dan Cătănuș, Ana-Maria Cătănuș, Vasile Buga, Ion Constantin, Mihai Croitor, Sanda Borșa, Constantin Moraru, Anneli Ute Gabanyi, Larry Watts, Gheorghe E. Cojocaru, Cezar Stanciu şi Amy Hampartumian.

“Înscriindu-se pe traiectoria conceptuală expusă în primele două volume, volumul actual (…) oferă noi dovezi convingătoare ale perseverenței și creativității demonstrate în aplicarea Declarației (din 22 aprilie 1964), al cărei țel suprem este asigurarea dreptului la existență liberă și independentă a statului român.

Își dezvăluie, în această ordine de idei, sensul său plenar capitolul intitulat Consolidarea independenței față de Moscova – constantă a politicii externe românești și deopotrivă, semnificația strategică a dezvoltării relațiilor de prietenie și colaborare ale României cu Republica Populară Chineză și Iugoslavia, vecină pe granița de Vest a țării.

Însemnătatea deosebită a extinderii relațiilor bilaterale cu țările vestice, inclusiv colaborarea în probleme internaționale de interes comun, este reliefată de capitolul Tot mai aproape de Occident, în timp ce capitolul despre cooperarea extinsă și solidaritatea României cu țările în curs de dezvoltare, abordează, în premieră, relațiile sale cu statele africane și cele din America Latină.

O atenție aparte a fost acordată contribuției României ca mediator sui generis în soluționarea marilor crize internaționale, fiind prezentate, argumentat, patru cazuri în care poziția politică, gradul de implicare și/sau reușitele diplomației române au beneficiat de recunoaștere și aprecieri deosebite din partea statelor direct implicate (SUA, Egipt, Israel).

Comparativ cu volumele 1 și 2, prezentul volum reunește, într-o expunere diacronică, un număr considerabil mărit de documente de arhivă, în care sunt consemnate convorbirile dintre conducătorii regimului de la București cu șefi de state și alte personalități străine de prim rang. Acestea se impun atenției prin conținutul lor tematic extins și variat, dar și, în egală măsură, prin originalitate și autenticitate.

Prin varietatea temelor examinate și tratarea lor conform rigorilor cercetării științifice, volumul ilustrează convingător, cu forța argumentelor, extrase preponderent din documente de arhivă declasificate, consecvența, ingeniozitatea și profesionalismul cu care au fost puse în operă liniile directoare, rațiunile politice și principiile de drept ale Declarației din aprilie 1964, în activitatea de politică externă și acțiunile diplomatice multiforme ale României, conferindu-le substanță, coerență și credibilitate.” (extras din Notă asupra ediţiei – amb. Nicolae Ecobescu)

Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47, sector 1.

 

 

 

 

 

3 thoughts on “Lansarea volumului 3 din seria “România – Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece””

  1. Pingback: UFAPIG เดิมพันกีฬา

  2. Pingback: Carpet Cleaning Service

  3. Pingback: best hacks for overwatch

Leave a Comment

Scroll to Top