Fundația Europeană Titulescu a organizat joi, 29 ianuarie 2015, începând cu orele 16.00, lansarea volumului 4 al lucrării “România – Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”, coordonat de dl. ambasador Nicolae ECOBESCU și apărut sub egida FET. Alături de domnia-sa, au luat cuvântul: dl. prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET, dl. ambasador Sergiu CELAC și dl. ambasador Neagu UDROIU.
Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47.
Extras din Nota asupra ediţiei, semnată de coordonatorul volumului:
“Spre deosebire de primele trei volume, în care au fost tratate preponderent teme din sfera diplomaţiei bilaterale, volumul de faţă este ancorat în exclusivitate pe terenul diplomaţiei multilaterale, la nivel regional şi universal în egală măsură.(…)
După cum o atestă experienţa istorică, iniţiativei diplomatice îi revine un rol esenţial în atingerea obiectivelor pe care şi le propune politica externă a unui stat. În absenţa iniţiativei, orice idee, concept ori proiect, indiferent de meritele sale intrinseci şi perspectivele obiective de punere în aplicare cu succes, rămâne stadiul germinaţiei potenţiale, respectiv al unui deziderat irealizabil. Pentru a deveni realitate, iniţiativa presupune, pe lângă estimarea corectă a interesului pe care îl va genera, sesizarea oportunităţii de implementare a ei, buna cumpănire a şanselor reale de reuşită, alegerea momentului potrivit şi a formulei adecvate de avansare a ei. Numeroasele propuneri prezentate de România, atât pe plan european, cât şi în cadrul Naţiunilor Unite, relevate de studiile şi articolele cuprinse în acest volum, demonstrează importanţa şi atenţia atribuite de diplomaţia română iniţiativei, ca metodă indispensabilă şi eficientă de realizare a obiectivelor politicii externe a ţării, în perioada de referinţă a lucrării de vastă cuprindere căreia i s-au dedicat autorii ei.”
Pingback: นำเข้าสินค้าจากจีน
Pingback: ปั้มติดตาม
Pingback: Herstel burnout met vallen en opstaan
Pingback: จำหน่ายอะไหล่อุตสาหกรรม
Pingback: Ulthera
Pingback: pgslot
Pingback: ฟิลเลอร์
Pingback: หวยเวียดนาม